Buzoianu: Bugetul AFM a fost aprobat. Peste 500 de proiecte mutate din PNRR vor primi finanțare

„Ne bucurăm că astăzi avem în sfârșit bugetul AFM aprobat”, a declarat ministrul.

Potrivit acesteia, proiectele mutate de pe PNRR pe AFM vor putea primi finanțările necesare pentru continuarea lucrărilor. Este vorba despre proiecte precum insule ecologice, centre de aport voluntar, platforme pentru gunoi de grajd și investiții în rețele de apă și canalizare.

Ministrul a spus că multe dintre șantiere au continuat lucrările, însă plățile nu puteau fi făcute până la aprobarea bugetului.

„Vorbim de peste 500 de proiecte care se află în această situație și care în sfârșit vor avea resursele necesare”, a afirmat Buzoianu.

Ea a precizat că o parte importantă dintre proiecte ar putea fi finalizate chiar în acest an.

Ministrul Mediului a anunțat și lansarea unui nou program pentru apă și canalizare, cu un buget de 1,5 miliarde de lei.

„Vorbim de un proiect care va ajuta România să nu mai fie în pericol de procedură de infringement”, a declarat Buzoianu.

Potrivit acesteia, România riscă sancțiuni și amenzi de sute de milioane de lei anual dacă investițiile nu sunt realizate.

The post Buzoianu: Bugetul AFM a fost aprobat. Peste 500 de proiecte mutate din PNRR vor primi finanțare first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

DECIZIE Mult-întârziata centrală de la Iernut: Guvernul permite Romgaz să semneze fără licitații cu subcontractorii fostului constructor spaniol Duro Felguera

Guvernul și-a dat astăzi OK-ul pentru ca societatea de stat Romgaz să preia ca antreprenor general lucrările de finalizare și punere în funcțiune a mult-întârziatei...

Împreună cu toți deputații din opoziție, Renato Usatîi a cerut mai mult respect și mai puține restricții în Parlament: „Сetățenii așteaptă soluții și rezultate,...

Liderul fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat practicile de cenzură din actualul legislativ, într-o declarație comună a opoziției parlamentare, făcută după ce microfonul...

Important

DECIZIE Mult-întârziata centrală de la Iernut: Guvernul permite Romgaz să semneze fără licitații cu subcontractorii fostului constructor spaniol Duro Felguera

Guvernul și-a dat astăzi OK-ul pentru ca societatea de stat Romgaz să preia ca antreprenor general lucrările de finalizare și punere în funcțiune a mult-întârziatei noi centrale pe gaze de 430 MW de la Iernut, care ar fi trebuit să fie gata încă din 2020 și pentru care ultimul deadline de pornire este 31 decembrie 2026, și să semneze fără licitații noi înțelegeri cu firmele care au lucrat și...

DECIZIE Mult-întârziata centrală de la Iernut: Guvernul permite Romgaz să semneze fără licitații cu subcontractorii fostului constructor spaniol Duro Felguera

Guvernul și-a dat astăzi OK-ul pentru ca societatea de stat Romgaz să preia ca antreprenor general lucrările de finalizare și punere în funcțiune a mult-întârziatei noi centrale pe gaze de 430 MW de la Iernut, care ar fi trebuit să fie gata încă din 2020 și pentru care ultimul deadline de pornire este 31 decembrie 2026, și să semneze fără licitații noi înțelegeri cu firmele care au lucrat și...

Copiii cu dizabilități vor primi anual un ajutor unic de 3 mii de lei din partea statului

Copiii cu dizabilități vor beneficia anual de un ajutor financiar suplimentar în valoare de 3 mii de lei, în luna iunie a fiecărui an. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în prima lectură de Parlament, transmite IPN. Ajutorul financiar este destinat compensării cheltuielilor suplimentare legate de îngrijire, recuperare, mobilitate și integrare socială. Totodată, măsura urmărește îmbunătățirea nivelului de trai și promovarea incluziunii sociale a copiilor cu...

Eurostat: România pierde populație în ritm alarmant și îmbătrânește mai rapid decât aproape toată Europa

În 2025, UE avea 451 de milioane de locuitori, cu un milion mai mult decât în ​​2024, arată un raport publicat, joi, de Eurostat.The post Eurostat: România pierde populație în ritm alarmant și îmbătrânește mai rapid decât aproape toată Europa first appeared on Nexta.ro.

Opoziția a părăsit ședința de joi a Parlamentului. Igor Grosu: „Nu voi tolera injurii și comportament degradant”

Opoziția parlamentară a părăsit ședința de joi a Legislativului, în semn de solidaritate cu deputatul fracțiunii „Democrația Acasă” (DA), Alexandr Verșinin, căruia i-a fost întrerupt microfonul. Speakerul Igor Grosu a venit cu o reacție dură d...

Moldsilva: Un grad de împădurire de 25% din teritoriul țării ar reduce efectele schimbărilor climatice

Republica Moldova ar trebui să ajungă la un grad de împădurire de aproximativ 25% din suprafața țării, pentru a reduce efectele schimbărilor climatice și riscul extinderii deșertificării, atrag atenția specialiștii din domeniul silvic. În prezent, potrivit celor mai recente date, pădurile acoperă circa 11.6% din teritoriul național.

Controversa finanțării ONG. Cât de necesar este proiectul de lege care obligă publicarea identității donatorilor

Controversa finanțării ONG. Cât de necesar este proiectul de lege care obligă publicarea identității donatorilorThe post Controversa finanțării ONG. Cât de necesar este proiectul de lege care obligă publicarea identității donatorilor first appeared on Nexta.ro.