Război în Ucraina, ziua 1546. Regiunea rusă Stavropol, atacată cu drone. Avertismentul ONU: „Devine tot mai sângeros”

Războiul din Ucraina a intrat, miercuri, 20 mai 2026, în a 1546-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.

Mai multe zone industriale din apropierea orașului Nevinnomîssk, situat în regiunea Stavropol, din sudul Rusiei, au fost vizate de un atac cu drone în cursul nopții de marți spre miercuri, a anunțat guvernatorul regional Vladimir Vladimirov într-un mesaj publicat pe platforma Telegram.

Ținta vizată: combinatul Nevinnomîsskîi Azot

Oficialul rus nu a oferit detalii suplimentare cu privire la eventuale victime sau pagube materiale. Zona afectată găzduiește combinatul Nevinnomîsskîi Azot, una dintre cele mai mari uzine chimice din Rusia. Aceasta a mai fost ținta unor atacuri similare cu drone în trecut, potrivit Reuters.

În același timp, atacurile Rusiei au continuat pe teritoriul ucrainean. Cel puțin cinci persoane au fost rănite în sud-estul Ucrainei, într-un atac asupra orașului Dnipro, a raportat guvernatorul regional ucrainean, Oleksandr Hanja.

Atât Rusia, cât și Ucraina au negat în repetate rânduri că ar viza în mod deliberat populația civilă sau infrastructura rezidențială.

Avertismentul ONU privind războiul

Pe de altă parte, Națiunile Unite au denunțat – într-o reuniune a Consiliului de Securitate – intensificarea atacurilor rusești în ultimele săptămâni în Ucraina, avertizând că, deși durează de peste patru ani, „războiul devine cu fiecare zi tot mai sângeros”.

Consiliul de Securitate s-a reunit la o solicitare făcută în 13 mai de către Kiev, care a semnalat o intensificare a atacurilor rusești cu drone și rachete împotriva populației civile și a infrastructurilor critice în ultimele săptămâni, imediat după o încetare a focului convenită între Ucraina și Rusia între 9 și 11 mai, cu ocazia Zilei Victoriei asupra Germaniei naziste.

Săptămâna trecută Ucraina a trăit „unul dintre cele mai importante bombardamente” de când a început invazia în 2022, a declarat Kayoko Gotoh, directoarea diviziei Europa, Asia Centrală și America din cadrul Departamentului ONU pentru afaceri politice și de consolidare a păcii. Ea a indicat că „între 13 și 14 mai, Rusia a lansat peste 1.500 de drone și zeci de rachete, atacând orașe ucrainene din întreaga țară”.

După detalierea câtorva incidente, directoarea regională a subliniat că luna trecută a fost cea mai sângeroasă din aproape un an în Ucraina: 238 de civili au fost uciși, iar 1.404 au răniți. În Rusia, numeroși civili au fost victime colaterale ale unor atacuri ucrainene, care au provocat pagube infrastructurii civile, a mai afirmat ea.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Război în Ucraina, ziua 1511. Zelenski: „Americanii nu au timp pentru Ucraina”, odată cu războiul din Iran

The post Război în Ucraina, ziua 1546. Regiunea rusă Stavropol, atacată cu drone. Avertismentul ONU: „Devine tot mai sângeros” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Medicii îndeamnă părinții să vaccineze copiii: A început imunizarea anti-meningococică

Republica Moldova a dat startul imunizării cu vaccinul meningococic de tip B, un ser disponibil în premieră pe teritoriul țării. Acesta este conceput să ofere...

Renato Usatîi, vicepreședintele Comisiei pentru securitate, propune măsuri noi de securitate în armată după tragedia de la Cahul: controale mai stricte și reguli clare...

În cadrul audierilor desfășurate pe platforma Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică privind incidentul produs la 10 mai 2026 în cadrul Brigăzii 3...

Important

Medicii îndeamnă părinții să vaccineze copiii: A început imunizarea anti-meningococică

Republica Moldova a dat startul imunizării cu vaccinul meningococic de tip B, un ser disponibil în premieră pe teritoriul țării. Acesta este conceput să ofere protecție împotriva unei infecții bacteriene extrem de periculoase, recunoscute pentru provocarea meningitei și a altor complicații severe, care pun în pericol viața copiilor. Boala evoluează rapid și poate fi fatală, în special pentru copiii mici. Anul trecut, patru micuți din țară au murit din...

Detalii neștiute despre noul șantier de la Casa Albă: Sala proiectată ca un buncăr și acoperișul care se vrea „port de drone”

Președintele SUA, Donald Trump, a dezvăluit marți detalii necunoscute până acum despre noua lui sală de bal de la Casa Albă, asemănătoare unui buncăr, afirmând că aceasta va avea, pe acoperiș, o bază pentru drone, dar și un spital militar care va fi parte a unui complex subteran de șase etaje, informează Reuters, potrivit hotnews.ro.

Luptă cu nămeții de peste 5 metri pe Transfăgărășan. Când ar putea fi redeschis unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România

Deszăpezirea pe Transfăgărășan a intrat în cea mai dificilă etapă. Drumarii au ajuns la cel mai mare culoar de avalanșă de pe traseu, unde stratul de zăpadă depășește cinci metri, iar utilajele înaintează cu dificultate printre bolovanii aduși de avalanșe. Drumarii spun că vor să deschidă șoseaua până la jumătatea lunii iunie Reprezentanții care lucrează la deszăpezirea Transfăgărășanului au transmis că intervențiile continuă într-un ritm susținut, chiar dacă zona în care...

Decizie istorică în SUA: Donald Trump este scutit de la plata obligațiilor fiscale, acumulate în trecut

Departamentul de Justiție al SUA a emis marți un document oficial prin care interzice permanent fiscului american (IRS) să mai efectueze vreun audit sau să manifeste vreo pretenție legală privind taxele din trecut președintelui Donald Trump, ale familiei sale și ale companiilor afiliate. Ordinul extinde înțelegerea istorică prin care Trump a acceptat luni să renunțe la procesul de 10 miliarde de dolari intentat împotriva fiscului american din cauza scurgerii ilegale...