După ultimele incidente din domeniul Apărării, ar putea urma demisii, însă nu se știe deocamdată cine trebuie să plece din funcție. Cel puțin așa a lăsat de înțeles în discuții cu presa președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Speakerul a dezvăluit că în timpul tragediei de la Cahul ar fi decedat o persoană cunoscută sau poate chiar o rudă a persoanei care a tras focul de armă. În același timp, șeful Parlamentului consideră că persoana care a provocat totul ar fi manifestat neseriozitate, demonstrând arma în prezența unui minor.
Întrebat despre eventuala demisie a ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, Igor Grosu a punctat că „rușii numai asta așteaptă. Trimit câte o dronă, în speranța că noi în fiecare zi o să dăm pe cineva afară. Asta nu o să fie soluție”, a punctat oficialul.
Săptămâna trecută, un minor a decedat într-o unitate militară din Cahul, după ce un militar a deschis focul. Copilul se afla în vizită la un cunoscut. Urmare a celor întâmplate, opoziția a cerut demisia șefului de la Apărare. Anatolie Nosatîi a declarat jurnaliștilor că nu intenționează să plece din funcție.
La câteva zile după tragedie, Moldova a fost survolată de la nord până la sud de o dronă, în timpul atacurilor rusești asupra Ucrainei. Reprezentanții fracțiunilor parlamentare de opoziție vor să îl cheme pe Anatolie Nosatîi din nou la audieri.
Articolul Nosatîi nu va pleca, pentru că „rușii asta așteaptă”. Grosu lasă de înțeles că urmează demisii, dar nu se știe ale cui apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA