Maia Sandu, în vizită în Țările de Jos: A discutat cu oficiali despre aprofundarea parteneriatului bilateral

Președinta Maia Sandu a efectuat astăzi, 20 mai, o vizită de lucru la Haga, Țările de Jos, unde s-a întâlnit cu prim-ministrul Rob Jetten, cu viceprim-ministra și ministra Apărării Dilan Yeşilgöz-Zegerius și cu ministrul Afacerilor Externe, Tom Berendsen.

Discuțiile s-au concentrat pe aprofundarea parteneriatului bilateral și pe sprijinul oferit de Țările de Jos pentru reformele interne și parcursul european al Republicii Moldova. Guvernele succesive de la Haga au susținut concret reformarea justiției, consolidarea societății civile și a presei libere, precum și combaterea amenințărilor hibride, inclusiv a manipulării informaționale, a finanțării ilicite a activităților politice și a atacurilor cibernetice. Totodată, cele două state dezvoltă un dialog bilateral în domeniul cibernetic și al apărării, piloni ai unui parteneriat de securitate tot mai consolidat.

„Țările de Jos au stat alături de noi împotriva amenințărilor hibride. Ați contribuit la protejarea alegerilor noastre, a instituțiilor noastre, a proceselor noastre democratice”, a spus Maia Sandu.

Pe plan economic, relația bilaterală are un potențial semnificativ de dezvoltare. Schimburile comerciale sunt în creștere, companiile din Țările de Jos sunt tot mai active în Republica Moldova, inclusiv în sectorul IT, iar acordul privind evitarea dublei impuneri oferă o bază solidă pentru extinderea investițiilor. Forumul de Afaceri Benelux-Moldova, programat în luna iunie la Maastricht, va reprezenta un nou impuls pentru mediul de afaceri din ambele țări.

În discuțiile cu oficialii de la Haga, șefa statului a pledat pentru deschiderea tuturor grupurilor de capitole de negociere, pentru ca Moldova să poată trece la următoarea etapă în cadrul procesului de aderare la UE.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Vizita de la Haga se înscrie în seria de contacte bilaterale ale Președintei cu țările membre ale Uniunii Europene pentru a avansa procesul de aderare la UE.

Articolul Maia Sandu, în vizită în Țările de Jos: A discutat cu oficiali despre aprofundarea parteneriatului bilateral apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

FOTO Codul galben e de vină? Un copac a căzut peste o mașină la Botanica

Un copac a căzut peste o mașină parcată pe...

Bani pentru reziliență și securitate cibernetică! Olanda va oferi Moldovei 1,5 milioane de euro

Olanda va oferi Moldovei 1,5 milioane de euro. Anunțul...

Bani pentru reziliență și securitate cibernetică! Olanda va oferi Moldovei 1,5 milioane de euro

Olanda va oferi Moldovei 1,5 milioane de euro. Anunțul...

Plângere în instanță împotriva lui Zelenski: Mindici contestă sancțiunile împotriva sa

Apropiatul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și co-proprietar al studioului...

FMI prognozează că prețurile în Moldova vor crește cu peste 8 la sută. Ce spune despre taxe

Autoritățile Republicii Moldova și Fondul Monetar Internațional au ajuns...

ULTIMA ORĂ

Iranienii anunță că 26 de nave au traversat Strâmtoarea Ormuz în 24 de ore

Marina Gărzilor Revoluționare din Iran declară că a permis unui număr de 26 de nave, inclusiv petroliere, să tranziteze Strâmtoarea Ormuz în ultimele 24 de...

Inițiativa Partidului Nostru privind restituirea accizei la motorină pentru fermieri, susținută în Comisia parlamentară pentru administrație publică și dezvoltare regională

Proiectul Partidului Nostru privind restituirea accizei pentru motorina utilizată în lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal a fost susținut aproape unanim la Comisia administrație...

Important

Iranienii anunță că 26 de nave au traversat Strâmtoarea Ormuz în 24 de ore

Marina Gărzilor Revoluționare din Iran declară că a permis unui număr de 26 de nave, inclusiv petroliere, să tranziteze Strâmtoarea Ormuz în ultimele 24 de ore, relatează Le Figaro.The post Iranienii anunță că 26 de nave au traversat Strâmtoarea Ormuz în 24 de ore first appeared on Nexta.ro.

Noul premier al Bulgariei este de acord cu prelungirea desfăşurării avioanelor militare americane pe aeroportul din Sofia

Premierul bulgar Rumen Radev a declarat miercuri, în urma unor discuţii telefonice cu Washingtonul, că anticipează o prelungire a prezenţei aeronavelor militare americane pe aeroportul din Sofia.The post Noul premier al Bulgariei este de acord cu prelungirea desfăşurării avioanelor militare americane pe aeroportul din Sofia first appeared on Nexta.ro.

Concedieri în România. Sute de angajați vor fi dați afară, Telus Digital explică decizia prin industria extrem de dinamică, cu cerințe în continuă evoluție

Telus Digital, parte a grupului canadian de telecomunicații Telus, explică valul de concedieri colective pregătite în România prin faptul că operează într-o industrie extrem de dinamică, cu cerințe în continuă evoluție.The post Concedieri în România. Sute de angajați vor fi dați afară, Telus Digital explică decizia prin industria extrem de dinamică, cu cerințe în continuă evoluție first appeared on Nexta.ro.

Ministrul Energiei a solicitat respectarea termenului de finalizare a lucrărilor la Stația Electrică Chișinău

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a efectuat astăzi o vizită de lucru la Stația Electrică Chișinău și a solicitat respectarea termenului de finalizare a lucrărilor pentru ca Linia electrică Vulcănești – Chișinău să poată fi pusă în funcțiune. Potri...