CEC: Prezență de peste 30% la urne în localitățile unde se desfășoară alegeri locale noi

Peste 21 de mii de alegători și-au exercitat dreptul la vot până la ora 18:00 în cele 12 localități din țară unde se desfășoară alegeri locale noi și referendumuri locale, anunță Comisia Electorală Centrală.

Potrivit CEC, la această oră au votat 21 137 de persoane, ceea ce reprezintă o rată generală de participare de 30,20% din numărul alegătorilor înscriși pe listele electorale.

În localitățile unde sunt organizate alegeri locale noi, prezența la urne a ajuns la 20 355 de alegători, adică 30,38% din totalul persoanelor așteptate la vot. Totodată, în cele două localități unde se desfășoară referendumuri locale, au votat 782 de alegători, echivalentul a 26,30%.

Cea mai mare rată de participare este înregistrată în satul Plop, raionul Dondușeni, unde până la ora 18:00 au votat 486 de alegători, sau 49,90% din totalul celor înscriși pe listele electorale.

Comisia Electorală Centrală precizează că procesul de vot se desfășoară fără incidente.

Conform prevederilor Codului electoral, alegerile locale noi și referendumurile locale sunt considerate valabile dacă la scrutin participă cel puțin un sfert din numărul persoanelor înscrise în listele electorale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul CEC: Prezență de peste 30% la urne în localitățile unde se desfășoară alegeri locale noi apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Îngrijorări la Washington după ce Cuba a achiziționat sute de drone. Planurile discutate la Havana

Cuba, care a achiziționat peste 300 de drone militare, a început recent să discute planuri de a le folosi pentru un potențial atac asupra...

VIDEO | Ion Ceban prezintă retrospectiva săptămânii: Evenimente pentru familie, proiecte de infrastructură și investiții în educație

Primarul General Ion Ceban a prezentat bilanțul săptămânii 11–17 mai pentru municipiul Chișinău - o săptămână marcată de evenimente publice de amploare, decizii administrative...

Important

Îngrijorări la Washington după ce Cuba a achiziționat sute de drone. Planurile discutate la Havana

Cuba, care a achiziționat peste 300 de drone militare, a început recent să discute planuri de a le folosi pentru un potențial atac asupra bazei americane din Guantanamo Bay, asupra unor nave militare americane și, eventual, asupra Key West, Florida, zonă aflată la circa 145 kilometri nord de Havana, susține publicația Axios invocând informații clasificate pe care le-a primit, potrivit Reuters, citat hotnews.ro.

Alegeri locale noi. Circa 30% dintre votanți s-au prezentat la urne până la ora 18:00

Peste 21 100 de cetățeni, ceea ce reprezintă aproximativ 30% dintre persoanele incluse în listele electorale, s-au prezentat la urnele de vot, până la ora 18:00, în cadrul alegerilor locale noi și a referendumurilor locale organizate astăzi în 12 loc...

Nicky Cleșcenco a marcat primul său gol în tricoul lui FC Kilmarnock

Fotbalistul moldovean Nicky Cleșcenco a marcat primul său gol în tricoul echipei scoțiene FC Kilmarnock. În ultima etapă din play-out, echipa condusă de Neil McCann a surclasat cu 4:1 în deplasare pe FC Livingston, iar fiul fostului selecționer Sergiu Cleșcenco a înscris în minutul 34. La scorul de 1:1, Nicky și-a pus în valoare viteza, a păcălit doi adversari și a înscris din câțiva metri.

ASEM-ul și-a apărat titlul de campioană națională la baschet feminin

Echipa Academiei de Studii Economice din Moldova a cucerit pentru al doilea an la rând titlul de campioană națională la baschet feminin. În seria finală, discipolele lui Vasile Scutelnic au învins formația Piranha Chișinău cu scorul general de 3:1.

Alegeri locale | Cea mai înaltă prezență la vot este în satul Plop, au votat aproape 50% dintre alegători

Cetățenii cu drept de vot din nouă localități din țară sunt așteptați la urnele de vot duminică, 17 mai, pentru a-și alege primarii. Într-o localitate, cetățenii își vor alege noua componență a consiliului local, iar în alte două localități vor avea loc referendumuri locale privind revocarea primarilor. La urnele de vot sunt așteptați circa 70 mii de alegători. Cele 40 de secții de votare au fost deschise la ora...