Săptămâna Educației, lansata la Chișinău: vor fi 21 de activități tematice

Cea de-a treia ediție a Săptămânii Educației a fost lansată miercuri, la Chișinău, printr-un eveniment dedicat reformelor și priorităților din sistemul educațional. Timp de cinci zile, autorități, profesori, elevi, studenți și experți din țară și de peste hotare vor participa la conferințe, dezbateri și ateliere despre modernizarea școlilor, digitalizare, incluziune și dezvoltarea învățământului superior, transmite IPN.

La deschiderea oficială, ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a declarat că ediția din acest an include 21 de activități tematice. Potrivit lui, agenda cuprinde subiecte precum digitalizarea școlilor, incluziunea, modernizarea universităților și reforma administrației din educație.

Ministrul a afirmat că următorii doi ani vor aduce schimbări importante pentru sistem. Printre acestea se numără introducerea unui nou curriculum, manuale actualizate, instruirea profesorilor și reorganizarea direcțiilor de învățământ. Totodată, școlile urmează să treacă în subordinea Ministerului Educației.

Prezent la eveniment, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a spus că educația rămâne o prioritate și că investițiile din ultimii ani sunt fără precedent. El a menționat că autoritățile continuă modernizarea școlilor și universităților, renovarea căminelor și dezvoltarea învățământului profesional-tehnic.

Potrivit oficialului, 90 de instituții de învățământ vor fi modernizate iar tinerii profesori care aleg să lucreze în afara Chișinăului și Bălțiului vor beneficia de indemnizații majorate la angajare.

Săptămâna Educației 2026 se desfășoară în perioada 20-24 mai. Acțiunea se va încheia cu un târg universitar la Arena Chișinău, unde sunt așteptați peste 4 000 de tineri absolvenți de liceu. Evenimentul are scopul de a promova oportunitățile de studii din Republica Moldova și profesiile cu impact social, inclusiv cea de pedagog.

The post Săptămâna Educației, lansata la Chișinău: vor fi 21 de activități tematice appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Agenda evenimentelor pentru joi, 21 mai

Are loc concursul aplicativ-tactic pentru acordarea distincției „Bereta de...

Executantul LEA Vulcănești-Chișinău riscă penalități dacă nu termină lucrările în termen

Lucrările la stația electrică Chișinău, parte a proiectului strategic...

Noul premier ungar, în vizită la Varșovia

Noul premier ungar, Péter Magyar, a efectuat la Varșovia...

Datele despre sancțiunile internaționale vor fi centralizate într-un nou sistem informațional

În Republica Moldova va fi creat un sistem informațional...

Țările de Jos acordă Republicii Moldova un sprijin de 1,5 milioane de euro

Regatul Țărilor de Jos va acorda un nou pachet...

FMI estimează o inflație de peste 8% în Republica Moldova în 2026

Economia Republicii Moldova și-a revenit în 2025, însă perspectivele...

Trei superpetroliere au părăsit strâmtoarea Ormuz după peste două luni de blocaj

Trei superpetroliere încărcate cu 6 milioane de barili de...

ULTIMA ORĂ

Sute de locuri de muncă în străinătate pentru români. Cele mai multe joburi sunt în Danemarca, Malta și Norvegia

Lucrătorii români au la dispoziție 298 de locuri de muncă în Spațiul Economic European (SEE), prin rețeaua EURES România, potrivit ANOFM.The post Sute de locuri...

Inițiativa Partidului Nostru privind restituirea accizei la motorină pentru fermieri, susținută în Comisia parlamentară pentru administrație publică și dezvoltare regională

Proiectul Partidului Nostru privind restituirea accizei pentru motorina utilizată în lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal a fost susținut aproape unanim la Comisia administrație...

Important

Sute de locuri de muncă în străinătate pentru români. Cele mai multe joburi sunt în Danemarca, Malta și Norvegia

Lucrătorii români au la dispoziție 298 de locuri de muncă în Spațiul Economic European (SEE), prin rețeaua EURES România, potrivit ANOFM.The post Sute de locuri de muncă în străinătate pentru români. Cele mai multe joburi sunt în Danemarca, Malta și Norvegia first appeared on Nexta.ro.

Nou proiect de lege: statul ar putea fi obligat să avertizeze cetățenii și firmele înainte de expirarea documentelor

Senatorul PNL Lucian Rusu anunţă că a depus o iniţiativă legislativă prin care orice instituţie publică va avea obligaţia să anunţe cu cel puţin 60 de zile înainte de expirarea unui document, aviz sau autorizaţie emise către cetăţeni sau firme.The post Nou proiect de lege: statul ar putea fi obligat să avertizeze cetățenii și firmele înainte de expirarea documentelor first appeared on Nexta.ro.

Expert: Șocurile decuplării de CSI au fost, în mare parte, depășite. Unde mai păstrăm „ușa deschisă”

Economia Republicii Moldova este astăzi mult mai puțin conectată la spațiul Comunității Statelor Independente (CSI) decât în trecut, iar perspectiva ieșirii complete din CSI este iminentă și presupune puține „ezitări” în termeni de costuri de oportunitate, afirmă economistul Stas Madan. Potrivit expertului, la această situație, în mod paradoxal, a contribuit cel mai mult chiar Rusia.

Maia Sandu, sceptică că transnistrenii vor forma rând, pentru a primi cetățenie rusă: Nu vor să ajungă la război

Președinta Maia Sandu a declarat că nu se așteaptă la un interes prea mare din partea transnistrenilor, pentru a obține cetățenia rusă. Declarația a fost făcută de șefa statului, după ce liderul rus a simplificat procedurile pentru ei. Într-un interviu acordat pentru DW, președinta a punctat că oamenii își doresc astăzi să fie cetățeni ai UE, nu cetățeni ruși, informează RUPOR.MD. Lidera de la Chișinău a mai menționat că persoanele...

Ciprian Ciucu, organizatorilor de evenimente pe domeniul public al Capitalei: „Ţintiţi un pic mai sus dacă vreţi să aveţi un partener în noi! Să...

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, i-a îndemnat, miercuri, pe organizatorii de evenimente pe domeniul public al Bucureştiului, la întâlnirea avută cu aceştia la Arcub, să „ţintească un pic mai sus” dcă vor să aibă un partener în municipalitate. „Ţintiţi un pic mai sus dacă vreţi să aveţi un partener în noi! Să avem şi noi evenimente cu ştaif, nu bâlciuri cu fum de grătare şi muzică deranjantă!”, le-a...

Dan Andronic sare în apărarea lui Sebastian Ghiță în scandalul acuzațiilor de legături cu Rusia și publică o poză cu Ghiță și Donald Trump...

Dan Andronic a publicat, miercuri, o fotografie cu Sebastian Ghiță și fiul lui Donald Trump, Donald J. Trump Junior. Replica vine ca urmare a acuzațiilor de legături cu Rusia, unde, conform unei publicații din Armenia, Ghiță ar fi intrat în contact cu ofițeri ruși de informații. „Tocmai am citit o postare în care se străduiesc unii să-l bălăcărească pe S. Ghiță.Le urez succes!Diferența este ca între prietenul meu, căci Sebi...

Wiz Khalifa, dat în urmărire generală de Poliția Română. Rapperul, condamnat la închisoare după ce a fumat marijuana pe scenă la „Beach, Please!”

Rapperul american Wiz Khalifa, pe numele său real Thomaz Cameron Jibril, născut la 8 septembrie 1987, a apărut pe site-ul Poliției Române, la categoria „Persoane urmărite”, după ce instanțele din România l-au condamnat definitiv la 9 luni de închisoare cu executare pentru deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu. Celebrul artist este acuzat că a fumat marijuana pe scena Festivalului „Beach, Please!” din Costinești, în ediția din...