A fost închis pentru că a criticat regimul de la Tiraspol: Cazul Ghenadie Ciorba a ajuns la CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a comunicat, la 13 aprilie 2026, Guvernelor Republicii Moldova și Federației Ruse cererea depusă de Ghenadie Ciorba, locuitor al orașului Râbnița din regiunea transnistreană. Acesta este președintele organizației obștești „Transnistria – casa noastră comună” și unul dintre puținii lideri locali care își exprimă public o poziție critică față de administrația de facto de la Tiraspol. El a fost privat de libertate timp de 13 luni.

Asociația Promo-LEX precizează că decizia de comunicare a fost publicată la 4 mai 2026.

„Detenția a început după participarea sa la un protest spontan pe podul dintre Râbnița și Rezina, organizat de cetățeni cărora li s-a interzis trecerea pe malul drept al Nistrului în temeiul deciziei Centrului de comandă din Tiraspol din 29 iunie 2020. Pentru această întrunire pașnică, structurile locale i-au aplicat 9 zile de arest contravențional. La ieșirea din izolator, pe 12 iulie 2020, Ghenadie Ciorba a fost reținut din nou și acuzat de „incitare la extremism prin rețeaua Internet” și de „insultarea președintelui rmn”, două articole din codul penal local folosite frecvent pentru a sancționa vocile incomode. Acuzațiile s-au bazat pe postări de pe Facebook prin care reclamantul critica acțiunile administrației de la Tiraspol în contextul restricțiilor impuse pe durata pandemiei și al situației social-economice din regiune.

La 19 iulie 2021, „Judecătoria or. Râbnița” l-a condamnat la 3 ani și 3 luni privațiune de libertate. Pedeapsa a fost ulterior suspendată condiționat de „Judecătoria Supremă” pentru un termen de probațiune de 4 ani, iar reclamantul a fost eliberat la 10 august 2021. Sentința și celelalte materiale ale cauzei au fost clasificate drept „secret de stat”, iar reclamantului i s-a refuzat eliberarea copiilor de pe acestea, fapt care a îngreunat semnificativ exercitarea dreptului de a se adresa Curții. Pe durata detenției, Ghenadie Ciorba a fost ținut în Izolatorul de detenție provizorie din cadrul miliției or. Râbnița și în Închisoarea nr. 1 din Hlinaia, Grigoriopol. Reclamantul descrie celule reci și umede, lipsa ventilației, alimentație de proastă calitate și prezența paraziților. În această perioadă a slăbit peste 15 kilograme”, se arată în comunicatul emis de Promo-LEX.

Totodată, CEDO a adresat Guvernelor părți întrebări privind jurisdicția Federației Ruse și a Republicii Moldova asupra teritoriului regiunii transnistrene, condițiile de detenție (art. 3), legalitatea privării de libertate (art. 5), libertatea de exprimare (art. 10), lipsa remediilor efective (art. 13), restricționarea drepturilor cu scop de persecutare și intimidare (art. 18) și împiedicarea exercitării dreptului de a se adresa Curții (art. 34) prin refuzul de a elibera copia hotărârilor judecătorești.

Reclamantul este reprezentat în fața CtEDO de avocații Asociației Promo-LEX.

„Comunicarea acestei cauze confirmă încă o dată că drepturile fundamentale ale persoanelor care locuiesc în regiunea transnistreană sunt încălcate sistematic, sub privirea pasivă a două state responsabile. Detenția lui Ghenadie Ciorba a avut un scop limpede: să-l pedepsească pentru poziția sa critică și să descurajeze pe ceilalți activiști din regiune. Așa-numitele articole privind „extremismul” și „insultarea președintelui rmn” funcționează ca instrumente politice îndreptate împotriva oricărei voci incomode. Refuzul de a elibera sentința, sub pretextul „secretului de stat” descrie situația gravă a drepturilor omului în regiune. Așteptăm de la CtEDO o constatare clară a încălcărilor și o reacție pe măsură din partea autorităților constituționale ale Republicii Moldova și ale Federației Ruse”, a declarat avocatul Vadim Vieru.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Asociația Promo-LEX urmărește evoluția cauzei și va reveni cu informații suplimentare după primirea observațiilor Guvernelor părți.

Articolul A fost închis pentru că a criticat regimul de la Tiraspol: Cazul Ghenadie Ciorba a ajuns la CEDO apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Peste 450 de primării din țară au inițiat procesul de amalgamare voluntară

Peste 450 de primării din Republica Moldova au inițiat...

