VIDEO Există riscuri să nu avem suficientă apă în Nistru? Hajder: Să ne adaptăm la noile condiții și să economisim

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, afirmă că riscul de a avea insuficientă apă în Nistru este mic, însă populația Moldovei trebuie să fie pregătită și să se adapteze noilor realități. Declarațiile au fost făcute în discuții cu jurnaliștii, după ședința cabinetului de miniștri.

Întrebat despre eventualele riscuri de secare a râului, ministrul Mediului a precizat că fluviul este regularizat. Drept urmare, autoritățile din Moldova și cele din Ucraina trebuie să ajungă la numitor comun și atunci când nivelul râului scade, să crească debitul.

„Instituțiile ucrainene, în colaborare cu cele din Republica Moldova, colaborează pentru a avea un anumit debit pe Nistru. În cazul în care noi am crește acest debit, așa cum se solicită, sigur că ar fi un lucru bun. Ar exista riscuri ca în perioada de vară să existe insuficientă apă pentru aprovizionarea localităților și a Nistrului în general. De aceea consider că la această etapă nu este un risc, dar constatăm cu regret că tendința de aport este una mai mică, de aceea noi ar trebui să ne adaptăm la noile condiții și să fim mult mai prudenți în consumul de apă”, a declarat Hajder.

Problema secării Nistrului devine una stringentă, în contextul în care fluviul traversează teritoriul ucrainean, pe acesta fiind construite și hidrocentrale. Încă din 2016, autoritățile de la Kiev au pus în aplicare un plan de construcție a mai multor hidrocentrale pe cursul superior al râului.

Presa de mediu a tras de mai multe ori semnale de alarmă, iar experții au avertizat că asemenea măsuri ar putea duce la scăderea nivelului principalei surse de aprovizionare cu apă a mai multor localități din Republica Moldova.

Articolul VIDEO Există riscuri să nu avem suficientă apă în Nistru? Hajder: Să ne adaptăm la noile condiții și să economisim apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Doliu în aviația militară din Republica Moldova: S-a stins din viață maiorul Ivan Rotari

Doliu la Regimentul de aviație ”Decebal” din Republica Moldova....

Incident în Chișinău: Circa 25 m3 de agent termic s-au scurs în canalizare, iar apa a devenit verde

Din cauza unui deranjament la rețeaua termică cu diametrul...

Ministerul Agriculturii introduce noi măsuri pentru utilizarea pășunilor: Regulamentul, aprobat de Guvern

Autoritățile introduc reguli noi pentru folosirea pășunilor, fânețelor și...

Noi scumpiri la pompă! Prețurile stabilite de ANRE pentru joi, 7 mai

Carburanții se scumpesc din nou joi, 7 mai. Agenția...

ULTIMA ORĂ

Cronica ARHIVELOR // Podul de Flori: Mărturia prozatorului Srafim Saca despre întoarcerea acasă

La 6 mai 1990, pe malurile Prutului s-a scris una dintre cele mai emoționante pagini ale memoriei colective recente – „Podul de flori”, eveniment simbolic...

Reacția lui Vlad Plahotniuc după sentință: „Judecătorii au fost ținuți în șah de vettingul PAS”

Vlad Plahotniuc a reacționat după sentința pronunțată în prima instanță în dosarul său, calificând decizia drept „un triumf al puterii politice asupra legii” și...

Important

Cronica ARHIVELOR // Podul de Flori: Mărturia prozatorului Srafim Saca despre întoarcerea acasă

La 6 mai 1990, pe malurile Prutului s-a scris una dintre cele mai emoționante pagini ale memoriei colective recente – „Podul de flori”, eveniment simbolic al apropierii dintre cele două maluri ale râului care, timp de decenii, a reprezentat o frontieră ...

O companie aeriană din Europa a intrat oficial în lichidare. Toate zborurile au fost anulate

Zeci de zboruri au fost anulate după numirea lichidatorilor pentru compania aeriană scoțiană EcoJet Airlines, care își propusese să devină prima companie aeriană electrică din lume, scrie presa română.

Doliu în aviația militară din Republica Moldova: S-a stins din viață maiorul Ivan Rotari

Doliu la Regimentul de aviație ”Decebal” din Republica Moldova. A decedat maiorul Ivan Rotari, descris ca un profesionist desăvârșit, plin de energie și inițiativă, implicat și dedicat activității sale. Astfel, după absolvirea Academiei Tehnice Militare din București, acesta a activat timp de aproape 20 de ani în diverse funcții cu atribuții inginerești, fiind parte a echipei responsabile de funcționarea tehnică, întreținerea și siguranța echipamentelor aeronautice din cadrul unității militare. Pentru cele...

Sportul din Republica Moldova ar putea beneficia de finanțare din partea companiilor private

Sportul din Republica Moldova ar putea atrage investiții din partea mediului de afaceri, după ce organizațiilor private, inclusiv societăților comerciale, li se va permite să contribuie la organizarea, finanțarea și dezvoltarea activităților sportive, comunică MOLDPRES...

Eficiență energetică în practică: Rezultatele Programului FEERM pentru familia Chitic din Călmățui

Familia Chitic din satul Călmățui, raionul Hîncești, care crește 9 copii, a reușit să reducă semnificativ consumul de lemne pentru încălzire și să mențină o temperatură stabilă în locuință, în urma lucrărilor de eficientizare energetică realizate prin Programul de stat Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM), gestionat de CNED.

Într-o lună, nu s-a găsit nici un candidat pentru șefia Spitalului Raional Glodeni. Și la SCR s-a prelungit concursul

Nimeni nu a aplicat pentru funcția de șef al Spitalului Raional Glodeni. Și la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” a fost prelungit concursul. Declarația a fost făcută de către ministrul Sănătății, Emil Ceban. Oficialul a declarat pentru Grupul Media realitatea că procesul va fi etapizat, pentru că este unul complex. „Încerc să mă duc în vizită în teritoriu.Mâine plec la Florești, să văd care-i situația. Este un proces care decurge și...

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, despre fragmentele de drone depistate la Telenești și Chișinău: „Atât timp cât Rusia continuă războiul în Ucraina, țara noastră este...

Atât timp cât Federația Rusă continuă războiul nejustificat în Ucraina prin distrugerea infrastructurii și uciderea oamenilor, Republica Moldova este în amenințare directă de survolare ilegală sau de incidente ce implică drone și rachete. Declara...