SUA aprobă o posibilă vânzare de muniții JDAM către Ucraina. Boeing va fi antreprenorul principal

Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea potențială către Ucraina a munițiilor Joint Direct Attack – Extended Range (JDAM) și a echipamentelor aferente, în valoare de 373,6 milioane de dolari. Potrivit instituției americane, principalul contractor al acestui acord va fi compania Boeing.

În comunicatul oficial se precizează că este vorba despre bombe aeriene de tip muniție de atac direct comun, alcătuite din seturi de aripi montate pe corpul bombei și o secțiune de coadă cu aripioare orientabile, care permit manevrarea proiectilului. Sistemul include, de asemenea, componente de navigație și computerizare integrate, scrie presa ucraineană.

Autoritățile americane au transmis că partea ucraineană a solicitat achiziția a 1.200 de rachete JDAM în configurația KMU-572 și a 332 de unități în configurația KMU-556, alături de echipamente și documentație tehnică aferentă.

În documentul Departamentului de Stat se mai arată că oficialii de la Kiev au înaintat această cerere în cadrul programelor de consolidare a capacităților de apărare.

Amintim că pe 18 noiembrie, Departamentul de Stat al SUA a aprobat și o posibilă vânzare către Ucraina a unui pachet de modernizare pentru sistemul de apărare antiaeriană Patriot, evaluat la aproximativ 105 milioane de dolari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul SUA aprobă o posibilă vânzare de muniții JDAM către Ucraina. Boeing va fi antreprenorul principal apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Norvegia a donat 174 de milioane de dolari pentru Ucraina, prin programul PURL

Norvegia a anunțat alocarea a 2,8 miliarde de coroane...

Incident la Rîbnița: O autospecială de deșeuri s-a pus în mișcare singură și s-a răsturnat într-o râpă

O autospecială de transport a deșeurilor s-a răsturnat marți,...

O companie aeriană europeană a intrat în lichidare: zeci de zboruri anulate

Zeci de zboruri au fost anulate după numirea lichidatorilor...

Atenție, moldoveni! MAE a emis o avertizare de călătorie pentru Belgia

Ambasada Republicii Moldova în Regatul Belgiei a emis o...

Doliu în aviația militară din Republica Moldova: S-a stins din viață maiorul Ivan Rotari

Doliu la Regimentul de aviație ”Decebal” din Republica Moldova....

ULTIMA ORĂ

Ceban, despre rezidenții care nu vor să lucreze în sate: După condițiile din Chișinău, pleacă la țară. Nu toți preferă

Nu toți rezidenții preferă să meargă în sate, conform repartizării, din cauza condițiilor pe care le-au avut la căminele din Chișinău, susține ministrul Sănătății, Emil...

Reacția lui Vlad Plahotniuc după sentință: „Judecătorii au fost ținuți în șah de vettingul PAS”

Vlad Plahotniuc a reacționat după sentința pronunțată în prima instanță în dosarul său, calificând decizia drept „un triumf al puterii politice asupra legii” și...

Important

Ceban, despre rezidenții care nu vor să lucreze în sate: După condițiile din Chișinău, pleacă la țară. Nu toți preferă

Nu toți rezidenții preferă să meargă în sate, conform repartizării, din cauza condițiilor pe care le-au avut la căminele din Chișinău, susține ministrul Sănătății, Emil Ceban, Conform lui, responsabilii lucrează cu fiecare contract în mod individual, pentru a menține tinerii doctori în sistem. Ministrul a relatat că, dacă absolvenții nu lucrează conform repartizării, aceștia trebuie să întoarcă banii pentru studii statului, deoarece rezidențiatul se face doar la buget, iar în...

(video) Replici la Guvern. Premierul, nemulțumit de un aviz prezentat pe fugă, de Gavriliță: Vom vota acum, dar vă rog să evităm așa urgențe

Replici în ședința de astăzi a Guvernului. Premierul Alexandru Munteanu i-a solicitat ministrului Finanțelor, Andrian Gavriliță, să evite avizele urgente pe viitor. „Cu cât mai puține urgențe, cu atât mai mult timp avem să analizăm toate avizele propuse”, a subliniat Munteanu.

Răspuns în maximum 24 de ore la alertele de mediu: „Intervenim înainte ca daunele să fie iremediabile”

Inspectoratul pentru Protecția Mediului va organiza un centru operațional de reacție imediată la alertele de mediu. Astfel, inspectorii vor putea interveni nu doar în timpul programului obișnuit, ci și seara, în weekend-uri sau de sărbători.

Norvegia a donat 174 de milioane de dolari pentru Ucraina, prin programul PURL

Norvegia a anunțat alocarea a 2,8 miliarde de coroane norvegiene (aproximativ 174,4 milioane de dolari) către Ucraina, prin mecanismul de achiziție de armament american, PURL, scrie European Pravda. Prim-ministrul Jonas Gahr Store a precizat că Norvegia, împreună cu partenerii europeni, finanțează pachete de ajutor militar provenite din Statele Unite, cu scopul de a sprijini eforturile de apărare ale Ucrainei. „Acum susținem o altă contribuție importantă. Sper că mai multe țări europene...

Planifici o călătorie în Belgia? Traficul aerian va fi perturbat din cauza unei greve naționale

Ambasada Republicii Moldova în Regatul Belgiei aduce la cunoștința cetățenilor moldoveni aflați, în tranzit sau care planifică o călătorie în Regatul Belgiei că, în data de 12 mai 2026, este prevăzută o grevă la nivel național, care va avea un impact semnificativ asupra traficului aerian.

Incident la Rîbnița: O autospecială de deșeuri s-a pus în mișcare singură și s-a răsturnat într-o râpă

O autospecială de transport a deșeurilor s-a răsturnat marți, 5 mai, în raionul Rîbnița. Potrivit autorităților din regiune, șoferul camionului de model „MAN” a oprit și a coborât din vehicul pentru a încărca deșeuri menajere. Într-un moment, autovehiculul a început să se deplaseze singur, a ieșit de pe carosabil, a căzut într-o râpă și s-a răsturnat. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, însă vehiculul a suferit deteriorări mecanice. Pentru...

Primarul orașului Cantemir din partea Partidului Nostru, Roman Ciubaciuc: reabilitarea lacului urban va fi finalizată până la sfârșitul anului

Primăria orașului Cantemir anunță că lucrările de reabilitare a lacului urban urmează să fie finalizate până la sfârșitul acestui an. Proiectul este considerat un pas important pentru dezvoltarea orașului, îmbunătățirea situației ecologice și crearea de noi oportunități pentru locuitori. Primarul ales din partea Partidului Nostru, Roman Ciubaciuc, a declarat în mesajul său video că proiectul vizează modernizarea complexă a zonei de agrement și este realizat cu sprijin financiar extern. Lucrările...