Ani de pușcărie pentru că a regizat o poveste de dragoste, a omorât victima și i-a vândut apartamentul din Chișinău

Doi deținuți din penitenciarul Cricova au fost condamnați la 23 și 25 de ani de închisoare pentru omorul unei femei din Chișinău, cu scopul de a-i pune în vânzare apartamentul.

Totul a început în 2013, când unul dintre bărbați a regizat o poveste de dragoste cu victima pentru a intra în posesia locuinței sale, știind că mama acesteia murise. Grupul infracțional a încercat inițial să obțină o procură de vânzare de la fratele femeii, aflat în detenție, însă acesta a refuzat.

În urma acestui refuz, concubinul și un complice au forțat-o pe femeie să consume 500 ml de alcool, unul dintre ei ținând-o în timp ce celălalt îi turna băutura pe gură. Victima a intrat în comă alcoolică, având o alcoolemie de 8,7% în sânge, ceea ce a dus la moartea ei. După omor, membrii grupului au organizat înmormântarea și au început reparația apartamentului pentru a-l vinde.

Escrocheria a fost realizată prin folosirea unui om al străzii drept cumpărător fictiv, la un preț de peste 330.000 lei, utilizând acte falsificate cu ajutorul unui intermediar. Ulterior, apartamentul a fost vândut unei agenții imobiliare și apoi complicelui pentru a ascunde urmele ilegalității. Schema a fost deconspirată în urma denunțului făcut de fratele femeii omorâte, iar în 2019 procurorii au dispus o cercetare repetată care a scos la iveală omorul.

Cei doi tineri ispășeau deja pedepse de 8 și 18 ani pentru jaf și escrocherie. Noile condamnări, de 23 și 25 de ani, se adaugă pedepselor curente, iar instanța a dispus și achitarea sumei de 450.000 lei către succesorul de drept al apartamentului. În cazul agentului imobiliar care a ajutat la falsificarea actelor, judecătorul a constatat că termenul de prescripție a expirat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Ani de pușcărie pentru că a regizat o poveste de dragoste, a omorât victima și i-a vândut apartamentul din Chișinău apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Patenta de întreprinzător, complet digitală din 4 mai 2026

Patenta de întreprinzător devine complet digitală din 4 mai 2026. Serviciul Fiscal de Stat lansează o nouă interfață digitală care va permite obținerea și prelungirea...

Blogul lui Luchianiuc: Epopeea Băncii de Economii SA – „pâine și circ”

Cum se distrage atenția publicului de la adevăratele probleme ale Băncii de Economii SA în procesul recuperării creditelor și găsirea unor așa-ziși „țapi ispășitori” Bloggerul...

Important

Doru Petruți: „Ipocrizia pare deja marcă înregistrată în discursul public”

Directorul IMAS, Doru Petruți, critică lipsa de coerență instituțională...

Patenta de întreprinzător, complet digitală din 4 mai 2026

Patenta de întreprinzător devine complet digitală din 4 mai 2026. Serviciul Fiscal de Stat lansează o nouă interfață digitală care va permite obținerea și prelungirea patentei de întreprinzător în regim online. Sistemul promite un proces simplificat și accesibil de pe orice dispozitiv, fără necesitatea deplasării la ghișeele fiscale.

O femeie care își renova casa, amendată cu 230 000 euro: Praful este de vină

O fostă bancheră de la Goldman Sachs, Leda Sara, a fost obligată de instanță să plătească aproximativ 230.000 de euro (200.000 de lire sterline) în urma unui proces de lungă durată cu vecinii săi. Disputa a început după ce renovarea apartamentului său de lux dintr-un imobil de patrimoniu din Londra a afectat grav condițiile de trai ale familiei care locuia dedesubt. Vecinii, soții Samuel și Jennifer Wagner, au reclamat în...

Dumitru Socolan, fost ambasador în mai multe țări, numit secretar general la MAE

Fostul ambasador al Republicii Moldova în Japonia, Dumitru Socolan, a fost numit în funcția de secretar general al Ministerului Afacerilor Externe.

La Chișinău se deschide Centrul Național de Tenis: Vin Simona Halep și Juan Martin del Potro la eveniment

Capitala Republicii Moldova devine, pe 23 mai curent, gazda unui eveniment sportiv de anvergură. Două nume legendare ale tenisului mondial, românca Simona Halep și argentinianul Juan Martín del Potro, vin în Republica Moldova pentru a participa la deschiderea oficială a Centrului Național de Tenis, amplasat în Satul German.

Dosarul „TUX”, în judecată: Învinuiții riscă până la zece ani de detenție

Urmărirea penală în dosarul „TUX” - platforma piramidală de investiții în care mai mulți moldoveni și-au pierdut banii - a fost finalizată, mai multe persoane fiind trimise pa banca acuzaților. Inspectoratul General al Poliției (IGP) nu precizează câți organizatori ai schemei vor compărea în fața instanței, dar precizează că ancheta continuă în privința altor suspecți.

Dezvăluirile făcute de Nicolae Guță, înainte ca fratele său să moară. Când va fi înmormântat Orian

Familia lui Nicolae Guță este în doliu. Fratele artistului s-a stins din viață în urmă cu puțin timp. Vestea a fost făcută publică atât de Nicolae Guță, cât și de Nicoleta. Artista a postat și un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, în semn de omagiu, scrie cancan.ro.

(video) Accident grav în capitală: O femeie a fost lovită de o mașină în timp ce traversa strada pe zebră

Un accident grav a avut loc astăzi pe strada Vasile Lupu, colț cu Ștefan Neagă. Potrivit informațiilor, o femeie a fost lovită de o mașină în timp ce traversa strada pe o trecere de pietoni.