Deputata MAN, Olga Ursu a solicitat în plenul Parlamentului audierea Ministrului Mediului în contextul catastrofei ecologice de la Sîngera.
Olga Ursu a declarat că situația din Sîngera este alarmantă și nu mai poate fi tolerată, întrucât sunt puse în pericol direct sănătatea oamenilor, calitatea aerului, solul și resursele de apă.
„În doar patru zile, peste 6 300 de locuitori ai orașului Sîngera, mai mult de jumătate din populația localității, au semnat o petiție și au depus sesizări către autoritățile competente. Oamenii cer intervenția instituțiilor statului și oprirea ilegalităților care afectează grav comunitatea”, a declarat Olga Ursu în plenul Parlamentului.
Deputata a menționat că activitatea desfășurată de agentul economic ridică foarte multe semne de întrebare, iar instituțiile responsabile trebuie să ofere explicații clare privind modul în care a fost permisă funcționarea acestuia.
„Solicităm ca Ministrul Mediului să vină în plen și să prezinte situația reală: ce măsuri concrete au fost întreprinse, în ce condiții a fost emisă autorizația de mediu și dacă Inspectoratul pentru Protecția Mediului a recomandat retragerea acestei autorizații”, a subliniat parlamentara.
Olga Ursu a calificat cazul drept unul extrem de grav și a cerut ca acesta să fie tratat cu maximă responsabilitate de autorități.
„Nu putem admite ca sănătatea oamenilor și siguranța unei întregi comunități să fie ignorate”, a declarat deputata Partidului MAN.
Majoritatea parlamentară PAS a respins inițiativa.
Menționăm că, la inițiativa deputaților Partidului MAN, ieri au fost organizate audieri parlamentare pe acest subiect, însă reprezentanții Ministerului Mediului, Agenției de Mediu și Inspectoratului pentru Protecția Mediului nu au participat, în pofida gravității situației și a numeroaselor sesizări.