Festivalul „Ion Dichiseanu” revine la Adjud cu Maia Morgenstern, Marius Manole, Fuego și trei zile de spectacole și concerte

Municipiul Adjud devine, în perioada 22-24 mai 2026, gazda celei de-a V-a ediții a Festivalului de Teatru, Film și Muzică „Ion Dichiseanu”, eveniment organizat la Casa de Cultură „Tudor Vornicu”.

Festivalul va reuni timp de trei zile nume importante din teatru, muzică și film, în cadrul unui program care include nouă evenimente majore.

Potrivit organizatorilor, ediția din acest an aduce pe scena festivalului peste 20 de artiști și invitați speciali. Printre aceștia se numără Maia Morgenstern, Marius Manole, Victoria Cociaș, Paul Surugiu, Mihai Trăistariu, Vasile Muraru, Valentina Fătu, Ioana Dichiseanu, Octavian Strunilă, Paul Ipate, Marina Florea, Simona Florescu, Ileana Popovici, Laurențiu Damian, Adrian Artene și mulți alții.

Managerul Asociației Artis, Andrei Giurgia, a declarat că festivalul a devenit un reper cultural pentru oraș.

„Ediția a V-a a festivalului confirmă continuitatea unui proiect cultural construit cu responsabilitate și respect față de public. Am gândit programul acestei ediții ca o întâlnire între mari artiști ai scenei românești și publicul din Adjud, într-un cadru care pune în valoare teatrul, muzica și filmul la cel mai înalt nivel artistic. Festivalul rămâne un reper cultural pentru oraș și un omagiu constant adus memoriei lui Ion Dichiseanu”, a transmis acesta.

De asemenea, primarul municipiului Adjud, George Claudiu Nica, a făcut câteva declarații despre cât de important este acest eveniment pentru comunitate.

„Este o bucurie să vedem cum Adjudul devine, pentru câteva zile, un loc de întâlnire al artiștilor consacrați și al tinerelor talente, al publicului de toate vârstele, dar mai ales al celor care cred în puterea artei de a uni oameni. Le mulțumesc organizatorilor, partenerilor și tuturor celor implicați pentru dedicarea și profesionalismul de care dau dovadă. Le mulțumesc anticipat invitaților noștri pentru prezența lor pe scena adjudeană în cadrul acestui festival și îi încurajez pe toți adjudenii să participe activ la manifestările pregătite”, a declarat edilul.

Programul complet al festivalului

Vineri, 22 mai 2026

  • 17:00 – Deschiderea oficială a festivalului
    • discursuri oficiale
    • prezentare making of de la ediția a IV-a a festivalului
    • vernisajul expoziției fotografice dedicate ediției din acest an
  • 17:30 – Proiecția filmului „Tunelul”, regizat de Francisc Munteanu, la 60 de ani de la lansare
    Participă: Ioana Dichiseanu, Ileana Popovici, Laurențiu Damian, Simona Florescu și Adrian Artene
  • 20:30 – Spectacolul de teatru „Thailanda”, de Dimitris Kechaidis și Eleni Chaviara, regia Alexandru Jitea, cu Andreia Măcelaru Șofron, Victoria Cociaș și Cristina Stoica Ivanciuc
    Producție Teatrul Nottara

Sâmbătă, 23 mai 2026

  • 14:00 – Recital Paul Surugiu – „Cântul, Arta, Poezia – iubirile pentru care a plâns și Dumnezeu!”
    Spectacol de muzică și poezie alături de familia lui Ion Dichiseanu
    • prezentare în avanpremieră a cărții „În numele tatălui”, semnată de Ioana Dichiseanu și Adrian Artene
  • 19:00 – Spectacolul de teatru „Ce-și doresc femeile?”, text și regie Octavian Strunilă, cu Octavian Strunilă, Paul Ipate, Dana Dembinski, Emil Măndănac și Andreea Mateiu
    Producție Teatrul Metronom

    În deschidere:

    • Trupa BOTTAART a Colegiului Național „Emil Botta” din Adjud, cu piesa „ANALFABETUL”, adaptare după Branislav Nusici

Duminică, 24 mai 2026

  • 17:00 – Spectacolul „Fluturi, fluturi”, de Aldo Nicolaj, regia Toma Hogea, cu Maia Morgenstern, Marius Manole și Alexandra Paftală
    Producție Ateneul Național din Iași
  • 19:00 – Spectacol muzical „Amintește-ți clipa 5.0” – In Memoriam Ion Dichiseanu
    Participă: Vasilica Tătaru, Mihai Trăistariu, Marina Florea, Valentina Fătu, Vasile Muraru, Daniela Tănase, Alexandru Brădățan, Ioana Dichiseanu, Anastasia Artene și Simona Florescu
    Evenimentul are loc în aer liber, în Piațeta Ion Dichiseanu
  • În deschidere:
    • Rebeca Pușcașu, câștigătoarea trofeului Concursului Regional „Florile Copilăriei” 2026
  • 21:30 – Închiderea oficială a festivalului și anunțarea ediției următoare

Organizatorii au anunțat că biletele pentru spectacolele de teatru și recitalul susținut de Fuego pot fi cumpărate de la casieria Casei de Cultură „Tudor Vornicu” din Adjud.

