Donald Trump publică o imagine în care Venezuela apare drept “al 51-lea stat“ american

Donald Trump a provocat noi reacții după ce a publicat pe platforma sa, Truth Social, o imagine în care Venezuela apare în culorile drapelului american, alături de mesajul „51st State” („Al 51-lea stat”).

Postarea vine după ce liderul american a sugerat în repetate rânduri că Venezuela ar putea deveni parte a Statelor Unite, la fel cum a făcut anterior și în cazul Canadei.

În martie, Donald Trump scria pe rețelele sociale: „Se întâmplă lucruri bune în Venezuela în ultima vreme (…) Statul nr. 51, cineva?”

Reacția autorităților de la Caracas nu a întârziat. Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodríguez, a respins categoric ideea unei eventuale alipiri la SUA.

„Nu a fost niciodată luată în considerare, pentru că dacă e un lucru pe care îl avem noi, venezuelenele şi venezuelenii, este că ne iubim procesul de independenţă, ne iubim eroii şi eroinele”, a declarat Delcy Rodríguez, potrivit Antena 3 CNN.

Totodată, lidera de la Caracas a precizat că guvernul său lucrează la „o agendă diplomatică de cooperare” cu Washingtonul, după reluarea relațiilor diplomatice dintre cele două state.

În paralel, Donald Trump a declarat marți că administrația sa va încerca să obțină eliberarea tuturor prizonierilor politici rămași în închisorile venezuelene și a lăudat activitatea lui Delcy Rodríguez.

„Îi vom elibera pe toţi. Şi vă spun, Delcy face o treabă excelentă. Poporul venezuelean este încântat de ceea ce se întâmplă”, a afirmat Trump înainte de plecarea spre China.

Potrivit presei internaționale, de la capturarea fostului președinte Nicolás Maduro de către armata americană, la începutul lunii ianuarie, sute de deținuți politici au fost eliberați în Venezuela, însă ONG-urile susțin că aproximativ 500 de persoane se află încă în detenție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Donald Trump publică o imagine în care Venezuela apare drept “al 51-lea stat“ american apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Peste 575 de primării sunt implicate în procesul de amalgamare

Peste 490 de decizii de amalgamare voluntară au fost aprobate până în prezent, iar în acest proces sunt implicate 575 de primării din întreaga țară....

Profesorul Veaceslav Moșin, fondator al Alternativa Clinic, a fost desemnat în calitate de Ambasador al inițiativei europene EuMAR 2

EuMAR este un proiect coordonat de ESHRE și cofinanțat de Comisia Europeană prin programul EU4Health, care are ca obiectiv dezvoltarea unui registru pan-european pentru...

Important

Peste 575 de primării sunt implicate în procesul de amalgamare

Peste 490 de decizii de amalgamare voluntară au fost aprobate până în prezent, iar în acest proces sunt implicate 575 de primării din întreaga țară. Informațiile actualizate au fost prezentate astăzi de secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu,...

Peste 575 de primării sunt implicate în procesul de amalgamare

Peste 490 de decizii de amalgamare voluntară au fost aprobate până în prezent, iar în acest proces sunt implicate 575 de primării din întreaga țară. Informațiile actualizate au fost prezentate astăzi de secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu,...

Polițiștii au tras pe dreapta mai mulți șoferi băuți. O femeie fără permis conducea cu doi copii în automobil

Mai mulți șoferi au fost prinși băuți la volan în raioanele Ialoveni și Căușeni, iar unii dintre ei conduceau fără permis. Cel mai grav caz a fost înregistrat la Nimoreni, unde o femeie de 30 de ani, aflată în stare avansată de ebrietate, transporta în automobil doi copii minori. Potrivit poliției, femeia conducea un Volkswagen și avea o concentrație de 0,92 mg/l alcool în aerul expirat. Oamenii legii au constatat...

Două persoane din capitală au fost prejudiciate cu 1,5 milioane de lei în urma unei escrocherii

Două persoane, în vârstă de 59 și 66 de ani, au devenit ieri victime ale unor escrocherii, fiind prejudiciate cu 1,5 milioane de lei. Ambele cazuri au avut loc în municipiul Chișinău, informează MOLDPRES. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (I...

FOTO VIDEO Opt persoane ucise în atacuri rusești: Zelenski avertizează că peste 100 drone sunt pe cerul Ucrainei

Opt persoane au murit și alte douăsprezece au fost rănite în urma atacurilor rusești din regiunea Dnipropetrovsk. La Krivoi Rog, două persoane au fost ucise, iar alte patru au fost grav rănite, printre care și un copil. Totodată, au fost avariate o întreprindere și o conductă de gaz, unde a fost nevoie de intervenția pompierilor. De asemenea, victime au fost înregistrate și în raionul Sinelnikovo, unde două persoane au murit, dar...

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, despre cazul minorului decedat la unitatea militară din Cahul: „Persoanele găsite vinovate vor fi sancționate în conformitate cu legislația națională...

Toate circumstanțele cazului minorului decedat la unitatea militară din Cahul vor fi elucidate cu maximă responsabilitate și transparență, iar persoanele găsite vinovate vor fi sancționate în strictă conformitate cu legislația națională și regulamentele militar...

Oportunități de irigare pentru peste 3.000 de hectare: Acordurile vor fi semnate pe 14 mai

Republica Moldova va accesa un credit de 45 de milioane de euro și, totodată, va primi un grant european în valoare de 15 milioane de euro pentru consolidarea infrastructurii de irigare. Acordurile urmează să fie semnate în cadrul vizitei la Chișinău a ministrului delegat pentru Afaceri Europene al Franței, Benjamin Haddad, pe 14 mai.