DOC Primarul Petkov a adresat o scrisoare premierului Munteanu despre calitatea apei din Bălți

Primarul municipiului Bălți, Aleksandr Petkov, a adresat o scrisoare premierului Alexandru Munteanu, în legătură cu situația privind calitatea apei potabile din oraș, pe care o califică drept alarmantă.

„Atunci când este vorba despre sănătatea oamenilor, tăcerea, birocrația și încercările de a transfera responsabilitatea sunt inadmisibile. Numeroasele sesizări ale bălțenilor și rezultatele analizelor de laborator au demonstrat deja că problema este una reală și necesită o reacție imediată din partea statului.

Am solicitat implicarea urgentă a autorităților publice centrale, efectuarea unei verificări complete și obiective, extinderea investigațiilor de laborator și adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protejarea locuitorilor municipiului. Bălțenii au dreptul la apă potabilă de calitate. Iar datoria mea este să fac tot posibilul pentru ca acest drept să fie garantat nu doar prin declarații, ci prin fapte concrete”, a declarat edilul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Anterior, primarul Petkov a declarat că a sesizat Procuratura Generală după ce analizele de laborator au arătat că apa în robinete este poluată. Primarul a solicitat o evaluare juridică a acțiunilor sau inacțiunilor persoanelor responsabile, stabilirea tuturor circumstanțelor și, dacă vor exista temeiuri legale, tragerea la răspundere penală a celor vinovați.

Apă poluată la Bălți! Alexandr Petkov a sesizat Procuratura Generală

Articolul DOC Primarul Petkov a adresat o scrisoare premierului Munteanu despre calitatea apei din Bălți apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

FOTO La Cahul a fost deschis un centru pentru copiii victime ale infracțiunilor

La Cahul a fost inaugurat astăzi, 19 mai, Centrul...

APIT invită la discuții cu Gavriliță! Ministrul participă la Conferința Națională pentru Dezvoltarea Turismului Intern

Asociația Patronală a Industriei Turismului Moldova (APIT) invită la...

VOX POPULI: Ce părere au cetățenii despre prețurile pachetelor turistice

Agențiile de turism din Republica Moldova anunță majorări de...

VOX POPULI: Ce părere au cetățenii despre prețurile pachetelor turistice

Agențiile de turism din Republica Moldova anunță majorări de...

Vreme schimbătoare în următoarele zile: Se anunță ploi cu descărcări electrice și vânt puternic

În următoarele zile va ploua pe întreg teritoriul țării,...

ULTIMA ORĂ

Fiul fondatorului Mango, arestat pentru că și-ar fi ucis tatăl: Isak Andic a căzut de pe o stâncă de la peste 100 de metri

Autoritățile spaniole l-au reținut pe Jonathan Andic, fiul fondatorului brandului Mango, în cadrul unei anchete privind moartea tatălui său, Isak Andic. Inițial, decesul miliardarului...

Renato Usatîi, vicepreședintele Comisiei pentru securitate, propune măsuri noi de securitate în armată după tragedia de la Cahul: controale mai stricte și reguli clare...

În cadrul audierilor desfășurate pe platforma Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică privind incidentul produs la 10 mai 2026 în cadrul Brigăzii 3...

Important

Fiul fondatorului Mango, arestat pentru că și-ar fi ucis tatăl: Isak Andic a căzut de pe o stâncă de la peste 100 de metri

Autoritățile spaniole l-au reținut pe Jonathan Andic, fiul fondatorului brandului Mango, în cadrul unei anchete privind moartea tatălui său, Isak Andic. Inițial, decesul miliardarului fusese considerat un accident montan, care a avut loc în decembrie 2024, în zona Montserrat, lângă Barcelona. Atunci, Isak Andic a căzut d epe o stâncă de la peste 100 de metri înălțime. Cazul a fost redeschis după apariția unor neconcordanțe în declarațiile fiului,...

