ADMA continuă să faciliteze accesul fermierilor la produse financiare competitive, adaptate necesităților sectorului ag

În luna aprilie 2026, Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA) a finanțat 70 de fermieri unici, valoarea totală a contractelor încheiate fiind de aproximativ 60 milioane de lei.

Cele mai solicitate investiții au vizat achiziția de tractoare, semănători, stropitori și sisteme GPS de ghidaj pentru utilajele agricole — echipamente esențiale pentru desfășurarea eficientă a campaniei de semănat de primăvară și pentru creșterea productivității în agricultură.

Comparativ cu luna aprilie 2025, când au fost finanțați 43 de fermieri unici, în aprilie 2026 se înregistrează o creștere de aproximativ 63% a numărului de beneficiari finanțați. Evoluția reflectă interesul tot mai mare al agricultorilor pentru instrumentele financiare oferite de ADMA, precum și necesitatea investițiilor în modernizarea tehnologică a exploatațiilor agricole.

De asemenea, în primele patru luni ale anului 2025, ADMA a finanțat 152 de fermieri unici, valoarea contractelor de finanțare fiind de circa 123 milioane de lei.

În aceeași perioadă a anului 2026, numărul fermierilor finanțați a ajuns la 188, iar valoarea contractelor a depășit 145 milioane de lei.

 Astfel, comparativ cu perioada similară a anului precedent, se atestă:

  • o creștere de aproximativ 24% a numărului de fermieri finanțați;
  • o majorare de circa 18% a valorii totale a finanțărilor acordate.

 Aceste rezultate confirmă eficiența mecanismelor gestionate de ADMA și relevanța produselor financiare dezvoltate pentru sectorul agricol. Procesele de finanțare accesibile, transparente și adaptate necesităților reale din teren contribuie la creșterea gradului de încredere al fermierilor și la accelerarea investițiilor în agricultură.

Totodată, dinamica pozitivă a investițiilor indică o orientare tot mai pronunțată a producătorilor agricoli către tehnologizare și eficientizare operațională, într-un context economic în care competitivitatea și optimizarea costurilor devin factori esențiali pentru dezvoltarea durabilă a sectorului.

ADMA își ajustează permanent strategiile de finanțare în funcție de necesitățile identificate în teren și de solicitările fermierilor, consolidând continuu capacitatea instituțională pentru a susține modernizarea agriculturii din Republica Moldova.

În perioada următoare, instituția își propune consolidarea relațiilor cu partenerii instituționali și dezvoltarea unor noi proiecte strategice, orientate spre atragerea investițiilor relevante și transformarea acestora în instrumente concrete de sprijin pentru agricultorii autohtoni.






Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul ADMA continuă să faciliteze accesul fermierilor la produse financiare competitive, adaptate necesităților sectorului ag apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Kaja Kallas explică de ce nu sărbătorește Estonia Ziua Victoriei: Am fi celebrat dacă Stalin spunea „sunteți liberi”

Estonia nu sărbătorește Ziua Victoriei pe 9 mai, deoarece după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial au urmat atrocități. Declarația a fost făcută de șefa...

Irina Vlah: E clar că PAS ţinteşte ultima resursă a statului pe care încă nu a „consumat-o” – proprietatea de stat

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, afirmă că guvernarea PAS trece la vânzarea ultimelor bunuri care au mai rămas în proprietatea statului și...

Important

Kaja Kallas explică de ce nu sărbătorește Estonia Ziua Victoriei: Am fi celebrat dacă Stalin spunea „sunteți liberi”

Estonia nu sărbătorește Ziua Victoriei pe 9 mai, deoarece după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial au urmat atrocități. Declarația a fost făcută de șefa diplomației europene, fosta prim-ministră de la Talin, Kaja Kallas. În timpul unei conferințe susținute la Chișinău, împreună cu Maia Sandu, cele două oficiale au vorbite despre Ziua Victoriei și Ziua Europei. Președinta Republicii Moldova a punctat că țara noastră „comemorează sacrificiul a zece de milioane de...

Curți de bloc din Chișinău, reparate cu bani de la UE: Primele proiecte, finalizate în sectorul Râșcani

Proiectul „Curți Europene”, lansat acum un an cu sprijinul Uniunii Europene, livrează primele rezultate concrete. Autoritățile vor inaugura pe 8 mai, de Ziua Europei, primele două curți de bloc din Chișinău complet modernizate, în conformitate cu standardele europene. Până la finele anului curent, toate cele 88 de curți aflate acum în reparații vor fi finalizate, promit autoritățile.

Kaja Kallas, la Chișinău: Regiunea transnistreană nu va fi un obstacol în calea aderării la UE

Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a reconfirmat la Chișinău că regiunea transnistreană nu va constitui un obstacol în calea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. În cadrul unei conferințe de presă susținute pe 7 mai, alături de președinta Maia Sandu, înalta reprezentantă a UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate a declarat că trebuie valorificată actuala „fereastră de oportunitate” pentru a avansa cât mai rapid spre deschiderea oficială...

FOTO Intervenție SMURD la Chișinău: O femeie a fost transportată de urgență la București

O femeie de 40 de ani din Republica Moldova a fost transportată în dimineața zilei de 8 mai de o echipă aero-medicală SMURD la București. Aceasta avea nevoie de tratament specializat și terapie intensivă. „Persoana a fost preluată de la Institutul de Medicină Urgentă din municipiul Chișinău și transportată pe cale aeriană către o instituție medicală specializată din municipiul București, România. Pe parcursul zborului, pacienta va fi monitorizată permanent de...

Decizie neașteptată la Kremlin: Marșul „Regimentului Nemuritor”, desfășurat treadițional pe 9 mai, fost anulat

Marșul „Regimentului Nemuritor” de la Moscova, programat tradițional pe 9 mai, nu va mai avea loc în format fizic, a anunțat Kremlinul. Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a confirmat că evenimentul va fi organizat exclusiv online în acest an, fără participarea mulțimilor pe străzile capitalei ruse, scrie presa română.

Andrei Rațiu și Rayo Vallecano s-au calificat în finala Ligii Conferințelor

Rayo Vallecano de Madrid, echipă la care evoluează internaționalul român Andrei Rațiu, va juca în premieră într-o finală europeană. Formația spaniolă a învins pe Racing Club de Strasbourg cu 1-0 și s-a calificat în finala Ligii Conferințelor.

Realitatea Săptămânii: Copilărie sub camere – Siguranță sau control?

Ministerul Educației a venit cu inițiativa de a instala camere de supraveghere în grupele de grădiniță. Măsura promite mai multă transparență, dar ridică și întrebări sensibile despre cine va privi imaginile, cum vor fi protejate și cum va influența relația dintre educatori, copii și părinți.   La grădinițele private, camerele există deja. O educatoare care activează într-o astfel de instituție, Marina Mîțu, spune că s-a obișnuit cu supravegherea, dar recunoaște că...