AUR a depus în Parlament o inițiativă legislativă prin care toți foștii componenți ai echipei Steaua București, câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni în 1986, să beneficieze de indemnizația de merit acordată de statul român. Inițiativa vine în anul în care se împlinesc patru decenii de la cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc și urmărește îndreptarea unei nedreptăți care durează de zeci de ani.
Proiectul modifică Legea nr. 118/2002 privind instituirea indemnizației de merit și introduce explicit posibilitatea ca membrii echipei Steaua ’86 să primească această formă de recunoaștere din partea statului român.
Deputatul AUR Ciprian Paraschiv, unul dintre inițiatorii proiectului, a declarat că generația Steaua ’86 a demonstrat că România poate performa la cel mai înalt nivel, chiar și în cele mai dificile condiții.
„În urmă cu 40 de ani, Steaua București a obținut performanța supremă din istoria fotbalului românesc. La Sevilla, în fața uriașei Barcelona, după un amplu parcurs european, Steaua ’86 ne-a arătat că se poate, când toată lumea credea că nu se poate la cel mai înalt nivel și împotriva oricui. O echipă compusă 100% din jucători români, venită din comunism, împotriva tuturor limitărilor, așteptărilor”, a afirmat acesta.
Parlamentarul AUR a criticat și faptul că recunoașterea oficială a meritelor generației Steaua ’86 a venit prea târziu.
„Puțină lume știe, dar Emerich Jenei a luat indemnizația de merit abia după ce a murit Helmuth Duckadam. A fost o cutremurătoare absurditate. A trebuit să moară eroul de la Sevilla pentru ca țara să-i recunoască, prin indemnizație, meritul antrenorului de la Sevilla”, a declarat Ciprian Paraschiv.
Potrivit expunerii de motive, inițiatorii consideră că victoria Stelei din 1986 a consacrat fotbalul românesc la cel mai înalt nivel european și reprezintă un reper de identitate sportivă națională.
„Depunem proiect prin care toți componenții Steaua ’86 să primească indemnizația de merit. E adevărat, îndreptăm o nedreptate ce a ținut zeci de ani, pentru că locul eroilor de la Sevilla va fi pentru totdeauna, generație după generație, în sufletul românilor”, a mai declarat deputatul AUR, Ciprian Paraschiv.
The post AUR a depus un proiect de lege pentru câștigătorii Cupei Campionilor Europeni din 1986: membrii echipei Steaua ar putea primi indemnizații de merit first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO






