Cetățenii Republicii Moldova care muncesc în Slovacia, precum și persoanele care au desfășurat activitate profesională în ambele state, vor putea beneficia de pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate, prestații pentru accidente de muncă și boli profesionale, precum și pensii de urmaș.
Guvernul a aprobat mierucuri, 20 mai, ratificarea Acordului moldo-slovac în domeniul securității sociale, semnat la Bratislava la 26 martie 2026. Documentul prevede totalizarea perioadelor de asigurare realizate în cele două state și transferul prestațiilor în statul de domiciliu al beneficiarului.
Astfel, fiecare stat va calcula și va achita pensia proporțional cu perioadele de contribuție realizate pe teritoriul său, iar cetățenii care au muncit legal în Republica Slovacă își vor putea valorifica drepturile sociale acumulate, inclusiv după revenirea în Republica Moldova.
Republica Moldova are semnate 22 de acorduri de securitate socială, dintre care 18 sunt deja aplicate. În ultimii ani, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a extins semnificativ rețeaua de parteneriate prin încheierea de acorduri cu state precum Italia, Grecia, Spania, Letonia, Franța, Elveția, Canada și Ucraina.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Moldovenii care muncesc în Slovacia vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA




