Un copil de 10 ani din Germania și-a lovit mortal mama în timp ce conducea o dubiță în curtea casei

Tragedie într-un sat din sudul Germaniei. Un băiat de doar 10 ani ar fi încercat să manevreze o dubiță în curtea casei, iar mama sa, în vârstă de 39 de ani, a fost lovită mortal în timp ce încerca să intervină, scriu știrileprotv.ro.

Accidentul s-a produs marți, în jurul orei 15:30. Potrivit poliției, femeia se afla acasă împreună cu fiul ei, iar cei doi ar fi vrut să mute o dubiță din curte pentru a face lucrări de grădinărit.

În acel moment, copilul ar fi încercat să manevreze vehiculul, însă a pierdut controlul. Mama a intervenit, dar a fost lovită în plin. Rănile suferite au fost fatale, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Un vecin a încercat să o resusciteze până la sosirea echipajelor de urgență.

După impact, băiatul ar fi trecut cu dubița prin poarta proprietății și a lovit un alt vehicul parcat. În mod miraculos, copilul nu a fost rănit.

Vecinii sunt încă în stare de șoc: „Este atât de tragi. Săraca mamă, săracul băiat”.

Anchetatorii încearcă acum să stabilească exact cum s-a produs tragedia. Deocamdată, nu există indicii privind o posibilă defecțiune tehnică a dubiței, însă o expertiză este în curs. Poliția continuă investigațiile

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Un copil de 10 ani din Germania și-a lovit mortal mama în timp ce conducea o dubiță în curtea casei apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Megatsunami de 481 m în Alaska, cu 5 zile înainte de summitul Trump–Putin

Pe 10 august 2025, cu cinci zile înainte ca...

Captură la frontieră: Ciuperci halucinogene și 1200 de capsule, ridicate de vameși la Aeroport

Vameșii de la Aeroportul Internațional Chișinău, în conlucrare cu...

Rusia anulează parada militară de Ziua Victoriei în Crimeea, de teama atacurilor cu drone ucrainene

Evenimentele dedicate Zilei Victoriei au fost anulate în Crimeea,...

Incendiu în Teheran: 11 persoane au murit și alte zeci sunt rănite

Un incendiu s-a produs la un complex comercial din...

Nistrul, fără viitură ecologică al treilea an la rând: Nivel istoric scăzut al apei

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, confirmă că nici în acest...

După ce a insistat că Moldova vrea război, Krasnoselski spune că o crede pe Sandu: Există nuanțe, dar asta e altceva

Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, susține...

ULTIMA ORĂ

SUA au deschis focul și au neutralizat un petrolier iranian în Golful Oman cu un avion lansat de pe USS Abraham Lincoln

Armata americană a anunţat miercuri că a deschis focul asupra unui petrolier sub pavilion iranian în Golful Oman, după ce nava ar fi încercat să...

Reacția lui Vlad Plahotniuc după sentință: „Judecătorii au fost ținuți în șah de vettingul PAS”

Vlad Plahotniuc a reacționat după sentința pronunțată în prima instanță în dosarul său, calificând decizia drept „un triumf al puterii politice asupra legii” și...

Important

SUA au deschis focul și au neutralizat un petrolier iranian în Golful Oman cu un avion lansat de pe USS Abraham Lincoln

Armata americană a anunţat miercuri că a deschis focul asupra unui petrolier sub pavilion iranian în Golful Oman, după ce nava ar fi încercat să forţeze blocada porturilor iraniene impusă de Washington. Potrivit Comandamentului Central al SUA (CENTCOM), forţele americane au dezactivat cârma petrolierului după ce echipajul a ignorat avertismentele repetate, informează Digi24. „Forţele americane care operează în Golf au acţionat pentru respectarea blocadei, neutralizând un petrolier sub pavilion iranian...

Rusia amenință cu atacuri asupra Kievului dacă Ucraina perturbă parada din 9 mai

Ministerul rus de Externe a anunțat miercuri că a avertizat misiunile diplomatice să evacueze prompt personalul din Kiev în cazul unui atac masiv al Moscovei, ca răspuns la orice tentativă a Ucrainei de a perturba comemorările dedicate Zilei Victoriei din 9 mai, scrie Reuters.

Rusia amenință cu atacuri asupra Kievului dacă Ucraina perturbă parada din 9 mai

Ministerul rus de Externe a anunțat miercuri că a avertizat misiunile diplomatice să evacueze prompt personalul din Kiev în cazul unui atac masiv al Moscovei, ca răspuns la orice tentativă a Ucrainei de a perturba comemorările dedicate Zilei Victoriei din 9 mai, scrie Reuters.

Cum sunt calculate pensiile moldovenilor care au lucrat în străinătate. Precizările CNAS

Republica Moldova are în prezent 18 acorduri internaționale de securitate socială care permit moldovenilor din diaspora să beneficieze de pensii atât din țara noastră, cât și din statele în care au muncit și au contribuit legal. Directoarea Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNS), Elena Țîbîrnă, susține că aceste mecanisme permit recunoașterea stagiului de cotizare și evită situațiile în care oamenii rămân fără pensie după ani de muncă peste hotare.

Megatsunami de 481 m în Alaska, cu 5 zile înainte de summitul Trump–Putin

Pe 10 august 2025, cu cinci zile înainte ca Donald Trump și Vladimir Putin să se întâlnească la baza militară Elmendorf-Richardson din Anchorage, o parte de munte s-a prăbușit în fiordul Tracy Arm din sud-estul Alaskăi. 64 de milioane de metri cubi de rocă – echivalentul a 24 de Mari Piramide – au lovit apa și au generat un val de 481 de metri, al doilea cel mai mare...

Sistemul social, restructurat: Funcții de conducere tăiate, servicii extinse

Mai puțini șefi și mai multe servicii sociale. Asta promite ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, în contextul în care 25 de instituții publice urmează să fie reorganizate. Toate sunt centre de găzduire și sprijinire a vârstnicilor, a persoanelor cu dizabilități și ele vor continua să activeze. Directorii care își pierd funcțiile au păreri împărțite. Unii enumeră avantaje, dar alții nu sunt dispuși să rămână pe alte funcții,...

Regiunea Zaporojie, sub noi bombardamente rusești: Case distruse și victime civile

Trupele ruse au atacat raionul Zaporojie cu bombe aeriene ghidate și drone. O persoană a fost ucisă, iar alte două au fost rănite. Despre aceasta a anunțat pe Telegram șeful Administrației Militare Regionale Zaporojie, Ivan Fedorov, transmite Ukrinform.