Ziua Europei la Soroca: Proiectele DRRM pentru Republica Moldova, prezentate publicului

După evenimentele dedicate Zilei Europei organizate la Chișinău, Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) a participat și la manifestările desfășurate în municipiul Soroca, în cadrul Orășelului European, alături de Consulatul General al României la Bălți.

Reprezentanții instituției au interacționat cu locuitori de toate vârstele și au prezentat proiectele și inițiativele prin care DRRM sprijină comunitățile din Republica Moldova.

Potrivit organizatorilor, evenimentul a reunit activități dedicate promovării valorilor europene, cooperării și schimburilor culturale, într-o atmosferă de prietenie și solidaritate.

„Prin fiecare activitate, continuăm să susținem proiectele care apropie comunitățile, încurajează colaborarea și păstrează vie legătura specială dintre România și Republica Moldova”, au transmis reprezentanții DRRM.

La final, organizatorii au mulțumit tuturor celor care au vizitat standul instituției în cadrul evenimentului de la Soroca.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Ziua Europei la Soroca: Proiectele DRRM pentru Republica Moldova, prezentate publicului apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Primele date privind prezența la vot: peste 3% dintre alegători s-au prezentat la urne până la ora 09:00

Procesul de votare în localitățile din Republica Moldova, unde...

Moldova s-a clasat în top 10 la Eurovision 2026. Pe ce loc

Republica Moldova a obținut locul 8 la Eurovision Song...

VIDEO Bulgaria a câștigat Eurovision în acest an

Reprezentanta Bulgariei, Dara, a câștigat Eurovision 2026, cu piesa...

ULTIMA ORĂ Moldova s-a clasat în top 10 la Eurovision 2026. Pe ce loc

Republica Moldova a obținut locul 8 la Eurovision Song...

Zelenski acuză Rusia că oferă cetățenie locuitorilor din Transnistria pentru a revendica regiunea

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Federația Rusă...

ULTIMA ORĂ

Satoshi, după rezultatul de la Eurovision: „Sper că am reușit să promovăm țara frumos”

Satoshi a venit cu un mesaj la scurt timp după finala Eurovision, unde s-a clasat pe locul 8, într-o ediție urmărită de milioane de spectatori...

VIDEO | Ion Ceban prezintă retrospectiva săptămânii: Evenimente pentru familie, proiecte de infrastructură și investiții în educație

Primarul General Ion Ceban a prezentat bilanțul săptămânii 11–17 mai pentru municipiul Chișinău - o săptămână marcată de evenimente publice de amploare, decizii administrative...

Important

Satoshi, după rezultatul de la Eurovision: „Sper că am reușit să promovăm țara frumos”

Satoshi a venit cu un mesaj la scurt timp după finala Eurovision, unde s-a clasat pe locul 8, într-o ediție urmărită de milioane de spectatori din întreaga Europă. Interpretul a vorbit despre experiența trăită pe scena competiției și despre eforturile depuse în perioada pregătirilor și a promovării. „Sper că am reușit să promovăm țara noastră în mod frumos, am dat tone de interviuri, am pregătit multe lucruri”, a declarat artistul. Participarea...

FOTO // Universitățile din țară și-au expus oferta educațională în cadrul unui nou târg organizat la Orhei

Un nou târg educațional al universităților a avut loc la Orhei. Evenimentul este organizat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) în cadrul campaniei naționale „Învață în Moldova” și a fost dedicat viitorilor absolvenți de liceu...

Zi de alegeri locale în R. Moldova: Cetățenii din 12 localități sunt așteptați la urne pentru a-și alege primarii

Cetățenii cu drept de vot din 12 localități din țară sunt așteptați astăzi, 17 mai, la urnele de vot pentru a-și alege primari. Într-o localitate cetățenii își vor alege noua componență a consiliului local, iar în alte două localități vor avea loc referendumuri locale privind revocarea primarilor, anunță Comisia Electorală Centrală (CEC), într-un comunicat.

(video) „Rușine!” Scandal la Eurovision 2026, după ce juriul Moldovei i-a acordat României doar 3 puncte, iar reprezentantei Ucrainei – niciunul

Schimbul de puncte dintre Republica Moldova și România la Eurovision Song Contest 2026 a provocat controverse pe rețelele sociale. După ce România a acordat Moldovei 10 puncte, cel mai mare punctaj oferit de juriul român, internauții au reacționat dur când au văzut că Moldova a oferit României doar 3 puncte și niciun vot Ucrainei. „Rușine, juriului!”, „Câți dintre membrii juriului au studii muzicale?!”, s-au întrebat moldovenii.

Escrocherie la Comrat: O femeie, înșelată cu peste 257 de mii de lei, 10 mii de euro și 9 mii de dolari

Un cetățean al Ucrainei, în vârstă de 20 de ani, a fost reținut de oamenii legii, fiind suspectat de implicare într-o escrocherie în proporții deosebit de mari, după ce o femeie din Comrat ar fi fost convinsă să transmită suspecților 257.600 de lei, 10.350 de euro și 9.000 de dolari americani pentru un presupus proiect investițional. Potrivit Poliției, ofițerii Inspectoratului de Poliție Comrat, în comun cu angajații Direcției Sud a...

Cine face parte din juriul R. Moldova din finala Eurovision. Explicația unuia dintre membri pentru cele 3 puncte acordate României

Votul acordat de juriul Republicii Moldova în finala Eurovision Song Contest 2026 a stârnit un val de critici în spațiul public, după ce România a primit doar trei puncte din partea membri lor acestuia. Pe fondul controversei, Victoria Cușnir, unul dintre membrii juriului, a declarat că prestațiile concurenților au fost evaluate în timpul repetițiilor, iar The post Cine face parte din juriul R. Moldova din finala Eurovision. Explicația unuia...

Cine face parte din juriul R. Moldova din finala Eurovision. Explicația unuia dintre membri pentru cele 3 puncte acordate României

Votul acordat de juriul Republicii Moldova în finala Eurovision Song Contest 2026 a stârnit un val de critici în spațiul public, după ce România a primit doar trei puncte din partea membri lor acestuia. Pe fondul controversei, Victoria Cușnir, unul dintre membrii juriului, a declarat că prestațiile concurenților au fost evaluate în timpul repetițiilor, iar The post Cine face parte din juriul R. Moldova din finala Eurovision. Explicația unuia...