Accesul la proiecțiile de film, spectacolul muzical și celelalte evenimente este gratuit.

The post Festivalul „Ion Dichiseanu” revine la Adjud cu Maia Morgenstern, Marius Manole, Fuego și trei zile de spectacole și concerte first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Noi imagini din tragedia aviatică din Kentucky. Momentul în care motorul unui avion cargo se desprinde în timpul decolării

Autoritățile americane au publicat noi imagini din tragedia aviatică produsă în urmă cu șase luni în statul american Kentucky, în urma căreia 15 oameni și-au...

VIDEO | Expert: Moldova pierde anual 30.000 de oameni prin migrație și înregistrează cel mai mic număr de nașteri din ultimii 200 de ani

În 2024, în Republica Moldova au murit cu aproape 10.000 de persoane mai multe decât s-au născut, iar între 30.000 și 35.000 de oameni...

Important

Noi imagini din tragedia aviatică din Kentucky. Momentul în care motorul unui avion cargo se desprinde în timpul decolării

Autoritățile americane au publicat noi imagini din tragedia aviatică produsă în urmă cu șase luni în statul american Kentucky, în urma căreia 15 oameni și-au pierdut viața. Înregistrările surprind momentul dramatic în care motorul stâng al unui avion cargo se desprinde în timpul decolării, cu doar câteva secunde înainte ca aeronava să se prăbușească și să explodeze.The post Noi imagini din tragedia aviatică din Kentucky. Momentul în care motorul...

Vladimir Putin și Xi Jinping au semnat peste douăzeci de acorduri strategice

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, aflat în vizită la Beijing, a semnat miercuri, alături de omologul său chinez, Xi Jinping peste douăzeci de documente strategice. Cei doi au subliniat consolidarea relațiilor bilaterale, Xi afirmând că s-a atins cel mai ridi...

Xi îl invită pe Putin la vârful puterii mondiale. Năstase: Se creează o dependență pe care americanii nu vor reuși să o spargă.

Noua reconfigurare mondială a lumii în jurul axei SUA – China – SUA în urma summitului crucial dintre Donald Trump și Xi Jinping a fost comentată în cadrul emisiunii Ai Aflat! cu Ionuț Cristache, având ca invitat special pe Adrian Năstase. Fostul premier, care a fost și ministru de Externe, a oferit un prognostic despre efectele vizitei istorice a președintelui american în China. Cea mai mare evoluție este invitarea...

Xi îl invită pe Putin la vârful puterii mondiale. Năstase: Se creează o dependență pe care americanii nu vor reuși să o spargă.

Noua reconfigurare mondială a lumii în jurul axei SUA – China – SUA în urma summitului crucial dintre Donald Trump și Xi Jinping a fost comentată în cadrul emisiunii Ai Aflat! cu Ionuț Cristache, având ca invitat special pe Adrian Năstase. Fostul premier, care a fost și ministru de Externe, a oferit un prognostic despre efectele vizitei istorice a președintelui american în China. Cea mai mare evoluție este invitarea...

Donald Trump va merge în Franța pentru Summitul G7, după luni de tensiuni cu aliații

Președintele american Donald Trump va lua parte la summitul liderilor G7 din Franța, care va avea loc între 15 și 17 iunie, în ciuda tensiunilor cu mai mulți aliați occidentali. Deși discuțiile vor include subiecte precum inteligența artificială, comerțul și lupta împotriva criminalității, conflictul din Iran încă influențează relațiile dintre Washington și țările europene. Trump participă la summitul G7 din Franța Donald Trump va lua parte la reuniunea liderilor G7 organizată...

Donald Trump va merge în Franța pentru Summitul G7, după luni de tensiuni cu aliații

Președintele american Donald Trump va lua parte la summitul liderilor G7 din Franța, care va avea loc între 15 și 17 iunie, în ciuda tensiunilor cu mai mulți aliați occidentali. Deși discuțiile vor include subiecte precum inteligența artificială, comerțul și lupta împotriva criminalității, conflictul din Iran încă influențează relațiile dintre Washington și țările europene. Trump participă la summitul G7 din Franța Donald Trump va lua parte la reuniunea liderilor G7 organizată...

Se deschide plaja cu palmieri, unde intrarea este liberă. Pe „Litoralul Vestului” se plătește însă o taxă de parcare

Intrarea pe Plaja Ghioroc, cunoscută ca „Litoralul Vestului”, este gratuită pentru toți vizitatorii. Singurul cost pe care îl vor avea de achitat dacă vin cu mașina este taxa de parcare, care este de 10 lei pe zi. Plaja Ghioroc, supranumită „Litoralul Vestului”, se deschide oficial pentru turiști în 30 mai, iar noutatea acestui sezon estival …The post Se deschide plaja cu palmieri, unde intrarea este liberă. Pe „Litoralul Vestului”...