Cine l-a găsit pe Alexandru, copilul dispărut în Sibiu. A coborât din elicopter și a stat cu el până au ajuns salvatoriI

Alexandru Zerestea, copilul de 5 ani dispărut în Sibiu, a fost găsit în viaţă după două zile de căutări. Băiatul a fost observat din elicopter de plutonierul adjutant Soare Mihail. Tot el a coborât cu un troliul din elicopter și a stat lângă băiat până la sosirea salvamontiștilor.

„Zecile de ore de căutări neîncetate s-au transformat astăzi în bucuria salvării. Echipajul de pe elicopterul Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al MAI, a localizat exact copilul, care se afla în inima pădurii. Imediat după identificare, forțele terestre au fost ghidate către locația indicată. Echipajele Salvamont au preluat minorul — găsit conștient și stabil — și l-au predat echipajului de la bordul elicopterului pentru o evacuare rapidă. Misiunea aeriană a continuat până la punctul de întâlnire cu echipajul de Terapie Intensivă Mobilă (SMURD), unde micuțul a fost preluat pentru evaluare medicală. În aceste momente, el se află în siguranță, fiind transportat către Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu sub monitorizare permanentă.

Dincolo de proceduri, rămâne emoția salvatorilor. Plutonierul major Mihail Soare este operator căutare-salvare, evacuare și a fost parte din echipajul de la bord, declarând că:

„Este un moment emoționant. Nu am crezut că o să trăiesc vreodată așa ceva. Am și eu doi copii. Emoția a fost maximă”.

Această misiune complexă — rodul muncii a sute de pompieri, salvamontiști, polițiști, jandarmi, scafandri, echipaje canine și cadre ale Academiei Forțelor Terestre din Sibiu — reprezintă garanția unui sistem de urgență integrat și puternic. Un rol esențial l-au avut voluntarii și localnicii, care nu au abandonat nicio secundă speranța și au sprijinit eforturile autorităților.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Minune! Alexandru, copilul dispărut de două zile, găsit în pădure: A supraviețuit în frig, în zonă cu animale sălbatice

Articolul Cine l-a găsit pe Alexandru, copilul dispărut în Sibiu. A coborât din elicopter și a stat cu el până au ajuns salvatoriI apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Moldova, în topul furnizorilor de mere pentru Rusia. Pe ce loc s-a clasat în ultimul an

Republica Moldova s-a clasat pe locul patru în topul...

Ministrul Energiei: Sprijinul UE este esențial pentru reziliența energetică a Moldovei

Sprijinul suplimentar al Uniunii Europene pentru consolidarea rutelor regionale...

Summitul B9: Ungaria nu a semnat declarația comună privind condamnarea Rusiei

În cadrul Summitului B9 de la București, Ungaria s-a...

Summitul B9 a reunit zeci de lideri europeni: care sunt cele mai importante declarații

Summitul Formatului București 9 și al țărilor nordice a...

ULTIMA ORĂ

Oficiul Medicilor de Familie Corbu a fost modernizat

Oficiul Medicilor de Familie Corbu, aflat în subordinea Centrului de Sănătate Dondușeni, a beneficiat de lucrări de modernizare a acoperișului, realizate cu sprijinul Companiei Naționale...

Drona a dispărut de pe radar în apropierea localității Mingir

Ministerul Apărării informează că în rezultatul atacului masiv al Federației Ruse cu drone asupra Ucrainei, miercuri, 13 mai, la ora 16:00, o dronă a...

Important

Oficiul Medicilor de Familie Corbu a fost modernizat

Oficiul Medicilor de Familie Corbu, aflat în subordinea Centrului de Sănătate Dondușeni, a beneficiat de lucrări de modernizare a acoperișului, realizate cu sprijinul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), comunică MOLDPRES. Potrivit sursei c...

(video) Mercedes-ul implicat în accidentul fatal cu violonista, de la Strășeni, era un microbuz de rută: Proprietarul a aflat după tragedie cine era la...

Fratele Marinei Bulancea, tânăra violonistă decedată în accidentul de la Strășeni, pe 17 august 2025, a făcut publice, în exclusivitate pentru UNIMEDIA, informații despre microbuzul care a lovit violent mașina surorii sale, condus de tânărul de 20 de ani, anchetat în prezent de procurorii din Procuratura raională. Andrei Bulancea ne-a relatat că fratele inculpatului lucra pe unitatea de transport, iar proprietarul nici nu știa că acesta i-a încredințat...

Effect Decor – o nouă viață pentru ornamentele tradiționale moldovenești

Mult timp, suvenirele moldovenești arătau cam la fel. Magnete, farfurii decorative, simboluri tradiționale puse pe obiecte pe care oamenii le cumpărau mai mult “ca amintire”. Și sincer, foarte des aceste lucruri rămâneau undeva pe un raft sau pe frigider și atât.

Moldova, în topul furnizorilor de mere pentru Rusia. Pe ce loc s-a clasat în ultimul an

Republica Moldova s-a clasat pe locul patru în topul celor mai mari furnizori de mere pentru piața din Rusia, cu exporturi estimate la aproximativ 36,8 milioane de dolari în ultimul an, potrivit datelor citate de agenția RiaNovosti, scrie bani.md Moldova a fost devansată de Azerbaidjan, care a ocupat primul loc cu livrări de circa 60 de milioane de dolari, de China, cu aproximativ 50 de milioane de dolari, și de...

Nicușor Dan, la summitul B9: „Securitatea noastră depinde de securitatea Moldovei și Ucrainei”

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat pe 13 mai, la summitul B9 de la București, că securitatea României depinde de securitatea Moldovei și Ucrainei, reafirmând sprijinul pentru cele două țări. Liderii prezenți la summit au semnat o Declarație comună prin care se pronunță pentru o pace justă și durabilă în Ucraina, aprofundarea cooperării dintre NATO The post Nicușor Dan, la summitul B9: „Securitatea noastră depinde de securitatea Moldovei și...

Prioritate la trecerea frontierei: Cine poate evita legal rândurile de la vamă

Legislația R. Moldova stabilește clar categoriile de persoane care pot beneficia de prioritate la controlul de frontieră și pot traversa granița fără a sta la rând. Măsura este aplicată pentru a sprijini cazurile de urgență și misiunile speciale.

Summit B9 // Mark Rutte: Avem nevoie de o Europă mai puternică într-o NATO mai puternică

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord este și va fi mereu o alianță puternică, iar noi avem nevoie de o Europă mai puternică într-o NATO mai puternică, a declarat, miercuri, secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul unei conferințe de presă com...