VIDEO Ana Revenco, discurs emoționant despre familie și identitate: Trebuie să vă asumați un rost

O viață trăită sub trei regimuri diferite și lecția...

Vremea se schimbă brusc de 9 mai: Cod galben de ploi puternice și vijelie în țară

Meteorologii avertizează că vremea se va schimba brusc în...

Republica Moldova, tot mai integrată economic în UE. Volumul comerțului a ajuns la 8,5 miliarde

Republica Moldova este deja profund integrată economic în Uniunea...

Sfârșitul de săptămână aduce ieftiniri la pompă! Cât vor costa carburanții

Sfârșitul de săptămână vine cu o ușoară ieftinire a...

ULTIMA ORĂ

Ce mesaj i-a transmis Abush după ce a obținut victoria în instanță: Situația s-a întors complet împotriva Andreei Bostanica, după luni de scandal

După furtună, apare și soarele, dar nu pe strada Andreei Bostanica. Abush a obținut o victorie importantă în fața influenceriței, după ce Judecătoria Buftea...

Irina Vlah: E clar că PAS ţinteşte ultima resursă a statului pe care încă nu a „consumat-o” – proprietatea de stat

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, afirmă că guvernarea PAS trece la vânzarea ultimelor bunuri care au mai rămas în proprietatea statului și...

Important

Ce mesaj i-a transmis Abush după ce a obținut victoria în instanță: Situația s-a întors complet împotriva Andreei Bostanica, după luni de scandal

După furtună, apare și soarele, dar nu pe strada Andreei Bostanica. Abush a obținut o victorie importantă în fața influenceriței, după ce Judecătoria Buftea a decis anularea ordinului de protecție provizoriu emis împotriva afaceristului în urma plângerii formulate de influenceriță. Hotărârea, pronunțată pe 6 mai 2026 și rămasă definitivă, schimbă radical cursul scandalului dintre cei doi și îi oferă lui Akbar Abdullaev un avantaj major atât juridic, cât...

Cod galben de ploi puternice în weekend: Termometrele vor arăta mai puține grade

Meteorologii prognozează o schimbare bruscă a vremii. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis Cod galben de ploi puternice, valabil pentru zilele de sâmbătă și duminică, adică pe 9 și 10 mai. Totodată, vremea se va răci simțitor.

„Moldovenii celebrează și Ziua Victoriei, și Ziua Europei pe 9 mai. Cum împăcați comunitățile?” Răspunsul Maiei Sandu

Președinta Maia Sandu a fost întrebată cum îi va împăca pe „cetățenii care celebrează fie Ziua Victoriei, fie Ziua Europei pe 9 mai, respectiv, văd această zi în mod totalmente diferit sau chiar opus”. Șefa statului a dat un răspuns în cadrul conferinței de presă comune cu Înalta Reprezentantă a Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, susținută astăzi la Chișinău....

VIDEO Deputații răspund: 9 mai trebuie să fie zi de sărbătoare sau de comemorare. Ce vor face sâmbătă aleșii poporului

9 mai trebuie să fie zi de sărbătoare sau de comemorare – aceasta a fost întrebarea adresată de Realitatea mai multor deputați din Parlamentul Moldovei. Opiniile s-au divizat, iar membrii Legislativului au menționat că este important să nu fie uitate ororile războiului. Igor Dodon a insistat că ziua de 9 mai este sărbătoare. Liderul socialist a menționat că el va sărbători Ziua Europei, doar dacă evenimentul va avea loc cu...

Judecători, procurori și avocați au semnat Carta interprofesională a justiției

Reprezentanții principalelor instituții din sistemul judiciar din Republica Moldova au semnat Carta interprofesională a justiției, un document menit să consolideze dialogul și cooperarea dintre judecători, procurori și avocați, comunică MOLDPRES. Președintele Consil...

Kaja Kallas despre ziua de 9 mai: „Toți avem un trecut diferit, însă trebuie să ne concentrăm pe viitorul nostru comun. Asta înseamnă Ziua...

Semnificația zilei de 9 mai este percepută diferit în statele europene, iar discuțiile despre această dată trebuie raportate la istoriile naționale și la modul în care acestea influențează prezentul. Declarația a fost făcută astăzi la Chișinău de șefa ...

Ultima oră! Cod galben de ploi puternice în Moldova: Se anunță furtuni și temperaturi mai mici cu până la 6°C

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod galben de ploi puternice pentru mai multe raioane din Republica Moldova. Avertizarea a fost emisă pe 8 mai, la ora 13:00, și va fi valabilă în intervalul 9 mai, ora 19:00 – 10 mai, ora 15:00.