Minora care ar fi căzut de la etajul unui bloc din Chișinău s-ar fi sinucis din cauza bullyingului

Adolescenta de 15 ani, care a decedat luni seara, 18 mai, după ce ar fi căzut de la etajul superior al unui bloc locativ din municipiul Chișinău, ar fi fost una dintre prietenele fiicei fostei partenere a lui Patric Hanganu, Svetlana Nichitina. Aceasta ar fi sugerat că tânăra s-ar fi sinucis din cauza bullyingului. Tragedia le-a marcat profund, iar Svetlana atenționează părinții să fie atenți la comportamentul copiilor săi, scrie...

Percheziții la Șoldănești și Rezina: 8 persoane vizate într-un dosar de corupție care implică eliberări din penitenciar, arme și permise de conducere obținute ilegal

Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii municipiului Chișinău au efectuat marți 11 percheziții în raioanele Șoldănești și Rezina, în cadrul unor dosare penale privind corupere pasivă, activă și trafic de influență. Opt persoane, inclusiv funcționari publici, sunt vizate de anchetă pentru că ar fi pretins și primit bani în schimbul unor favoruri la penitenciar, la The post Percheziții la Șoldănești și Rezina: 8 persoane vizate într-un dosar de corupție...

Partidul Nostru va înainta mai multe amendamente pentru îmbunătățirea proiectului Codului privind organizarea Parlamentului: „Avem nevoie de corectitudine”

Partidul Nostru va înainta peste 30 de amendamente pentru îmbunătățirea proiectului Codului privind organizarea și funcționarea Parlamentului. Declarația a fost făcută de Alexandr Berlinschii, deputatul Partidul Nostru, membru al Comisiei juridice, pentru numiri și imunități, în cadrul consultărilor publice asupra documentului. Alexandr Berlinschii a criticat proiectul, susținând că ar concentra excesiv atribuțiile în mâinile Biroului The post Partidul Nostru va înainta mai multe amendamente pentru îmbunătățirea proiectului Codului privind...

NEWS ALERT | Un avion F-16 românesc a doborât o dronă ucraineană în Estonia. Ministrul eston al Apărării: „Am activat măsurile necesare”

O dronă care a pătruns în spațiul aerian estonian a fost doborâtă deasupra lacului Vortsjarv, a declarat ministrul Apărării al țării, Hanno Pevkur. Resturile dronei au căzut la marginea unui câmp din satul Kablakula, din Poltsamaa. Drona a fost doborâtă de un avion de vânătoare românesc staționat la baza aeriană din Siauliai, Lituania, relatează portalul The post NEWS ALERT | Un avion F-16 românesc a doborât o dronă ucraineană...

VIDEO | Membră PAS, exclusă din partid după ce a acuzat șeful CNPF de corupție: „Îi închid gura și o dau afară”

Acuzații de corupție, presiuni politice și răfuieli interne în PAS. Membru Organizației Teritoriale Chișinău, sectorul Ciocana, Olga Tăbârță, a fost dată afară din partid, după ce săptămâna trecută a comunicat despre o posibilă ”schemă de corupție în jurul șefului CNPF, Dumitru Budiasnchi”. Anunțul a fost făcut astăzi într-o conferință de presă la care a participat The post VIDEO | Membră PAS, exclusă din partid după ce a acuzat șeful...

VIDEO | Membră PAS, exclusă din partid după ce a acuzat șeful CNPF de corupție: „Îi închid gura și o dau afară”

Acuzații de corupție, presiuni politice și răfuieli interne în PAS. Membru Organizației Teritoriale Chișinău, sectorul Ciocana, Olga Tăbârță, a fost dată afară din partid, după ce săptămâna trecută a comunicat despre o posibilă ”schemă de corupție în jurul șefului CNPF, Dumitru Budiasnchi”. Anunțul a fost făcut astăzi într-o conferință de presă la care a participat The post VIDEO | Membră PAS, exclusă din partid după ce a acuzat șeful...