„Șoferul este acum în libertate”: Fratele violonistei decedate în accidentul de la Strășeni cere dreptate

Fratele Marinei Bulancea, tânăra violonistă decedată în accidentul de la Strășeni pe 17 august 2025, a oferit detalii pentru Unimedia.info despre evoluția anchetei. Andrei Bulancea a declarat că urmărește îndeaproape desfășurarea urmăririi penale, alături de soțul victimei, care a angajat un avocat pentru a solicita tragerea la răspundere a șoferului inculpat. Familia Marinei este profund îndurerată, însă nu va renunța până când nu va obține dreptate prin intermediul justiției.

„Inculpatul nu-și recunoaște vina de loc și dorește să se eschiveze de la pedeapsă cu orice preț. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 264 alin. (3) lit. b ) cod penal”, a relatat Andrei Bulancea.

„La cererea soțului Marinei, avocatul său a înaintat o acțiune civilă, privind recuperarea prejudiciului material și moral, iar inculpatul nu este de acord, el mai degrabă își schimbă avocații și cheltuie sume mari de bani pentru ei, decât să ne vină în întâmpinare. Eu, fratele Marinei, nu o să permit ca acest individ să iasă basma curată indiferent de ce sume de bani ar achita avocaților săi!”, a mai adăugat Andrei Bulancea.

De asemenea, tânărul a mai relatat și alte detalii relevante din anchetă, pe care i le-a oferit avocatul familiei.

„Martorii încă nu au fost toți intervievați, deoarece avocatul inculpatului a cerut să se facă toate expertizele din nou. De aceea, până când nu sunt rezultatele expertizelor noi, nu poate decurge mai departe procedura, procesul de judecată”, a spus Andrei Bulancea.

Potrivit fratelui Marinei Bulancea, inculpatul a stat după gratii patru luni, după care a fost transferat în arest la domiciliu.

„După ce am vorbit public atunci, după tragedie, a fost prelungit arestul de 30 de zile. Apoi a fost eliberat în arest la domiciliu. Am înțeles că la moment nici brățară la picior nu are. Se plimbă liber unde dorește. Doar că din țară nu are dreptul să iasă. Deja la prima judecată eu fiind prezent, avocatul său avea pretenții la procuror că de ce tocmai 4 luni clientul său a stat închis, ceea ce m-a deranjat foarte mult”, a spus el.

Ancheta se află în desfășurare la Procuratura Strășeni. Totodată, jurnaliștii de la Unimedia au încercat să ia legătura cu procurorul care instrumentează cazul, însă Alexandru Bratuțel a declarat că urmează să intre într-o ședință și nu poate oferi declarații la moment.

Șoferul vizat în anchetă nu a fost de găsit, deocamdată, pentru a oferi o reacție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că tragedia s-a produs duminică, 17 august 2025, în jurul orei 13:50, pe traseul Chișinău-Ungheni, la Strășeni, cu implicarea a două unități de transport. O femeie de 24 de ani, aflată la volanul unei Toyota Auris, preliminar ar fi efectuat o manevră de întoarcere într-un loc interzis, fiind tamponată lateral de un Mercedes Sprinter, condus de un tânăr de 20 de ani.

Accident mortal la Strășeni: Șoferița care a efectuat o manevră de întoarcere într-un loc interzis ar fi angajată MAI

Articolul „Șoferul este acum în libertate”: Fratele violonistei decedate în accidentul de la Strășeni cere dreptate apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Summitul B9: Ungaria nu a semnat declarația comună privind condamnarea Rusiei

În cadrul Summitului B9 de la București, Ungaria s-a...

Summitul B9 a reunit zeci de lideri europeni: care sunt cele mai importante declarații

Summitul Formatului București 9 și al țărilor nordice a...

MAE, după ce o dronă a survolat jumătate din Moldova: „Încălcare inadmisibilă”

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova condamnă ferm survolarea...

Ministerul Apărării: O dronă a zburat peste Moldova, de la Ocnița până la Hîncești

O dronă a intrat în spațiul aerian Moldovei, zburând...

