Președinta Republicii Moldova, președintele Parlamentului și prim-ministrul țării au depus astăzi flori la Complexul Memorial Eternitate din Chișinău, comemorând victimele celui de-al Doilea Război Mondial.
De Ziua Europei, Maia Sandu i-a îndemnat pe moldoveni să prețuiască pacea:
„Să comemorăm sacrificiul oamenilor care au luptat pentru pace și să sărbătorim pacea, să prețuim pacea și să înțelegem ceea ce se întâmplă astăzi, pentru că dacă nu vom înțelege cine sunt agresorii și cine sunt dușmanii păcii, atunci riscăm să ne pierdem pacea, să rămânem vigilenți și să fim de partea păcii”.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a subliniat că Uniunea Europeană reprezintă un spațiu al păcii, pentru care Ucraina luptă în prezent.
„Uniunea Europeană este spațiul păcii, libertății, prosperității și Ucraine a luptă ca acest spațiu al păcii să fie apărat”,
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a oferit o scurtă lecție de istorie, reamintind că al Doilea Război Mondial a început în 1939, când Uniunea Sovietică și Germania Nazistă erau aliate, și că Rusia de astăzi nu a învățat din trecut.
„Situația cu siguranță este sub control și într-adevăr azi noi comemorăm sfârșitul cei ce în istoria a intrat, marile război pentru operarea păcii, dar vă amintesc că de fapt al doilea război mondial nu s-a început pe 22 iunie 1941, dar pe 1 septembrie 1939, când de fapt Uniunea Sovietică și Germania Nazista au fost aliați. Atunci s-a împărțit Polonia, atunci Basarabia a fost desprinsă de România și s-au făcut foarte multe lucruri și al doilea război mondial s-a terminat pe 2 septembrie 1945. Sper regret, într-adevăr, eu sunt de acord cu doamna președinte și cu domnul președinte, Rusia, succesorul Uniunii Sovietice, n-a învățat lecția. Noi aici mergem în Europa care ne aduce prosperitate și pace”.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Fiecare al cincilea basarabean înrolat a căzut pe câmpul de luptă în cel de-al Doilea Război Mondial. Azi, Republica Moldova mai sunt astăzi în viață doar 14 participanți la cel de-al Doilea Război Mondial.
Articolul Conducerea țării a depus flori la Memorialul Eternitate: „Să sărbătorim pacea” apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA