CEC va contesta decizia privind candidatul lui Costiuc din Orhei. Postica: Așteptăm motivarea instanței

Comisia Electorală Centrală (CEC) va contesta decizia Judecătoriei Orhei, privind anularea hotărârii de excludere a lui Victor Perțu, candidat susținut de către partidul „Democrația Acasă” la alegerile locale de pe 17 mai. Precizarea a fost făcută pentru Realitatea de către vicepreședintele instituției, Pavel Postica.

Oficialul a menționat că, din punctul de vedere al autorității, argumentul privind nerespectarea unor termeni este eronată. Mai exact, instanța a constatat că sesizarea depusă Sergiu Stanciu, contracandidatul din PAS a lui Victor Perțu, a fost admisă peste termen. În cerere se indica că ar exista un bloc electoral camuflat între democrația Acasă și fostul partid Șor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Autoritatea susține că a fost vorba despre o acțiune continuă de bloc electorală camuflat.

Vom contesta hotărârea în apel. Așteptăm motivarea instanței, ca sa reargumentăm poziția Comisiei Electorale Centrale”, a declarat Postica.

CEC are la dispoziție 3 zile, pentru a contesta hotărârea instanței la Curtea de Apel.

Pe 17 mai, vor avea loc alegeri locale noi în 10 localități din Moldova, inclusiv la Orhei, unde au fost înregistrați 8 candidați. Scrutinul are loc după ce Ilan Șor a anunțat că și-a retras susținea politică pentru toți primarii, iar ex-edilul Tatiana Cociu și-a anunțat demisia.

Articolul CEC va contesta decizia privind candidatul lui Costiuc din Orhei. Postica: Așteptăm motivarea instanței apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Locuitorii din Cahul vor plăti mai mult pentru apă. Compania cere tarife mai mari pe fondul pierderilor uriașe

S.A. „Apă-Canal Cahul” a depus la Agenția Națională pentru...

Planul de studii și vacanțele pentru anul școlar 2026-2027, aprobat. Ce schimbări îi așteaptă pe elevi

Ministerul Educației și Cercetării a aprobat modificările la Planul-cadru...

O dronă a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova: Zona din sud, închisă

În această dimineață, 8 mai, Serviciul Operații Aeriene din...

UE se pregătește de discuții cu Putin pentru pace în Ucraina: „Avem nevoie de o mai bună coordonare europeană”

Liderii UE se pregătesc pentru eventuale discuții cu președintele...

Un aparat de zbor fără pilot a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova: Spațiul aerian din sud, închis

În această dimineață, 8 mai, Serviciul Operații Aeriene din...

ULTIMA ORĂ

21 mai – Deschiderea oficială a Festivalului Internațional al Artelor Scenice BITEI 2026

Chișinăul devine, începând cu 21 mai 2026, capitala internațională a artei teatrale, odată cu deschiderea oficială a Festivalului Internațional al Artelor Scenice BITEI 2026...

Irina Vlah: E clar că PAS ţinteşte ultima resursă a statului pe care încă nu a „consumat-o” – proprietatea de stat

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, afirmă că guvernarea PAS trece la vânzarea ultimelor bunuri care au mai rămas în proprietatea statului și...

Important

21 mai – Deschiderea oficială a Festivalului Internațional al Artelor Scenice BITEI 2026

Chișinăul devine, începând cu 21 mai 2026, capitala internațională a artei teatrale, odată cu deschiderea oficială a Festivalului Internațional al Artelor Scenice BITEI 2026 – Bienala Teatrului Național „Eugène Ionesco”, unul dintre cele mai importante evenimente culturale din Republica Moldova.

Locuitorii din Cahul vor plăti mai mult pentru apă. Compania cere tarife mai mari pe fondul pierderilor uriașe

S.A. „Apă-Canal Cahul” a depus la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o solicitare de aprobare a noilor tarife pentru apă potabilă și servicii de canalizare, invocând creșterea semnificativă a costurilor operaționale. Potrivit documentului depus, operatorul propune un tarif de 25,19 lei/metrul cub pentru alimentarea cu apă, în creștere față de nivelul actual de 22,38 lei/metrul cub. În același timp, tariful pentru canalizare ar urma să crească la 14,12...

Discursul Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, la conferința de presă comună cu Înalta Reprezentantă a Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate,...

Stimată Doamnă Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate,  Doamnă Vicepreședintă a Comisiei Europene,  Dragă Kaja, Bine ați revenit la Chișinău — și în mod special astăzi, în aju...

Tragedie în raionul Hâncești: Copil de patru ani, găsit înecat după mai multe ore de căutări

Un copil de patru ani din satul Călmățui, raionul Hâncești, a fost găsit fără suflare într-un canal de acumulare a apei, după mai multe ore de căutări. Poliția a fost alertată în seara zilei de 7 mai, după ce băiatul a dispărut din curtea casei unde se juca.

Planul de studii și vacanțele pentru anul școlar 2026-2027, aprobat. Ce schimbări îi așteaptă pe elevi

Ministerul Educației și Cercetării a aprobat modificările la Planul-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, dar și calendarul școlar pentru anul de studii 2026-2027. Documentele stabilesc organizarea procesului educațional în toate instituțiile de învățământ general din Republica Moldova, atât publice, cât și private. Noul calendar include durata semestrelor și a vacanțelor, perioadele tezelor semestriale, testarea națională din clasele primare, precum și sesiunile examenelor de absolvire a gimnaziului și liceului. Pentru cele...

Ex-deputatul Sergiu Sîrbu și fratele său, pe banca acuzaților, pentru îmbogățire ilicită: Cauza penală a ajuns în instanță după 4 ani de anchetă

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a trimis în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală în care este învinuit un ex-deputat PCRM și PDM de săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită. Ar fi vizat Sergiu Sîrbu, dar și fratele acestuia.

(video) Maia Sandu și Kaja Kallas, conferință comună la Chișinău, despre „șocurile externe, parada de 9 Mai de la Moscova și războiul din Ucraina”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și Înalta Reprezentantă a Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, au vorbit, într-o conferință de presă comună, susținută la Chișinău, despre „reziliență, parada de 9 Mai de la Moscova și războiul din Ucraina”. Urmăriți declarațiile pe UNIMEDIA.