Minor din Moldova, preluat de autoritățile din Italia: Mama este acuzată că îl agresa când consuma alcool

Un copil din Republica Moldova a fost plasat într-un centru de protecție din Italia, după ce le-a povestit medicilor și carabinierilor că mama sa îl agresa atunci când consuma alcool. Femeia a fost denunțată pentru violență domestică, iar cazul a ieșit la iveală în urma unei intervenții medicale solicitate chiar de ea.

Potrivit La Stampa, femeia, în vârstă de 36 de ani, este originară din Republica Moldova și locuiește împreună cu fiul său de 12 ani în cartierul Aurora din orașul Torino. Soțul acesteia s-ar afla în străinătate, la muncă.

Alarma a fost dată în jurul orei 01:30, în noaptea de luni spre marți, 28 aprilie 2026, după ce moldoveanca a apelat serviciul de urgență, acuzând că nu se simte bine. Ajunși la fața locului, medicii au găsit-o într-o stare avansată de ebrietate. În locuință se afla și copilul, care era ascuns și vizibil speriat.

Cei doi au fost ulterior transportați la spitalul Maria Vittoria din Torino. Acolo, femeia a devenit agresivă față de personalul medical, mai ales după ce minorul a fost separat de ea și dus la secția de Pediatrie. Medicii și asistentele au observat că băiatul avea vânătăi pe mai multe zone ale corpului și au cerut intervenția carabinierilor, potrivit Rotalianul.com.

În fața cadrelor medicale și a militarilor, copilul a povestit ce se întâmpla acasă: „Când mama bea, mă lovește cu cureaua sau cu o funie. Și eu mă ascund ca să nu fiu lovit.”

După mărturia băiatului, carabinierii au mers la apartamentul din care fusese solicitat ajutorul medical pentru a verifica situația. Vecinii au descris un climat dificil și au spus că episoadele violente nu ar fi fost izolate, ci ar fi început cu mai mult timp înainte, potrivit surselor citate.

„Este o femeie cu probleme. Când bea ajunge într-o stare jalnică, devine agresivă, nici nu poți vorbi cu ea. Din când în când auzeam țipete, dar nu ne-am gândit niciodată la atâta violență. Ne pare rău pentru băiat. La vârsta aceea, mama este un punct de reper, nu o persoană de care trebuie să fugi”, a declarat un vecin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Mama minorului este cercetată pentru violență domestică.

Articolul Minor din Moldova, preluat de autoritățile din Italia: Mama este acuzată că îl agresa când consuma alcool apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Moldova 1, la 68 de ani de la prima emisie: Andrei Zapșa: „Dacă ne place ceva la Moldova 1, înseamnă că exact aceleași lucruri...

La 68 de ani de la prima sa emisie, postul public Moldova 1 își reafirmă misiunea fundamentală de a informa, educa și delecta publicul, adaptându-se...

Blogul lui Luchianiuc: Epopeea Băncii de Economii SA – „pâine și circ”

Cum se distrage atenția publicului de la adevăratele probleme ale Băncii de Economii SA în procesul recuperării creditelor și găsirea unor așa-ziși „țapi ispășitori” Bloggerul...

Important

Doru Petruți: „Ipocrizia pare deja marcă înregistrată în discursul public”

Directorul IMAS, Doru Petruți, critică lipsa de coerență instituțională...

Moldova 1, la 68 de ani de la prima emisie: Andrei Zapșa: „Dacă ne place ceva la Moldova 1, înseamnă că exact aceleași lucruri...

La 68 de ani de la prima sa emisie, postul public Moldova 1 își reafirmă misiunea fundamentală de a informa, educa și delecta publicul, adaptându-se constant la noile realități media și la consumul digital. Directorul general adjunct al Companiei „Teleradio-Moldova”, responsabil de televiziune, Andrei Zapșa, susține că postul Moldova 1 reflectă fidel societatea și rămâne un reper pentru public, în condițiile în care peste 92% dintre cetățeni o identifică...

„Cabinet medical” clandestin, descoperit în Chișinău: O femeie care presta ilegal servicii, luată la ochi de poliție

Un pretins „cabinet medical” din Chișinău, unde erau prestate servicii de consultanță cu utilizarea unor dispozitive necertificate și în lipsa actelor permisive, a fost deconspirat și sistat de oamenii legii. Activitatea ilegală era organizată de o femeie de 33 de ani, care presta servicii și comercializa produse fără a deține documente ce ar confirma proveniența, legalitatea și conformitatea acestora. „În urma măsurilor speciale de investigație și acțiunilor procesual-penale, polițiștii au depistat...

Parlamentul a votat noile reguli pentru străini: Profil de risc și dovada mijloacelor pentru întreținere

Noua lege care reglementează șederea străinilor în Republica Moldova a fost adoptată vineri de Parlament, în lectură finală. Documentul a fost votat împreună cu un amendament care reduce termenul de examinare a cererilor pentru confirmarea dreptului de muncă. Totodată, legea introduce conceptul de „profil de risc”, destinat identificării persoanelor care pot reprezenta un pericol pentru securitatea națională.

Aderăm la UE, dar facem comerț cu sateliții Kremlinului? Fermieri și producători de zahăr, în alertă după retragerea

Pe 27 aprilie a expirat măsura provizorie prin care Guvernul limitase importurile de zahăr din Serbia. Proiectul de Hotărâre de Guvern elaborat să îi ia locul – un regulament permanent supus consultărilor publice – a fost retras fără explicații oficiale și fără o alternativă anunțată, scrie agrobook.md. Rezultatul de astăzi, pe piața din Moldova poate intra liber, fără taxe, zahăr din Rusia, Belarus și Serbia. Fermierii, producătorii și industria alimentară...

Diplomatul Dumitru Socolan a fost numit în funcția de Secretar General al MAE

Dumitru Socolan a fost numit astăzi în funcția de Secretar General al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), după ce Sergiu Mihov a fost desemnat ambasador al Republicii Moldova în Japonia, informează MOLDPRES. „Numirea sa reflectă angajamentul MAE de ...

Fostul ambasador al RM în Japonia și în Republica Coreea, Dumitru Socolan, numit în funcția de Secretar General al MAE

Ministerul Afacerilor Externe anunță numirea lui Dumitru Socolan în funcția de Secretar General al instituției.

Intervenție de 11 ore la Spitalul Republican. O femeie, salvată după ce a primit ficat de la un donator viu

O femeie de 55 de ani a fost salvată, după ce a primit ficat de la un donator viu. Persoana care i l-a oferit este rudă cu pacienta, conform doctorilor. Beneficiara era diagnosticată cu ciroză hepatică în stadiu terminal, intervenția fiind unica șansă de supraviețuire. Transplantul s-a efectuat în premierul prin utilizarea sistemului Vivostat, la sfârșitul lunii martie, de către medicii de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. Vivostat este un...