Două drone care au pătruns dinspre Rusia în spațiul aerian al Letoniei s-au prăbușit în dimineața zilei de 7 mai, iar autoritățile au instituit măsuri sporite de securitate în mai multe regiuni din apropierea graniței, relatează presa locală.
Unul dintre aparatele de zbor fără pilot s-a prăbușit pe o stradă unde se află un depozit petrolier din orașul Rezekne, situat la aproximativ 40 de kilometri de frontiera cu Rusia.
Serviciul leton pentru situații de urgență a anunțat că, după verificarea rezervoarelor petroliere cu ajutorul camerelor termice, nu au fost depistate temperaturi ridicate sau risc de incendiu.
La fața locului intervin echipele de urgență, iar poliția a izolat zona afectată. Deocamdată, locul în care s-a prăbușit a doua dronă nu a fost identificat.
Ministrul leton al Apărării, Andris Spruds, a declarat că se deplasează în regiunea Rezekne și a avertizat că situația rămâne complicată.
„În prezent, Forțele Armate Naționale, împreună cu aliații NATO, asigură controlul maxim al spațiului aerian; în aer se află și avioane de vânătoare”, a spus oficialul.
Acesta a adăugat că Ucraina „are tot dreptul să se apere și să lovească ținte de pe teritoriul Rusiei”.
„La prima vedere, există posibilitatea ca acestea să fie drone care vizau ținte din Rusia de pe partea ucraineană. Dar aceasta este doar o presupunere; informația trebuie verificată”, a mai declarat ministrul.
Din motive de securitate, orele au fost suspendate miercuri în toate instituțiile de învățământ din Rezekne și din raioanele Rezekne și Ludza.
Pe 3 mai, autoritățile din Letonia și Estonia au avertizat populația privind posibile amenințări cu drone. În aceeași perioadă, o dronă a încălcat și spațiul aerian al Finlandei, în apropierea frontierei cu Rusia.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Alertă la frontiera NATO. Două drone venite din Rusia s-au prăbușit în Letonia apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA