Ceea ce nu s-a văzut la TV: echipa din spatele Reinvent Moldova 2.0. Fotoreportaj din culisele evenimentului grandios

În spatele unui eveniment de succes stă o echipă dedicată și partenerii care au contribuit la transformarea Reinvent Moldova 2.0 într-o experiență memorabilă pentru participanți. Dincolo de scenă, lumini și discursuri, zeci de oameni au lucrat pentru ca fiecare detaliu să fie pus la punct.

Vă prezentăm un fotoreportaj realizat de Elena Covalenco, care surprinde momentele nevăzute ale evenimentului – emoțiile, coordonarea și efortul din culise.










Reinvent Moldova 2.0 s-a desfășurat pe 30 aprilie și a reunit speakeri din domenii-cheie precum securitate, economie, mass-media, integrare europeană și democrație. Discuțiile au fost axate pe viitorul pro-european al Republicii Moldova și transformarea societății.

Invitatul special al evenimentului a fost Charles Michel, fost președinte al Consiliului European (CE), în timpul căruia Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată la Uniunea Europeană. Alături de ex-președintele CE, pe scenă au urcat experți și lideri de opinie precum Daniela Vidaicu, Eugen Osmochescu, Ana Revenco și Sergiu Toader.

Evenimentul, organizat de Grupul Media Realitatea, a avut loc în format TED Talk și își propune să devină o platformă majoră de dialog, inspirație și mobilizare civică.

[bzplayer youtube=”https://www.youtube.com/live/e3Am4xt0GRw?si=d0dgkzykxAZKMi_S” muted=”false”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Ceea ce nu s-a văzut la TV: echipa din spatele Reinvent Moldova 2.0. Fotoreportaj din culisele evenimentului grandios apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Atenție, cetățeni! Întreruperi de curent la Centrul Multifuncțional din Orhei

Furnizarea energiei electrice la Centrul Multifuncțional din orașul Orhei...

Parada din Rusia fără internet: acces limitat la Moscova și Sankt Petersburg

Internetul mobil din Moscova și Sankt Petersburg a început...

VIDEO Viorel Cibotaru: „NATO reacționează foarte operativ la orice solicitare a Republicii Moldova”

 Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) ar putea sprijini...

Eurodeputat: Parlamentul European crește cu 12% bugetul destinat statelor candidate la aderare, inclusiv Moldova

Parlamentul European crește cu 12% bugetul destinat statelor candidate...

ULTIMA ORĂ

Energia electrică procurată de Energocom, mai ieftină în luna aprilie

Energocom a procurat, în luna aprilie, un volum total de 333.493 MWh de energie electrică, la un preț mediu ponderat de 110,85 euro/MWh, transmite MOLDPRES. Pentru...

Denis Șova, despre dublarea prețurilor la carburanți în Moldova în raport cu UE: „Ori avem o logistică mai sofisticată, ori poftele sunt prea mari”

Prețurile la benzină și motorină au crescut în Republica Moldova semnificativ mai rapid decât media Uniunii Europene, ceea ce ridică semne de întrebare privind...

Important

VIDEO | Ion Ceban: La Orhei vor lăsa în cursă doar candidatul PAS

Ion Ceban, președintele Mișcarea Alternativa Națională (MAN), acuză partidul...

Energia electrică procurată de Energocom, mai ieftină în luna aprilie

Energocom a procurat, în luna aprilie, un volum total de 333.493 MWh de energie electrică, la un preț mediu ponderat de 110,85 euro/MWh, transmite MOLDPRES. Pentru comparație, în luna martie, Energocom a procurat 381.513 MWh de energie electrică la un preț med...

Autoritățile ruse au oprit complet internetul în Moscova și Sankt Petersburg: Rușii nu mai pot trimite nici măcar SMS

Autoritățile au început să blocheze internetul mobil în Moscova și Sankt Petersburg, pe fondul pregătirilor pentru Ziua Victoriei. Potrivit datelor Downdetector, numărul plângerilor privind imposibilitatea de a accesa internetul în aceste orașe a început să crească după ora 7:00. Utilizatorii semnalează că nu pot deschide aplicațiile și site-urile web și că se înregistrează probleme cu plata serviciilor, scrie digi24.ro.

Ultima oră! Guvernul Ilie Bolojan din România a picat. Moțiunea de cenzură a trecut

Guvernul Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură. Anunțul a fost făcut de președintele Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion.

Atenție, cetățeni! Întreruperi de curent la Centrul Multifuncțional din Orhei

Furnizarea energiei electrice la Centrul Multifuncțional din orașul Orhei va fi întreruptă în perioada 5-6 mai din cauza unor motive tehnice, anunță Agenția Servicii Publice (ASP). Pentru detalii și asistență, cetățenii au la dispoziție următoarele opțiuni: direct, la Biroul de informații din cadrul Centrului Multifuncțional din orașul Orhei; telefonic, prin Serviciul suport clienți, la numărul 14909. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! Articolul Atenție, cetățeni! Întreruperi de curent...

Parada din Rusia fără internet: acces limitat la Moscova și Sankt Petersburg

Internetul mobil din Moscova și Sankt Petersburg a început să fie afectat de întreruperi în contextul pregătirilor pentru Ziua Victoriei. Potrivit platformei Downdetector, numărul reclamațiilor privind accesul la internet a crescut semnificativ după ora 7:00. Utilizatorii au semnalat că aplicațiile și site-urile nu se încarcă, iar în unele cazuri apar probleme inclusiv la efectuarea plăților electronice, scrie The Moscow Times. În capitala Rusiei, așa-numitele „liste albe” de resurse, care ar trebui...

Explozie la o fabrică de artificii din China, soldată cu 26 de morți și peste 60 de răniți

O explozie la o fabrică de artificii din provincia Hunan, China, a ucis 26 de persoane și a rănit 61. Vârstele răniților variază între 20 și 60 de ani, potrivit presei chineze, citată de BBC. Echipele de salvare au fost nevoite să evacueze toate persoanele aflate pe o rază de trei kilometri în jurul fabricii.

Scandal la Santos: Neymar l-a pălmuit pe fiul lui Robinho. Clubul brazilian a deschis o anchetă

Haos la formația braziliană de fotbal Santos, unde Neymar și Robinho Jr. ar fi intrat în conflict, potrivit presei locale Totul s-a întâmplat la un antrenament, scrie adevarul.ro.