VIDEO Nervii lui Lazarencu, întinși pe coardă în Parlament. Deputații l-au aplaudat, după ce a strigat la Ursu

Deputatul PAS Sergiu Lazarencu pare să se fi enervat în Parlament, după ce Olga Ursu din „Alternativa” l-a întrebat dacă oamenii din mai multe localități știu că acolo vor fi deschise centre de gestionare a deșeurilor. Parlamentarul a ridicat vocea și l-a acuzat pe Ion Ceban de tergiversarea implementării proiectului.

„Acest proiect a stagnat un an și jumătate din cauza primarului de Chișinău.Pentru că au vrut să facă numai show și spectacol. Dar un om care a fost votat de aproape 200.000 de oameni nu are dreptul moral să facă așa.Speculează politic în subiect de mediu”, a strigat Lazarencu.

După răspunsul acordat pe tonuri ridicate, mai mulți deputați prezenți în plen l-au aplaudat pe fostul ministru al Mediului și actualul deputat PAS.

În replică, Olga Ursu l-a întrebat dacă „în toate localitățile menționate, a stagnat proiectul din cauza declarațiilor unui om”.

În cadrul dezbaterilor parlamentare, Lazarencu a mai declarat că în satele Moldovei, un cetățean produce circa 700 de grame de gunoi zilnic, iar la oraș – aproximativ un kilogram.

Într-un final, proiectul privind crearea infrastructurii locale de gestionare a deșeurilor în regiunile Republicii Moldova a fost aprobat în prima lectură.

Articolul VIDEO Nervii lui Lazarencu, întinși pe coardă în Parlament. Deputații l-au aplaudat, după ce a strigat la Ursu apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Guvernul a făcut publică lista celor care negociază programul SAFE. De ce conduce Mihai Jurca grupul de lucru

Executivul a prezentat oficial componența grupului de lucru interministerial implicat în programul SAFE, mecanism european prin care România poate finanța proiecte și achiziții din domeniul...

Împreună cu toți deputații din opoziție, Renato Usatîi a cerut mai mult respect și mai puține restricții în Parlament: „Сetățenii așteaptă soluții și rezultate,...

Liderul fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat practicile de cenzură din actualul legislativ, într-o declarație comună a opoziției parlamentare, făcută după ce microfonul...

Important

Guvernul a făcut publică lista celor care negociază programul SAFE. De ce conduce Mihai Jurca grupul de lucru

Executivul a prezentat oficial componența grupului de lucru interministerial implicat în programul SAFE, mecanism european prin care România poate finanța proiecte și achiziții din domeniul apărării. Clarificările au venit în urma întrebărilor adresate de Gândul în cadrul briefingului organizat la finalul ședinței de Guvern. Cine face parte din grupul de lucru pentru programul SAFE Întrebată de Gândul, în cadrul briefingului susținut la finalul ședinței de Guvern, cine face parte din comitetul...

O unitate specială de pompieri militari, unică în România, inaugurată la Jilava. Ce misiuni complexe vor avea

O unitate nouă de pompieri, unică în România, cu militari specializați în decontamiare CBRN, a fost inaugurată azi în comuna Jilava din Ilfov. Aici vor lucra în ture 12 pompieri care vor interveni în situații speciale. The post O unitate specială de pompieri militari, unică în România, inaugurată la Jilava. Ce misiuni complexe vor avea first appeared on Nexta.ro.

Amenzi mari pentru proprietarii imobilelor care nu contractează lucrări de reabilitare a exteriorului clădirii deși au primit notificare

Proprietarii imobilelor notificați de autorități, dar care tot nu contractează lucrări de reabilitare a exteriorului clădirii vor fi amendați cu 5.000 – 8.000 de lei.The post Amenzi mari pentru proprietarii imobilelor care nu contractează lucrări de reabilitare a exteriorului clădirii deși au primit notificare first appeared on Nexta.ro.

Rusia, obligată să plătească 11 mii de euro după încălcarea vieții private a unui tânăr din Camenca – decizie CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Federația Rusă pentru încălcarea dreptului la viață privată al unui tânăr din regiunea Camenca, după ce datele sale medicale sensibile au fost divulgate și utilizate în mod abuziv în documente emise de structurile de la Tiraspol. În urma constatării încălcării, CEDO a obligat Federația Rusă să achite despăgubiri de 11 000 de euro, sumă care include atât prejudiciul moral, cât și costurile...

(video) „Где вино?”. Maxim Galkin a ajuns în Moldova: Artistul a ciocnit un pahar cu vin și a gustat din pâine și cu sare,...

Artistul Maxim Galkin a sosit în Republica Moldova, unde urmează să evolueze la un concert organizat la Fălești, cu ocazia hramului localității. Interpretul a fost întâmpinat într-o notă festivă la Aeroport de deputatul Renato Usatîi.

(video) „Где вино?”. Maxim Galkin a ajuns în Moldova: Artistul a ciocnit un pahar cu vin și a gustat din pâine și cu sare,...

Artistul Maxim Galkin a sosit în Republica Moldova, unde urmează să evolueze la un concert organizat la Fălești, cu ocazia hramului localității. Interpretul a fost întâmpinat într-o notă festivă la Aeroport de deputatul Renato Usatîi.

Apartamentul primului președinte al RM din centrul Chișinăului, scos la vânzare: Cum arată proprietatea de 178 mp, cu tavane înalte, amenajată în stil clasic

Un apartament despre care se spune că ar fi aparținut fostului președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a fost scos la vânzare în Chișinău. Locuința este situată pe strada 31 August și are o suprafață de 178 de metri pătrați. Informația a fost prezentată de un agent imobiliar într-un videoclip publicat pe rețelele sociale.