Incidentul produs luni noaptea, în orașul Goerlitz (Germania), iar Ministerul Afacerilor Externe (MAE) este în dialog continuu cu autoritățile locale cu privire la operațiunile de salvare derulate.
În dialog cu reprezentanții MAE, primarul din localitatea Goerlitz, Octavian Ursu, a transmis că echipajele specializate pentru situații de urgență gestionează situația la fața locului și fac toate eforturile pentru salvarea persoanelor care s-ar putea afla sub dărâmături, în urma exploziei produse.
„Sunt în legătură cu Ambasada României din Berlin și cu Ministerul de Externe din București pentru a coordona tot ce este necesar pentru cetățenii români afectați de această situație. Rog media din România să aibă răbdare și respect în aceste momente grele pentru concetățenii noștri”, este mesajul primarului Octavian Ursu.
Cui ceri ajutor în situații de urgență, când ești român în Germania
MAE reamintește că cetățenii români aflați în Germania pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice și ale oficiilor consulare române din Republica Federală Germania, în funcție de circumscripția consulară, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de operatorii Call Center în regim de permanență:
• Ambasada României la Berlin: + 49 30 21 239 555, + 49 30 21 239 514, + 49 30 21 239 516;
• Consulatul General al României la Bonn: +49 22 86 838 135, +49 22 86 838 211, +49 22 86 838 244, +49 22 86 838 254;
• Consulatul General al României la München: +49 89 55 3307, +49 89 98 106 143;
• Consulatul General al României la Stuttgart: +49 71 16 648 611, +49 71 16 648 612, +49 71 16 648 613, +49 71 16 648 614, +49 71 16 648 615.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție următoarele numere de telefon de permanență, în funcție de circumscripția consulară:
• Ambasada României la Berlin: +49 16 01 579 938;
• Consulatul General al României la Bonn: +49 17 35 757 585;
• Consulatul General al României la München: +49 16 02 087 789;
• Consulatul General al României la Stuttgart: +49 17 16 813 450.
În prezent, 3 persoane sunt date dispărute: două românce și un bulgar. Femeile au vârste de 25 și 26 de ani și au cetățenie română, iar bărbatul bulgar are 47 de ani și are cetățenie bulgară și germană, a anunțat BTA.
The post Primarul din Goerlitz, Germania, despre româncele dispărute: Se fac eforturi pentru salvare first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO





