BNM: Vânzările de valută ale populației nu acoperă cererea agenților economici

Valuta vândută de populație către bănci nu a acoperit în aprilie cererea din partea agenților economici, care au cumpărat mai mulți euro și dolari pentru importuri și plăți externe, transmite IPN.

Potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei, populația a vândut valută în valoare de aproximativ 278,5 milioane de euro, cu 2,8% mai mult decât în luna martie. În același timp, cererea de valută din partea agenților economici a crescut cu 17,4%, până la 345,9 milioane de euro. Astfel, valuta vândută de persoanele fizice a acoperit doar 80,5% din necesarul companiilor, comparativ cu 92% în luna precedentă.

Pentru menținerea echilibrului pe piața valutară, BNM a intervenit prin vânzări nete de 14,1 milioane de euro pe piața interbancară.

Datele mai arată că euro a rămas principala valută vândută de populație. Moneda europeană a reprezentat în aprilie 73% din ofertă, adică peste 200 de milioane.

The post BNM: Vânzările de valută ale populației nu acoperă cererea agenților economici appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Troleibuzele care circulă pe bd. Renașterii înregistrează întârzieri de circa 20 de minute

Troleibuzele care circulă pe bulevardul Renașterii Naționale, în direcția...

Putin pleacă din China fără acordul pentru „Puterea Siberiei 2” și anulează conferința de presă

Președintele rus, Vladimir Putin, a anulat conferința de presă...

Amenzi și evacuări: ce schimbări pregătește Parlamentul pentru parcările publice

Șoferii care nu achită parcarea sau ocupă mai multe...

Troleibuzele care circulă pe bulevardul Renașterii Naționale întârzie cu 20 de minute, RTEC

Troleibuzele care circulă pe bulevardul Renașterii Naționale, în direcția...

Două sectoare de drum din raionul Ștefan Vodă, modernizate

Două sectoare de drum din raionul Ștefan Vodă, cu...

Două sectoare de drum din raionul Ștefan Vodă, modernizate

Două sectoare de drum din raionul Ștefan Vodă, cu...

BNM: Vânzările de valută ale populației nu acoperă cererea agenților economici

Valuta vândută de populație către bănci nu a acoperit...

ULTIMA ORĂ

Troleibuzele care circulă pe bd. Renașterii înregistrează întârzieri de circa 20 de minute

Troleibuzele care circulă pe bulevardul Renașterii Naționale, în direcția sectorului Centru al capitalei, înregistrează întârzieri de aproximativ 20 de minute. Circulația a fost perturbată din...

BREAKING NEWS VIDEO | Renato Usatîi anunță alte cazuri tragice din Armata Națională

Renato Usatîi, vicepreședinte al Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, a anunțat înainte de ședința Parlamentului că a fost informat despre alte...

Important

Troleibuzele care circulă pe bd. Renașterii înregistrează întârzieri de circa 20 de minute

Troleibuzele care circulă pe bulevardul Renașterii Naționale, în direcția sectorului Centru al capitalei, înregistrează întârzieri de aproximativ 20 de minute. Circulația a fost perturbată din cauza unei defecțiuni la rețeaua de contact. Reprezentanții Regiei Transport Electric Chișinău au precizat pentru IPN că a fost afectată circulația troleibuzelor de pe rutele nr. 7, 10, 12, 24, 25, 28, 29. Echipele de intervenție au fost trimise la fața locului pentru remedierea problemei. Transportul...

Putin pleacă din China fără acordul pentru „Puterea Siberiei 2” și anulează conferința de presă

Președintele rus, Vladimir Putin, a anulat conferința de presă programată cu omologul său chinez, Xi Jinping, și s-a întors la Moscova. Deși spera să poată anunța semnarea acordului pentru începerea lucrărilor la gazoductul „Puterea Siberiei 2”, Beijingul a oferit doar promisiuni de cooperare, transmite IPN, care citează BBC. Potrivit sursei citate, principalul obiectiv economic al Moscovei la reuniunea de la Beijing a fost obținerea unui angajament ferm pentru noul gazoduct,...

Lotul Egiptului pentru Cupa Mondială. Nu lipseşte căpitanul Mohamed Salah

Selecţionerul egiptean Hossam Hassan a făcut publică, miercuri seară, lista jucătorilor convocaţi pentru Cupa Mondială din 2026. Aşa cum era de aşteptat, căpitanul Mohamed Salah va fi prezent la cea de-a doua sa Cupă Mondială, după cea din 2018.The post Lotul Egiptului pentru Cupa Mondială. Nu lipseşte căpitanul Mohamed Salah first appeared on Nexta.ro.

Scandal violent izbucnit din gelozie, în Vaslui. Un bărbat a ajuns la închisoare după ce a intrat în casa rivalului său și l-a bătut...

Condamnat inițial de Judecătoria Huși la doi ani de închisoare cu suspendare pentru vătămare corporală, un tânăr în vârstă de 27 de ani va ajunge, totuși, după gratii. Curtea de Apel Iași a decis înăsprirea pedepsei, magistrații fiind de părere că bărbatul trebuie să ajungă în detenție deoarece gravitatea faptelor nu justifică o sancțiune cu suspendare. Astfel, el a primit o pedeapsă de trei ani cu executare. Ce s-a întâmplat, de...

„Reacția sălii a fost cea mai mare la prezența Moldovei”. Satoshi a făcut bilanțul evoluției la Eurovision VIDEO

Vlad Sabajuc, cu numele de scenă Satoshi, a făcut bilanțul evoluției Republicii Moldova la Eurovision 2026. Interpretul a spus că echipa țării noastre a fost una dintre cele mai dorite prezențe în cadrul concursului internațional. „Nu s-a scandat și nu s-a strigat de fericire mai tare decât la noi. Nu s-a aplaudat mai tare decât la The post „Reacția sălii a fost cea mai mare la prezența Moldovei”. Satoshi a...