Presa: Medicul condamnat pentru agresarea sexuală a unei minore încă lucrează. Ceban insistă că a fost dat afară

Medicul traumatolog Dorian Muntean de la Spitalul Clinic Municipal pentru Copii „Valentin Ignatenco” a continuat să profeseze, deși a fost condamnat pentru abuzul sexual al unei minore. RISE Moldova a scris într-o investigație că dosarul a ajuns să se prăfuiască la Curtea Supremă de Justiție, iar individul – să își desfășoare în continuare activitatea profesională.

După apariția investigației, Emil Ceban a anunțat că doctorul a fost imediat concediat. Pe de altă parte, jurnaliștii au identificat un ordin al directorului spitalului, în care se arată că activitatea sa va înceta de pe 22 mai 2026. Conform sursei citate, până atunci medicul se află în concediu anual de odihnă. În același timp, autorii investigației susțin că pe 29 aprilie, când a fost contactat pentru reacție, Muntean s-ar fi aflat în instituția medicală.

Întrebat de jurnaliști, pe 6 mai, despre raporturile de serviciu ale medicului, ministrul Emil Ceban a insistat că el nu mai lucrează în cadrul spitalului pentru copii. Oficialul a punctat că așa i-a comunicat administrația spitalului.

„Acest medic nu lucrează. M-am expus pe acest caz. Este un caz de 2020, care nu l-a prevenit nici noi. Ministerul Sănătății lucrează foarte atent în acest sens, ca pe viitor să nu mai avem cazuri de acest gen. (…) Am avut un dialog direct cu spitalul și am primit răspunsul că nu mai lucrează”, a punctat ministrul.

Cazul care îl vizează pe Dorian Muntean datează din 2012. Atunci doctorul a început o relația cu o adolescentă de doar 12 ani, care i-a fost pacientă. Inițial acesta insista că este vorba despre prietenie, apoi totul a luat conotație sexuală. La un moment dat, tânăra a ajuns în dormitorul lui, iar medicul a convins-o să nu povestească nimic mamei.

În 2015, după ce a aflat totul, mama copilei a depus plângere la Poliție și au început investigațiile. Prima instanță l-a condamnat în 2020 la 5 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis și l-a privat de dreptul de a ocupa funcții și exercita activități legate de domeniul medicinei, inclusiv legate de minori, timp de cinci ani.

Curtea de Apel Chișinău l-a recunoscut apoi vinovat, dar l-a eliberat din arest, l-a condamnat la 5 ani de închisoare, dar a suspendat pedeapsa și i-a permis să profeseze în continuare. Ulterior, Curtea Supremă de Justiție a stabilit că instanța de Apel nu a argumentat suficient soluția adoptată, a casat decizia și a dispus rejudecarea cauzei, în alt complet de judecată. Decizia a fost contestată cu recurs, iar dosarul este pendinte de mai bine de trei ani.

Medicul nu a comentat deocamdată acuzațiile la adresa sa.

Articolul Presa: Medicul condamnat pentru agresarea sexuală a unei minore încă lucrează. Ceban insistă că a fost dat afară apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Nivelul apei în scădere pe Nistru: Gheorghe Hajder îndeamnă la consum responsabil

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, atrage atenția asupra necesității unei gestionări prudente a resurselor de apă, în contextul scăderii aportului hidrologic al râului Nistru, transmite MOLDPRES. Potrivit...

Reacția lui Vlad Plahotniuc după sentință: „Judecătorii au fost ținuți în șah de vettingul PAS”

Vlad Plahotniuc a reacționat după sentința pronunțată în prima instanță în dosarul său, calificând decizia drept „un triumf al puterii politice asupra legii” și...

Important

Nivelul apei în scădere pe Nistru: Gheorghe Hajder îndeamnă la consum responsabil

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, atrage atenția asupra necesității unei gestionări prudente a resurselor de apă, în contextul scăderii aportului hidrologic al râului Nistru, transmite MOLDPRES. Potrivit oficialului, Nistrul este un râu regularizat, ...

Schimbări CNPF pe piața asigurărilor: Prețuri mai mici pentru unele polițe și concurență sporită

Polițele de asigurare ar putea fi vândute după reguli noi în Republica Moldova. Comisia Națională a Pieței Financiare a aprobat un proiect de lege care promite mai multă transparență pentru clienți, reguli mai stricte pentru distribuitori și noi modalități de contractare a asigurărilor.Proiectul a fost aprobat pe 5 mai de Consiliul de Administrație al CNPF și transmis către Ministerul Finanțelor pentru promovare. Documentul urmărește modernizarea cadrului de reglementare pentru distribuția...

UE va deveni cofondator al tribunalului special privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei

Uniunea Europeană urmează să devină cofondator al tribunalului special pentru investigarea crimei de agresiune comise de Rusia împotriva Ucrainei, după ce Consiliul UE a aprobat, pe 5 mai, semnarea acordului parțial extins privind crearea acestei instanțe, relatează...

Cariera în domeniul energiei regenerabile devine tot mai atractivă: Oportunități reale de angajare și salarii competitive

Aproape 200 de elevi din nordul Republicii Moldova au participat recent la o vizită de studiu organizată la Școala Profesională nr. 4 din municipiul Bălți, unde au explorat oportunitățile de formare și carieră în domeniul energiei regenerabile. Activitatea a fost desfășurată în cadrul proiectului „Competențe pentru tranziția verde și dezvoltarea durabilă a Moldovei”, implementat de Organizația Internațională a Muncii.

30 zile până la Moldova Digital Summit 2026, inaugurat oficial de premierul Alexandru Munteanu și Comisara Europeană pentru Extindere, Marta Kos

Moldova Digital Summit 2026, organizat în perioada 5–6 iunie la Arena Chișinău, va fi inaugurat de Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, alături de Comisara Europeană pentru Extindere, Marta Kos. Evenimentul este dedicat comunității tech și de afaceri, startup-urilor, instituțiilor publice, sectorului fintech, investitorilor, partenerilor Republicii Moldova, jurnaliștilor și tuturor celor interesați de consolidarea ecosistemului digital și atragerea investițiilor în inovație și tehnologie. MDS26 se desfășoară sub patronajul Guvernului Republicii Moldova și...

VIDEO // Un tânăr a fost reținut după ce ar fi jefuit un copil de 10 ani din Strășeni

Un bărbat de 23 de ani a fost reținut de polițiștii din Strășeni, cu sprijinul colegilor din Nisporeni, fiind suspectat de comiterea unui jaf asupra unui minor de 10 ani, comunică MOLDPRES. Potrivit anchetatorilor, incidentul s-a produs în luna aprilie curent, pe ...

Eugen Osmochescu: Din punct de vedere personal, nu procur și nu consum produse rusești și din Belarus

Produsele din Rusia și Belarus continuă să fie comercializate în Republica Moldova, însă doar în limitele cadrului legal internațional și ale sancțiunilor în vigoare, susține ministrul Economiei, Eugen Osmochescu. Oficialul a explicat că pe rafturile magazinelor ajung în principal produse de consum cotidian, care nu sunt vizate de sancțiunile internaționale sau de cele impuse de Uniunea Europeană. În același timp, acesta a subliniat că Republica Moldova respectă acordurile comerciale existente...