Potrivit polițiștilor din Sibiu, o femeie de 21 de ani a fost rănită grav de un cal, marți, în localitatea Hamba din județul Sibiu.
Tânăra era însărcinată și a suferit multiple traumatisme.
În urma cercetărilor realizate de autorități, s-a aflat că femeia a fost lovită de cal deoarece animalul s-ar fi speriat și ar fi smucit funia cu care aceasta îl ținea. Calul ar fi fugit, târând-o pe femeie pe o distanță de aproximativ 300 de metri.
În urma incidentului, un echipaj SMURD a ajuns la fața locului și a intubat femeia, stabilizând-o, aceasta fiind ulterior transportată la spital.
Polițiștii realizează în continuare cercetări, pentru a afla toate cauzele incidentului.
The post Sibiu: O femeie însărcinată a fost târâtă de cal 300 de metri. Tânăra e în stare critică first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO