VIDEO | Victoria Furtună: „Moldova nu mai este un exemplu de reforme, ci de probleme democratice”

Victoria Furtună afirmă că datele publicate de organizații internaționale plasează Republica Moldova în categoria statelor „parțial libere” și indică un regres democratic.

Lidera Partidului „Moldova Mare” susține că Republica Moldova nu mai este percepută în Europa drept un model de reforme, invocând mai multe clasamente internaționale privind starea democrației.

Declarație Victoriei Furtună a fost făcută pe fondul unor date publicate de Freedom House, potrivit cărora țara noastră ar avea statutul „Partly Free” — țară parțial liberă.

„Moldova este pe locul 60 din 100, iar statul are statutul „Partly Free” — țară parțial liberă”, a declarat Furtună, transmite Știri.md.

În plus, la capitolul alegeri, politicianul menționează că scorul a scăzut „din cauza utilizării resurselor administrative și a lipsei de transparență”.

„În 2025, conform indicelui Economist Intelligence Unit, țara a coborât de la „flawed democracy” la „hybrid regime” — regim hibrid. În indicele percepției corupției al Transparency International, Moldova se află aproximativ pe locul 80 în lume — un nivel care indică probleme sistemice”, a adăugat Victoria Furtună.

De asemenea, liderul Partidului moldova Mare subliniază că în evaluările Freedom House sunt semnalate mai multe probleme cu care se confruntă țara. Vorbim despre presiuni asupra justiției, aplicarea selectivă a legii și lipsa investigațiilor împotriva reprezentanților puterii.

„Aceste lucruri nu mai sunt discutate doar în interiorul țării — ele sunt analizate în instituțiile europene, la conferințe și în mediul de experți. Unde Moldova este tot mai des prezentată ca: un exemplu de standarde duble în procesul electoral, un exemplu de folosire a puterii împotriva opoziției, un exemplu de adaptare a regulilor în funcție de interese politice. Și da, Comisia de la Veneția a semnalat în repetate rânduri probleme privind legislația și practicile electorale”, a declarat Victoria Furtună, menționând că „în timp ce în interior se încearcă menținerea controlului și a puterii, în exterior se formează o altă percepție: un risc pentru modelul democratic european”.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Alexei Codreanu părăsește PAS: „Valorile care m-au adus în partid nu mai coincid cu realitatea”

Fostul președinte al organizației teritoriale PAS Orhei, Alexei Codreanu,...

Victoria Furtună: Moldova ar putea deveni o platformă regională pentru dialog și arbitraj internațional

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a prezentat o...

Kremlinul reacționează la cele cinci condiții impuse de europeni pentru încheierea războiului din Ucraina

Kremlinul a respins luni recentele propuneri venite din partea...

Universități importante din România și Moldova cer de la viitorul Guvern 15% din buget pentru educație

Cele unsprezece universități membre ale Consorțiului Universitaria, care reunesc...

Ucraina dezvoltă sisteme autonome de interceptare a dronelor Shahed, cu automatizare de până la 95%

Ministrul ucrainean al transformării digitale, Mihailo Fedorov, a anunțat...

ULTIMA ORĂ

Noi reguli privind organizarea procesului educațional în clasele cu predare simultană. Metodologia aprobată de MEC

Procesul educațional în clasele cu predare simultană în învățământul primar va fi organizat în baza unei noi Metodologii, aprobate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC)....

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

Noi reguli privind organizarea procesului educațional în clasele cu predare simultană. Metodologia aprobată de MEC

Procesul educațional în clasele cu predare simultană în învățământul primar va fi organizat în baza unei noi Metodologii, aprobate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Documentul a fost elaborat pentru a oferi școlilor reglementări ...

Mai multe țări din occident impun noi sancțiuni coloniștilor israelieni din Cisiordania

Mai mule țări din occident au emis, marți, noi sancțiuni ce vizează coloniștii și așezările israeliene din Cisiordania, relatează AP. Sancțiunile vizează și un ministru israelian, deja sancționat de țările occidentale. Aceste sancțiuni au sporit presiunea asupra Israelului, din cauza valului de violențe împotriva palestinienilor din teritoriul ocupat. Măsurile, luate într-o declarație comună Măsurile au fost anunțate într-o declarație comună, de către cei mai importanți diplomați ai Australiei, Regatului Unit, Canadei, Franței,...

Trump învinovăţeşte Iranul pentru doborârea elicopterului Apache în Strâmtoarea Ormuz şi spune că SUA „sunt nevoite” să răspundă

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat marţi că armata americană l-a informat că Iranul a doborât un elicopter Apache al armatei americane, care s-a prăbuşit în largul coastelor Omanului. El a spus că SUA „nu au de ales şi trebuie să răspundă la acest atac”, relatează CNN.The post Trump învinovăţeşte Iranul pentru doborârea elicopterului Apache în Strâmtoarea Ormuz şi spune că SUA „sunt nevoite” să răspundă first appeared on...

Situaţie de urgenţă la Câmpulung, unde un heleşteu construit ilegal s-a umplut în urma ploilor, iar malurile de pământ au cedat / Apa a...

Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, anunţă, marţi seară, că a convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă din cauza ploilor abundente care au generat mai multe probleme în localitate. Un heleşteu construit ilegal s-a umplut, iar malurile de pământ au cedat şi apa a ajuns pe stradă şi în subsolurile vecinilor.The post Situaţie de urgenţă la Câmpulung, unde un heleşteu construit ilegal s-a umplut în urma ploilor, iar malurile...

Meta, obligată de Comisia Europeană să redea acces liber la Whatsapp asistenților AI concurenți în cel mult cinci zile

Comisia Europeană a dispus, marți, ca Meta să restabilească accesul liber la WhatsApp pentru asistenții digitali de uz general concurenți și să îl mențină până la sfârșitul investigației antitrust aflată în derulare, apreciind că ”acest lucru va preveni prejudicierea gravă și ireparabilă a concurenței pe această piață în creștere prin comportamentul Meta, care, la prima vedere, încalcă normele UE în materie de concurență”.The post Meta, obligată de Comisia Europeană...

Viitorul României și al Europei nu e decis, așa cum e convingerea „foarte puternică în Rusia, foarte puternică și la Trump”   

Mâine, HotNews publică un interviu fără precedent de tranșant, cu o personalitate din SUA, despre felul în care se poate ajuta pe sine România, în condițiile actuale. România și Europa nu se pot baza pe ideea că Donald Trump vrea să lase reguli, reforme sau alianțe în urma lui. „Nu cred că Trump are simțul …The post Viitorul României și al Europei nu e decis, așa cum e convingerea...

Planul B de guvernare: Ce nume de premier ia în calcul Nicușor Dan dacă Executivul condus de Eugen Tomac nu trece de Parlamentul României

Președintele României, dar și partidele politice au deja un plan B în cazul în care Eugen Tomac nu reușește să strângă voturile necesare pentru a fi învestit la Palatul Victoria. Consilierul prezidențial pe probleme economice, Radu Burnete, și actualul ministru al Finanțelor, Alexandru Nazare, sunt numele discutate pentru a fi desemnate în cazul în care actuala propunere nu va strânge cele 233 de voturi necesare, spun surse politice...