Băsescu crede că președintele ar trebui să încredințeze PSD mandatul de premier

Fostul șef al statului susține că lucrurile trebuie accelerate și că ar trebui încercată refacerea fostei coaliții.

„N-a avut niciun alt motiv politic decât îndepărtarea premierului. OK, s-a realizat obiectivul pe care l-a avut PSD-ul, acum problema este consecința acestei acțiuni, dacă mai permite sau nu refacerea coaliției”, a spus Traian Băsescu, la Digi24.

În cazul în care coaliția nu se mai poate reface, Băsescu susține că Nicușor Dan ar trebui să încredințeze mandatul PSD-ului.

„Dacă nu se poate, cred că cea mai bună soluție ar fi ca domnul președinte să încredințeze mandatul partidului cu cel mai mare număr de parlamentari, așa cum a rezultat în urma alegerilor. Eu spun acest lucru plecând de la premisa că n-am înțeles că PSD ar refuza mandatul de premier”, a mai spus fost președinte.

„Dânsul are atribuțiuni până la desemnarea premierului. De la desemnarea premierului, mai departe problema este a premierului desemnat să-și facă majoritate, iar aceasta primește sau nu votul de la Parlament. După ce face desemnarea premierului, președintele nu mai are atribuțiuni”, a mai declarat Traian Băsescu.

Nicușor Dan continuă la la Palatul Cotroceni consultările pentru formarea unui nou Guvern. Președintele i-a chemat la discuții, joi, pe parlamentarii din grupurile Uniți pentru România, PACE – Întâi România și pe aleșii neafiliați.

The post Băsescu crede că președintele ar trebui să încredințeze PSD mandatul de premier first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

China a interzis o placă video a companiei Nvidia chiar în timpul vizitei lui Jensen Huang

Republica Populară Chineză a interzis un cipă Nvidia (plăcile...

„Nu e nimeni acasă?”. Politico: România, invizibilă în diplomația de la Bruxelles

România, deși este a șasea țară din Uniunea Europeană...

Traian Băsescu, despre efectele războiului din Orientul Mijlociu: „România nu este dependentă de Ormuz”

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat miercuri, la Digi24,...

Traian Băsescu, despre efectele războiului din Orientul Mijlociu: „România nu este dependentă de Ormuz”

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat miercuri, la Digi24,...

ULTIMA ORĂ

Agenda evenimentelor pentru joi, 21 mai

Are loc concursul aplicativ-tactic pentru acordarea distincției „Bereta de Onoare” a Poliției de Frontieră /Raionul Ungheni, poligonul din satul Zagarancea /ora 08:30/. Consiliul Superior al Procurorilor...

Inițiativa Partidului Nostru privind restituirea accizei la motorină pentru fermieri, susținută în Comisia parlamentară pentru administrație publică și dezvoltare regională

Proiectul Partidului Nostru privind restituirea accizei pentru motorina utilizată în lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal a fost susținut aproape unanim la Comisia administrație...

Important

Agenda evenimentelor pentru joi, 21 mai

Are loc concursul aplicativ-tactic pentru acordarea distincției „Bereta de Onoare” a Poliției de Frontieră /Raionul Ungheni, poligonul din satul Zagarancea /ora 08:30/. Consiliul Superior al Procurorilor se convoacă în ședință /Procuratura Generală /ora 09:00/.  Curtea de Conturi examinează auditul rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Educației și Cercetării încheiate la 31 decembrie 2025 /CCRM /ora 09:00/. Este programată o ședință de judecată în care se examinează recursul în dosarul de condamnare a fostului...

Executantul LEA Vulcănești-Chișinău riscă penalități dacă nu termină lucrările în termen

Lucrările la stația electrică Chișinău, parte a proiectului strategic al Liniei Electrice Aeriene 400 kV Vulcănești-Chișinău, trebuie finalizate în termene strict stabilite, în caz contrar, executantul riscă penalități de 10% din valoarea contractului. Ministrul energiei, Dorin Junghietu, a cerut încheierea lucrărilor critice necesare energizării stației până la sfârșitul lunii mai, iar finalizarea integrală a lucrărilor până la sfârșitul lunii iunie, transmite IPN. Declarațiile au fost făcute în timpul unei vizite...

China a interzis o placă video a companiei Nvidia chiar în timpul vizitei lui Jensen Huang

Republica Populară Chineză a interzis un cipă Nvidia (plăcile video) pentru jocuri video, chiar în timp ce directorul executiv, Jensen Huang, era în vizită alături de Donald Trump.  Cipul vizat este RTX 5090D V2, un cip popular în rândul jucătorilor chinezi, dezvoltatorilor de AI și animatorilor 3D. Placa video a fost lansată anul trecut. Aceasta era fabricată special pentru a respecta controalele la export din SUA. Potrivit Financial Times ,  guvernul chinez va...

Diana Şoşoacă spune că Nicuşor Dan ar prefera un premier de la SOS: „Aşa se explică strângerea de mână”

Diana Şoşoacă a transmis un comunicat de presă, miercuri, din care reiese că preşedintele Nicuşor Dan l-ar vrea ca premier pe senatorul SOS Dumitru  Manea, alias Miron Manega. În comunicatul publicat pe pagina de facebook, se mai spune că: „Partidul S.O.S. România a fost contactat astăzi de Administrația Prezidențială pentru o nouă rundă de consultări la Palatul Cotroceni. Consultările sunt programate să aibă loc în data de 21 mai 2026”.  Diana Şoşoacă...

„Nu e nimeni acasă?”. Politico: România, invizibilă în diplomația de la Bruxelles

România, deși este a șasea țară din Uniunea Europeană ca populație și un beneficiar important de fonduri europene, are o vizibilitate redusă în diplomația de la Bruxelles, potrivit a cinci diplomați și oficiali citați de Politico preluat de News.ro. Aceștia susțin că țara noastră, aflată într-o poziție strategică în sud-estul Europei, evită frecvent inițiativele controversate și își promovează rar public pozițiile în dezbaterile europene, ceea ce îi diminuează influența...