Militarul din Cahul, care ar fi manipulat necorespunzător o armă în prezența mai multor persoane, inclusiv a minorului de 16 ani aflat în vizită, decedat ulterior, iar un alt soldat a fost rănit, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Precizarea a fost făcută pentru Realitatea.md, de purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale (PG), Violina Moraru.
„La demersul procurorilor de la Cahul a fost aplicată măsura preventivă arestul preventiv pe un termen de 30 de zile”, a declarat Violina Moraru.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că tragedia s-a produs duminică, 10 mai 2026. Ulterior, luni, 11 mai, poliția a comunicat că minorul nu a decedat din cauza unui stop cardiac cum era anunțat inițial de autorități, ci preliminar a fost pătruns de glonțul care l-a rănit și pe militarul în termen.
Totodată, pe acest caz, Procuratura Generală a informat că organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Cahul, sub conducerea procurorilor din Cahul, a pornit o cauză penală pentru încălcarea regulilor de mânuire a armei, soldată din imprudență cu decesul unei persoane. Totodată, suspectul în vârstă de 20 de ani a fost reținut, iar în continuare urmează să fie recepționate concluziile experților privind cauza exactă a decesului minorului, pentru a fi decise măsurile procesuale ce se impun.
Articolul Militarul din Cahul, care a rănit un soldat și a provocat moartea unui minor, plasat în arest preventiv apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA