Zapatero, anchetat într-un dosar penal. „Combinația” de 53 de milioane de euro făcută cu o companie aeriană

José Luis Rodríguez Zapatero, fost prim-ministru al Spaniei, a fost plasat oficial sub investigație penală. El este acuzat într-un dosar care vizează salvarea financiară a companiei aeriene Plus Ultra în timpul pandemiei de COVID-19.

Potrivit presei iberice, procurorii îl suspectează pe Zapatero de trafic de influență.

Ce acuzații i se aduc lui Zapatero

Fostul premier spaniol este acuzat de infracțiuni legate de acordarea unui ajutor de stat de 53 de milioane de euro aprobat în 2021. El urmează să se prezinte în fața instanței pe 2 iunie.

Cotidianul britanic The Guardian scrie că este pentru prima dată când un fost prim-ministru este plasat oficial sub investigație penală în Spania.

Ancheta vizează modul în care compania Plus Ultra a folosit fondurile publice primite în perioada pandemiei. Procurorii suspectează că banii ar fi fost utilizați inclusiv pentru spălare de fonduri provenite din Venezuela, prin rețele financiare din Franța, Elveția și Spania. Din câte se pare, Zapatero ar fi coordonat „o structură ierarhică de trafic de influență” menită să genereze beneficii economice pentru terți, în special pentru compania aeriană.

Marți, 19 mai, polițiștii au efectuat percheziții la biroul lui Zapatero și la sediile altor trei companii implicate în anchetă. Ulterior, într-un mesaj video dat publicității, fostul șef al Executivului de la Madrid a respins toate acuzațiile și a declarat că întreaga sa activitate publică și privată „a respectat întotdeauna legea”. În context, Zapatero insistă că nu a avut nicio implicare în acordarea ajutorului financiar pentru Plus Ultra și că nu a primit niciun comision din această operațiune.

Cine este Julio Martínez Martínez

Însă, presa reamintește că Zapatero însuși a recunoscut, în trecut, că a realizat activități de consultanță pentru omul de afaceri Julio Martínez Martínez, apropiat al companiei. Martínez Martínez a fost arestat în decembrie 2025 de procurorii anticorupție, punctează Mediafax.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Scandal de corupție în Spania. Un aliat-cheie din tabăra premierului Pedro Sánchez este acuzat de spălare de bani

Dezastru electoral pentru Pedro Sánchez. Socialiștii pierd masiv în alegerile din Andaluzia. Cum este amenințat viitorul politic al premierului spaniol

Tensiuni între SUA și Spania. Madridul nu permite folosirea bazelor pentru războiul din Iran

The post Zapatero, anchetat într-un dosar penal. „Combinația” de 53 de milioane de euro făcută cu o companie aeriană first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Droguri de mare risc la vânzare într-o vulcanizare din Iași. Cinci persoane au fost arestate

Cinci persoane au fost arestate preventiv după ce poliţiştii...

PREMIERĂ Alertă în Lituania, populația și liderii în adăposturi. A fost ridicată după o oră

Armata lituaniană a îndemnat populația să se adăpostească în...

Tánczos Barna despre colaborarea cu AUR la guvernare: „UDMR nu va participa într-o asemenea formulă”

Viceprim-ministrul și ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, a...

Bolojan, întâlnire cu CEO-ul Dacia, Mihai Bordeanu

Ilie Bolojan a avut miercuri o întâlnire de lucru...

ULTIMA ORĂ

O judecătoare din Chișinău scapă de pedeapsa penală, deși a emis o încheiere ilegală

O judecătoare din Chișinău a fost găsită vinovată de pronunțarea intenționată a unei încheieri contrare legii într-un dosar ce viza o companie de asigurări. Potrivit...

Inițiativa Partidului Nostru privind restituirea accizei la motorină pentru fermieri, susținută în Comisia parlamentară pentru administrație publică și dezvoltare regională

Proiectul Partidului Nostru privind restituirea accizei pentru motorina utilizată în lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal a fost susținut aproape unanim la Comisia administrație...

Important

O judecătoare din Chișinău scapă de pedeapsa penală, deși a emis o încheiere ilegală

O judecătoare din Chișinău a fost găsită vinovată de pronunțarea intenționată a unei încheieri contrare legii într-un dosar ce viza o companie de asigurări. Potrivit Procuraturii Anticorupție, deși instanța a constatat vinovăția magistratei, aceasta a scăpat de pedeapsa penală deoarece a intervenit prescripția, transmite IPN. Potrivit probelor adunate, dispoziția ilegală a fost emisă cu bună-știință, pe 6 noiembrie 2020, la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani. Prin această încheiere, magistrata a suspendat...

Droguri de mare risc la vânzare într-o vulcanizare din Iași. Cinci persoane au fost arestate

Cinci persoane au fost arestate preventiv după ce poliţiştii BCCO şi procurorii DIICOT au destructurat o reţea de traficanţi de droguri care îşi desfăşura activitatea într-o vulcanizare din Iaşi.The post Droguri de mare risc la vânzare într-o vulcanizare din Iași. Cinci persoane au fost arestate first appeared on Nexta.ro.

Reacția comandantului suprem al NATO după decizia SUA de a retrage mai multe trupe din Europa: „Va dura câţiva ani”

SUA vor retrage mai multe trupe din Europa, dar procesul se va întinde pe mai mulţi ani pentru a le da aliaţilor timp să-şi dezvolte capacităţile necesare pentru a le înlocui, a declarat marţi comandantul suprem al NATO, Alexus Grynkewich.The post Reacția comandantului suprem al NATO după decizia SUA de a retrage mai multe trupe din Europa: „Va dura câţiva ani” first appeared on Nexta.ro.

PREMIERĂ Alertă în Lituania, populația și liderii în adăposturi. A fost ridicată după o oră

Armata lituaniană a îndemnat populația să se adăpostească în mai multe regiuni ale țării din cauza unei alerte cu drone care a dus la suspendarea zborurilor pe aeroportul internațional din Vilnius, în timp ce înșiși președintele Gitanas Nauseda și prim-ministrul Inga Ruginiene au fost conduși la adăposturi, relatează AFP.The post PREMIERĂ Alertă în Lituania, populația și liderii în adăposturi. A fost ridicată după o oră first appeared on Nexta.ro.

Tánczos Barna despre colaborarea cu AUR la guvernare: „UDMR nu va participa într-o asemenea formulă”

Viceprim-ministrul și ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, a declarat miercuri, la sediul MADR, că toate variantele pentru formarea viitorului Guvern sunt analizate în această perioadă. Barna a spus că România traversează o criză politică majoră în paralel cu provocările la nivel european, motiv pentru care crede că este nevoie de o majoritate solidă în Parlament. „Astăzi sunt pe masă multe variante, practic toate variantele posibile sunt în momentul de față...

Bolojan, întâlnire cu CEO-ul Dacia, Mihai Bordeanu

Ilie Bolojan a avut miercuri o întâlnire de lucru cu Mihai Bordeanu, Managing Director Dacia Brand South Eastern Europe & Country Head Romania în cadrul Groupe Renault. Discuțiile s-au axat pe evoluția și perspectivele industriei auto din România. În cadrul întrevederii au fost abordate teme de interes strategic privind piața auto din România, inclusiv impactul programului Rabla asupra sectorului și necesitatea menținerii unor politici publice care să susțină reînnoirea parcului auto...

Christian Tour vine la Bursă. Ofertă de peste 130 milioane lei și până la aproape 180 milioane lei. Evaluare de peste 300 milioane lei....

Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din țară, va lansa joi o Ofertă Publică Inițială, cu planul de a-și lista acțiunile pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București.The post Christian Tour vine la Bursă. Ofertă de peste 130 milioane lei și până la aproape 180 milioane lei. Evaluare de peste 300 milioane lei. Prima agenție de turism din România listată first appeared on Nexta.ro.