„Sunt în stare gravă, dar stabilă”: Ce spun medicii despre victimele exploziilor din Glodeni și Rîșcani

Cei doi copii de 10 și 11 ani din satul Petrunea, raionul Glodeni, care au fost răniți duminică seara, 10 mai, după ce au găsit un obiect asemănător unei rachete antigrindină pe care l-au manevrat, iar acesta a explodat, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale, așa cum anunțase inițial poliția. În acest context, Realitatea.md a solicitat o reacție din partea Spitalului Clinic Bălți pentru a afla în ce stare se află minorii.

Purtătoarea de cuvânt a instituției, Andreea Galici, a precizat că la spital a fost adus doar copilul de 10 ani, în stare gravă, dar stabilă. Ulterior, acesta a fost transferat la Spitalul Clinic Republican pentru Copii „Emilian Coțaga” din Chișinău.

Reprezentanții instituției medicale au declarat că minorul este în stare stabilă, dinamică, însă rămâne sub supravegherea medicilor, fiind internat în secția de oftalmologie. Copilul a suferit microtraumatisme, arsuri la mâini și leziuni la nivelul ochilor.

Totodată, am solicitat informații și despre tânărul de 18 ani din raionul Rîșcani, care a fost rănit duminică, 10 mai, în urma unei explozii produse în apropierea unei stâne de oi. La fața locului a fost depistată o componentă a unei rachete antigrindină.

„Pacientul este internat în secția microchirurgie în stare gravă, dar stabilă”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Institutului de Medicină Urgentă din Chișinău, Dorina Arsene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Două explozii provocate de obiecte asemănătoare rachetelor antigrindină au avut loc în nordul țării în mai puțin de 24 de ore. Trei persoane, inclusiv doi copii, au ajuns la spital după ce au manevrat obiectele periculoase.

Trei persoane au ajuns la spital după explozii provocate de obiecte asemănătoare rachetelor antigrindină

 

Articolul „Sunt în stare gravă, dar stabilă”: Ce spun medicii despre victimele exploziilor din Glodeni și Rîșcani apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Surpriză la vamă: 1,2 kg de marijuana, descoperită într-o geantă cu haine la Leușeni

1,2 kg de marijuana au fost depistate la postul...

IGSU, despre cei doi copii răniți la Glodeni: Au găsit un obiect asemănător unei rachete antigrindină și i-au dat foc

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) precizează că...

Un caz de rujeolă, confirmat la un copil din Chișinău

Un caz de rujeolă a fost confirmat săptămâna trecută...

Minorul de 16 ani din Cahul nu a murit de stop cardiac! Explicațiile medicului legist

Minorul de 16 ani decedat duminică, pe teritoriul unei...

ULTIMA ORĂ

The Economist: Ucraina recâștigă inițiativa pe front, iar Rusia pierde teren pentru prima dată în aproape doi ani

Ucraina pare să fi preluat pentru prima dată în aproape trei ani inițiativa în războiul cu Rusia, în timp ce armata rusă înregistrează pierderi teritoriale...

NEWS ALERT | Incidentul armat din Cahul: autoritățile anunță noi concluzii preliminare

Minorul de 16 ani, decedat în urma incidentului produs într-o unitate militară din Cahul, nu ar fi murit din cauza unui stop cardiac, așa...

Important

BREAKING NEWS | Focuri de armă la un penitenciar din Moldova

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) informează că un fost...

The Economist: Ucraina recâștigă inițiativa pe front, iar Rusia pierde teren pentru prima dată în aproape doi ani

Ucraina pare să fi preluat pentru prima dată în aproape trei ani inițiativa în războiul cu Rusia, în timp ce armata rusă înregistrează pierderi teritoriale și se confruntă cu dificultăți tot mai mari pe front, scrie publicația The Economist &ici...

Surpriză la vamă: 1,2 kg de marijuana, descoperită într-o geantă cu haine la Leușeni

1,2 kg de marijuana au fost depistate la postul vamal Leușeni, ascunse într-o geantă cu haine dintr-un autocar venit din București. Potrivit Serviciului Vamal, drogurile erau împachetate în două sacoșe și ascunse printre haine. Verificările au avut loc după ce atât pasagerii, cât și șoferii autocarului au declarat că nu transportă bunuri pasibile declarării. În urma descoperirii, cei doi șoferi ai autocarului, cu dublă cetățenie română și moldoveană, în vârstă de...

IGSU, despre cei doi copii răniți la Glodeni: Au găsit un obiect asemănător unei rachete antigrindină și i-au dat foc

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) precizează că cei doi minori din satul Petrunea, raionul Glodeni, care au avut de suferit duminică, 10 mai, au găsit obiectul asemănător unei rachete antigrindină în timp ce se jucau în parcul din apropierea domiciliului. Ulterior, băieții de 10 și 11 ani au dat foc obiectului, după care acesta a detonat. În acest context, IGSU atenționează cetățenii asupra pericolului major reprezentat de obiectele suspecte...

Poliția: minorul mort în unitatea militară din Cahul ar fi fost lovit de glonțul tras accidental

Adolescentul de 16 ani care a decedat după incidentul armat produs într-o unitate militară din Cahul ar fi fost lovit de glonțul care l-a rănit pe militarul în termen de 18 ani, potrivit noilor informații oferite de Poliție. Totodată, militarul prin contract care ar fi efectuat împușcătura a fost reținut, iar expertiza medico-legală continuă pentru stabilirea exactă a cauzei decesului adolescentului.

(video) Primăria, în ședință. Ion Ceban: Încep lucrările de reabilitare a caldarâmului de pe 31 august. O companie privată a câștigat licitația

Primarul general, Ion Ceban, a convocat astăzi, 11 mai 2026, ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău.

Copilul decedat la o unitate militară din Cahul a fost pătruns de glontele tras de soldat: Militarul, rănit și el, încătușat de poliție

Minorul de 16 ani, decedat la o unitate militară din Cahul, despre care inițial s-a anunțat că ar fi murit din stop cardiac, a fost pătruns de un glonte, anunță oamenii legii, cu referire la informațiile oferite de medicul legist.

Ministrul leton al Apărării a demisionat după ce 2 drone ucrainene au lovit rezervoare cu petrol din țara sa

Ministrul leton al Apărării, Andris Spruds, a demisionat duminică, după ce două drone ucrainene au pătruns dinspre Rusia în Letonia şi au lovit aici instalaţii de stocare a petrolului, scrie observatornews.ro.