ULTIMA ORĂ

„Apa a devenit element al securității naționale”: Ce lecții a învățat R. Moldova după poluarea Nistrului

Atacurile rusești din luna martie, care au provocat scurgeri masive de combustibil în Nistru, au forțat autoritățile să recunoască, în sfârșit, importanța strategică națională a...

Drona a dispărut de pe radar în apropierea localității Mingir

Ministerul Apărării informează că în rezultatul atacului masiv al Federației Ruse cu drone asupra Ucrainei, miercuri, 13 mai, la ora 16:00, o dronă a...

Important

„Apa a devenit element al securității naționale”: Ce lecții a învățat R. Moldova după poluarea Nistrului

Atacurile rusești din luna martie, care au provocat scurgeri masive de combustibil în Nistru, au forțat autoritățile să recunoască, în sfârșit, importanța strategică națională a acestui fluviu. În cadrul audierilor publice, desfășurate pe 13 mai la Parlament, oficialii și experții de mediu au analizat vulnerabilitățile sistemice scoase la iveală de acest incident și soluțiile care ar putea preveni viitoarele crize hidrologice.

„Apa a devenit element al securității naționale”: Ce lecții a învățat R. Moldova după poluarea Nistrului

Atacurile rusești din luna martie, care au provocat scurgeri masive de combustibil în Nistru, au forțat autoritățile să recunoască, în sfârșit, importanța strategică națională a acestui fluviu. În cadrul audierilor publice, desfășurate pe 13 mai la Parlament, oficialii și experții de mediu au analizat vulnerabilitățile sistemice scoase la iveală de acest incident și soluțiile care ar putea preveni viitoarele crize hidrologice.

Republica Moldova, subiect de securitate la summitul B9 de la București // Nicușor Dan: „Important este să ajutăm Moldova să țină piept agresiunii Rusiei”

Republica Moldova s-a regăsit printre subiectele de securitate discutate în cadrul summitului Formatului București 9 (B9), desfășurat la București, unde liderii statelor participante au analizat amenințările de pe Flancul Estic al NATO, sprijinul pentru Ucraina și c...

„Viața contează. Spune NU drogurilor”: Mii de elevi și tineri din Chișinău s-au reunit într-un flashmob

4.000 de elevi și tineri s-au adunat astăzi, 13 mai, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), pentru a transmite un mesaj comun: „Viața contează. Spune NU drogurilor!”. Acțiunea desfășurată în centrul Chișinăului reprezintă un semnal important privind necesitatea de a discuta deschis despre pericolul consumului de droguri și despre consecințele acestuia, care afectează profund vieți, familii și destine. „Îndemn tinerii să nu le fie rușine să spună „NU”. Nu este...

Mama unui moldovean care ar fi ajuns prizonier de război în Ucraina i-a cerut ajutorul Maiei Sandu. Președinta: „Aceste cazuri sunt tare complicate”

O femeie din Moldova i-a cerut ajutorul președintei Maia Sandu, după ce fiul său, care ar fi luptat în Ucraina, ar fi ajuns prizonier de război. Apelul a fost făcut pe 13 mai, în timpul întâlnirii șefei statului cu locuitorii din Nisporeni. Femeia spune că încearcă, de „100 de zile” să obțină răspunsuri și audiențe The post Mama unui moldovean care ar fi ajuns prizonier de război în Ucraina...

R. Moldova, țară de destinație pentru mii de muncitori străini: Agenții economici se confruntă cu deficit de brațe de muncă

Republica Moldova începe să importe tot mai mult brațe de muncă. Golul lăsat de exodul populației a forțat autoritățile și companiile să caute soluții dincolo de granițe. Datele oficiale confirmă o creștere a numărului de muncitori străini, iar cei mai mulți provin din state asiatice și africane.

Ultimii doi proprietari ai unor încăperi din clădirea Procuraturii Generale vor fi expropriați

Deținătorii unor încăperi din subsolul clădirii în care se află sediul Procuraturii Generale (PG), de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală, vor fi expropriați, iar statul le va plăti despăgubiri.