VIDEO Numărul persoanelor din stânga Nistrului, cu pensii plătite de Chișinău. Anual se alocă bani pentru 35.000

În regiunea transnistreană sunt 1166 de persoane care primesc pensii în dreapta Nistrului. Anual, Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) alocă bani pentru 35.000.

Precizările au fost făcute în cadrul emisiunii „Pe față” de la Moldova 1 de către șefa CNAS, Elena Țîbîrnă. Oficiala a precizat că datele din Registrul de Stat al Populației arată că în stânga Nistrului există aproximativ 35.000 de bărbați cu vârsta de peste 63 de ani și circa 53.600 de femei care au atins sau vor atinge în curând vârsta de pensionare.

Funcționara a precizat că dacă au activat oficial și au plătit contribuții, acești cetățeni vor beneficia de pensii. În caz contrar, li se va achita un sport de solidaritate, în valoare de circa 1700 de lei.

„V-am spus avem 35.000 de beneficiari ca bărbați, potențial beneficiari, și în jur de 53.600 ca doamne, care au deja 62 de ani și ar fi potențial beneficiari în Republica Moldova. Dar nu toți au stagiul realizat contribuții pe partea dreapta a Nistrului. Și atunci cea mai mare povară va fi asupra alocațiilor sociale, asupra bugetului de stat. Și dacă să luăm pur matematic, dacă toată această cohortă va veni și va solicita lunar 1700 de lei, care este alocația socială de stat, vă dați seama cam cât costă bugetul. (…) Sistemul de asigurări nu va fi cumva impus să facă față. Din simplu motiv că nu sunt contribuții și sistemul de asigurări sociale este bazat pe contribuții. Și pensii nu achită fără contribuții. Dar povara cea mai mare va cădea asupra bugetului de stat”, a spus Elena Țîbîrnă.

În cazul indemnizațiilor pentru nașterea copiilor, familiile din stânga Nistrului primesc alocația unică, iar ulterior câte 1000 de lei lunar, dacă înregistrează minorul în Registrul de Stat al Populației. În cazul lipsei contribuțiilor la bugetul de asigurări, însă, mamele și tații care locuiesc în regiunea transnistreană nu vor beneficia de plata indemnizațiilor oferite pentru copiii de până la 3 ani.

Articolul VIDEO Numărul persoanelor din stânga Nistrului, cu pensii plătite de Chișinău. Anual se alocă bani pentru 35.000 apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

VIDEO Flăcări lângă aeroportul din Chișinău. Pompierii luptă cu un incendiu de vegetație

Un incendiu de vegetație a izbucnit miercuri, 6 mai,...

Satoshi, show plin de energie la Viena: Prima repetiție pe scena Eurovision 2026

Atmosferă incendiară la Viena! Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la...

Teoria care schimbă tot: O călătorie spre Marte ar putea dura 33 de zile

O descoperire realizată întâmplător în anul 2015 a dus...

ULTIMA ORĂ

Drepturile omului, o prioritate în discuțiile cu Tiraspolul: „Reintegrarea economică nu înseamnă și reintegrare politică”

Reintegrarea economică accelerează, iar tot mai mulți oameni și companii din stânga Nistrului accesează serviciile publice oferite de autoritățile constituționale. Modelul economic aplicat ani la...

Reacția lui Vlad Plahotniuc după sentință: „Judecătorii au fost ținuți în șah de vettingul PAS”

Vlad Plahotniuc a reacționat după sentința pronunțată în prima instanță în dosarul său, calificând decizia drept „un triumf al puterii politice asupra legii” și...

Important

Drepturile omului, o prioritate în discuțiile cu Tiraspolul: „Reintegrarea economică nu înseamnă și reintegrare politică”

Reintegrarea economică accelerează, iar tot mai mulți oameni și companii din stânga Nistrului accesează serviciile publice oferite de autoritățile constituționale. Modelul economic aplicat ani la rând de administrația separatistă a ajuns în colaps, dictând o intervenție mai hotărâtă a Chișinăului. În paralel cu reintegrarea economică, experții spun că este nevoie să se avanseze și în plan politic și ideologic, o prioritate fiind respectarea drepturilor omului.

(video) Incendiu lângă Aeroport: Trei echipaje de pompieri au intervenit la fața locului

Un incendiu de vegetație a izbucnit lângă Aeroport. Potrivit informațiilor, la fața locului au intervenit 3 echipaje de salvatori și pompieri.

Mărturia lui Andrei Porubin după ce a învins o formă gravă de COVID-19: „Spuneam o rugăciune de 150 de ori pe zi”

Actorul de film și teatru și unul dintre cei mai solicitați prezentatori la evenimentele private ale moldovenilor, Andrei Porubin a fost la un pas de moarte în pandemie. Bărbatul a suferit de Covid-19, o formă extrem de gravă, care l-a adus în reanimare, despre asta a povestit Porubin la Titania. Bărbatul s-a îmbolnăvit după o serie de filmări de Revelion, iar virusul l-a atacat cu cruzime și rapiditate. Deși nu prezenta...

VIDEO Flăcări lângă aeroportul din Chișinău. Pompierii luptă cu un incendiu de vegetație

Un incendiu de vegetație a izbucnit miercuri, 6 mai, în apropierea Aeroportului Internațional Chișinău. Potrivit Lilianei Pușcașu, purtătoarea de cuvânt al IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 15:38, iar la fața locului intervin trei echipaje de salvatori și pompieri. Deocamdată cauza incendiului nu se cunoaște. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! Articolul VIDEO Flăcări lângă aeroportul din Chișinău. Pompierii luptă cu un incendiu de...

Prețul petrolului Brent a scăzut sub 100 de dolari pe baril pe fondul informațiilor despre posibile înțelegeri între SUA și Iran

Prețul petrolului Brent a scăzut sub pragul de 100 de dolari pe baril, ajungând la aproximativ 97 de dolari, pe fondul informațiilor privind posibile înțelegeri între Statele Unite ale Americii și Iran, precum și al prelungirii armistițiului în regi...

ARMENPRESS: Letonia salută parcursul european al Armeniei

Letonia a salutat decizia Armenia de a avansa pe calea integrării europene, în cadrul discuțiilor desfășurate la forumul „Yerevan Dialogue 2026”, transmite ARMENPRESS. Ministra Afacerilor Externe a Letoniei, Baiba Braže, a declarat că Riga apreciază de...

(video) Un copil de 10 ani, jefuit în stradă de un tânăr, la Strășeni: L-a întrebat cât e ora, apoi i-a smuls telefonu și...

Un bărbat de 23 de ani a fost reținut de polițiștii din Strășeni, cu sprijinul colegilor din Nisporeni, fiind suspectat de comiterea unui jaf asupra unui minor.