„Muzeele care unesc o lume divizată”: ce pot descoperi vizitatorii de Noaptea Europeană a Muzeelor

La data de 23 mai 2026, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală invită publicul de toate vârstele să participe la Noaptea Europeană a Muzeelor, desfășurată sub genericul „Muzeele care unesc o lume divizată”.

Evenimentul reprezintă o oportunitate de a celebra patrimoniul cultural și natural prin activități interactive, spectacole artistice și experiențe educative într-un cadru festiv.

Începând cu ora 11:00, curtea muzeului va găzdui Târgul Meșterilor Populari, unde vizitatorii vor putea descoperi creații autentice și vor interacționa direct cu meșterii populari.

În intervalul orar 11:00-18:00, vor fi organizate ateliere de creație destinate atât copiilor, cât și adulților, menite să încurajeze creativitatea și îndemânarea participanților.

Programul include activități precum: țeserea covorașelor, țeserea brâielor, atelier de ,,string art”, cioplitul în lemn, atelier de pictură, atelier de împletire a cosițelor la fetițe, cu flori de câmp, cât și concursuri și ateliere organizate de Secțiile Etnografie, Grădina Botanică și Științele Naturii. De asemenea, vizitatorii sunt așteptați la vernisajul Expoziției „Universul avimorf în tradiția populară” și la prezentarea filmului documentar „Floarea vieții”, dedicat arhitecturii populare din Republica Moldova.

Începând cu ora 15:00, publicul este invitat la un amplu program artistic, care va aduce pe scenă momente muzicale, coregrafice și teatrale. Programul propus este adaptat tuturor categoriilor de vârstă, oferind oportunități de implicare activă și descoperire. Muzeul va fi deschis pentru vizitare până la ora 24:00.

Prin organizarea acestui eveniment, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală își propune să transforme spațiul muzeal într-un loc al întâlnirii, al dialogului și al creativității, contribuind la apropierea oamenilor prin cultură și tradiție.

Articolul „Muzeele care unesc o lume divizată”: ce pot descoperi vizitatorii de Noaptea Europeană a Muzeelor apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

UE refuză să-și reducă prezența diplomatică la Kiev după amenințările Rusiei

Uniunea Europeană nu intenționează să-și reducă prezența diplomatică la Kiev, în pofida amenințărilor formulate de Rusia privind posibile lovituri asupra capitalei ucrainene, a declarat purtătorul...

VIDEO | Ion Ceban, mesaj tranșant pentru deputați: „Să fie în rând cu toată lumea și să voteze Legea parcărilor”

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, solicită deputaților să voteze Legea parcărilor și să renunțe la facilitățile de care beneficiază în prezent, după ce...

Important

UE refuză să-și reducă prezența diplomatică la Kiev după amenințările Rusiei

Uniunea Europeană nu intenționează să-și reducă prezența diplomatică la Kiev, în pofida amenințărilor formulate de Rusia privind posibile lovituri asupra capitalei ucrainene, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciului diplomatic european, Anouar El Anou...

Egalitate fiscală pe ambele maluri ale Nistrului: Noile reglementări vamale au intrat în vigoare la 7 mai

Noile prevederi care au scopul de a asigura condiții egale de activitate pentru agenții economici de pe ambele maluri ale Nistrului au intrat în vigoare începând cu 7 mai. Experții susțin că este nevoie de claritate în privința modului în care va funcționa fondul în care vor ajunge banii colectați din taxele și accizele achitate de companiile din regiunea transnistreană și din care ar urma să fie făcute investiții...

VIDEO Rusia a calificat drept „extremiste” cărți pentru copii din Marea Britanie: ce au descoperit vameșii ruși

Poveștile au devenit o „amenințare”, după ce autoritățile vamale ruse au anunțat că au identificat așa-zisă „literatură extremistă” într-un transport de cărți pentru copii importate din Marea Britanie, potrivit unui comunicat publicat de filiala din Sankt Petersburg a Serviciului Federal Vamal, citat de The Moscow Times. Fotografiile și imaginile video publicate împreună cu declarația sugerează că titlurile au fost produse de editura britanică Usborne Publishing. Printre cărțile prezentate se numără „The...

În atenția mass-media! Kaja Kallas, Vicepreședinta Comisiei Europene, în vizită oficială la Chișinău

Înalta Reprezentantă a Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, va efectua o vizită oficială la Chișinău, în perioada 7–8 mai. În cadrul vizitei, Președinta Maia Sandu și ...

După scandalurile cu Vartic și Muntean, la PAS s-ar putea adera doar cu recomandare. Grosu: Procesul va fi mai laborios

După scandalurile cu Dumitru Vartic și Dorian Muntean, ambii foști membri ai PAS, la formațiune se va putea adera doar prin recomandare. Declarația a fost făcută de Igor Grosu, liderul partidului menționând că procesul va deveni „mai laborios”. „Noi condamnăm lucrurile astea și de fiecare dată vom condamna și vom acționa ferm, prin excludere din partid. E un subiect de analiză. O să ne gândim și la alte modalități, cum ne...

Articol care permite Parlamentului revizuirea neutralității țării, inclus într-un proiect PAS: Deputat: A fost o eroare

Un articol care prevede că statutul de neutralitate permanentă, dar și caracterul suveran și independent al Republicii Moldova ar putea fi revizuite de Parlament, cu validare ulterioară prin referendum constituțional a fost inclus în proiectul noului Cod privind organizarea și funcționarea Legislativului. Documentul a fost examinat azi și votat azi în prima lectură. În cadrul ședinței, deputata Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Angela Cutasevici, a ridicat o serie de...

Scandal în Parlament! Grosu a oprit microfonul, după ce Verșinin a spus: ”Idioți utili”. Reacția neașteptată opoziției

Protest la Parlament. Opoziția a părăsit sala de ședințe, după ce șeful legislativului, Igor Grosu, a oprit microfonul deputatului Partidului Democrația Acasă, Alexandru Verșinin. S-a întâmplat în timpul examinării proiectului Codului cu privire la organizarea și funcționarea Parlamentului. Verșinin a ținut un discurs de la tribun Legislativului și a acuzat PAS că ar dori să transforme deputații într-o ”mașină de vot”. ”Ce vor ăștia din PAS, stimați cetățeni? Ei vor voturi...