O sesizare pe numele procurorului Vasile Plevan a fost depusă Autoritatea Națională pentru Integritate. Petiționarul afirma că acuzatorul ar folosi poșta electronică de serviciu în scop privicat și invoca că astfel funcționarul încalcă regimul juridic privind interesele personale.
Inspectorii de Integritate au notat că, potrivit ghidului de identitate vizuală a Procuraturii Generale, stema, emblema și drapelul
sunt simboluri publice corporative prin care se identifică instituția publică. Legea interzice utilizarea lor în interes privat.
Potrivit răspunsului recepționat de la Procuratura Anticorupție, domeniul electronic „@procuratura.md” este administrat la nivelul sistemului Procuraturii, iar Procuratura Anticorupție nu deține acte interne distincte prin care acesta să fie calificat drept simbol oficial și/sau însemn corporativ propriu al procuraturii specializate. (…) Adresa de email nu este calificat drept simbol oficial și/sau însemn corporativ propriu al procuraturii”, precizează responsabilii din cadrul Autorității.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Drept urmare, nu s-a stabilit „existența aparenței de încălcare a regimului juridic al restricțiilor și limitărilor, din motivele menționate supra” și a fost refuzată inițierea controlului în privința lui Vasile Plevan.
Articolul Sesizare la ANI: Procurorul Plevan a folosit mailul de serviciu în interes privat. Verdictul autorității apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA