Datele privind emisiile de gaze cu efect de seră vor fi verificate de experți independenți, acreditați oficial, în baza unor criterii stricte de competență, independență și imparțialitate, aprobate de Guvern. Ministerul Mediului precizează că măsura va asigura date mai precise și comparabile privind nivelul emisiilor și va consolida credibilitatea sistemului național de monitorizare, raportare și verificare, transmite IPN.
Regulamentul stabilește cadrul necesar pentru verificarea independentă a datelor privind emisiile de gaze cu efect de seră, în contextul funcționării sistemului MRVA, dezvoltat ca parte a pregătirii Republicii Moldova pentru implementarea mecanismelor economice de decarbonizare.
Pentru cetățeni, noul mecanism va asigura o mai bună transparență privind sursele de poluare și va consolida capacitatea autorităților de a monitoriza și reduce impactul emisiilor asupra mediului și sănătății populației.
Măsura face parte din angajamentele asumate de Republica Moldova pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și alinierea la standardele europene, fiind inclusă în Programul Național de Aderare la Uniunea Europeană 2025-2029.
După intrarea în vigoare a regulamentului, Agenția de Mediu va asigura implementarea sistemului, iar Inspectoratul pentru Protecția Mediului va monitoriza respectarea prevederilor acestuia.
Acest material jurnalistic a fost elaborat de către Agenția de Presă IPN, în cadrul Programului de granturi mici pentru mass-media „Jurnalism comunitar pentru un mediu sănătos și justiție verde”, desfășurat în cadrul proiectului „O justiție verde pentru un mediu protejat și comunități durabile în Republica Moldova”, implementat de AO EcoContact, cu suportul Suediei. Conținutul prezentului material jurnalistic constituie responsabilitatea exclusivă a autorilor și nu reflectă neapărat opiniile EcoContact sau ale donatorului.
The post Emisiile de gaze cu efect de seră vor fi verificate de experți acreditați oficial appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN





