Un incident grav a avut loc joi dimineață, în Capitală. Un lift de la Ministerul Transporturilor, în care se aflau 7 persoane, a căzut în gol mai multe etaje. 5 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, două dintre ele suferind fracturi, potrivit pompierilor. Deși scenariul unui lift care cade în gol este extrem de rar, specialiștii precizează ce ar trebui să faci pentru a-ți crește șansele de supraviețuire în cazul unui astfel de accident.
Conform unui raport, în Uniunea Europeană funcționează în prezent circa 5,4 milioane de ascensoare. Spania și Italia împart primul loc în clasament, cu un parc de aproximativ 900.000 de ascensoare fiecare, cele două țări ajungând împreună la 33% din totalul UE, scrie El Confidencial, publicație citată de Mediafax.
Probabilitate extrem de scăzută a accidentelor de acest tip
Obișnuința și măsurile de siguranță din ce în ce mai avansate au făcut ca teama de acest mijloc de transport să scadă. Tutuși, există încă persoane care se tem că liftul s-ar putea prăbuși (o teamă frecventă, recurentă și în coșmaruri). Este o teamă răspândită, dar nefondată, având în vedere probabilitatea extrem de scăzută a accidentelor de acest fel.
Majoritatea accidentelor sunt cauzate de prinderi, probleme cu ușile și căderi în golul dintre lift și etaj, scrie publicația spaniolă. Ultimul caz notabil al unui lift care s-a desprins și a căzut în gol a avut loc în anul 1945. Un avion B-25 s-a izbit de Empire State Building din New York – care era încă cea mai înaltă clădire din lume.
Căderile în gol nu sunt periculoase, dar au efecte colaterale grave
Cablurile liftului s-au rupt. Singura persoană din interior, Betty Lou Oliver, a căzut de la etajul 75 (peste 300 de metri înălțime). Din fericire, kilometrii de cablu care s-au desprins au acționat ca o pernă. Femeia a supraviețuit în mod miraculos, deținând până în prezent recordul pentru cea mai mare cădere dintr-un lift din care cineva a supraviețuit.
Cu măsurile existente în prezent este extrem de rar, chiar improbabil, ca un lift să se desprindă. Totuși, în 2008 a existat un caz într-un lift aflat în construcție: un muncitor de întreținere (48 de ani) a murit după ce a căzut în cabină de la o înălțime de doar 3 metri.
După cum au afirmat medicii legiști în revista The Journal of Forensic and Legal Medicine, căderea inițială nu a fost fatală. Dar la impactul cu solul, liftul a transferat energia cinetică muncitorului, proiectându-l 6 metri în sus. La revenire, acesta și-a fracturat craniul și a murit din cauza hemoragiei.
Ce este cel mai bine să faci dacă brusc liftul cade în gol?
Toți fizicienii sunt de acord: cea mai bună strategie este să te întinzi pe podeaua liftului, în poziție culcat pe spate, acoperindu-ți fața pentru a evita impactul cu eventuale resturi. De ce? Atunci când liftul lovește solul (da, există niște arcuri, dar acestea servesc doar pentru a susține liftul în timpul lucrărilor de întreținere), forța impactului se va distribui pe toată suprafața corpului, crescând șansele de supraviețuire.
De ce există oglinzi în lifturi Specialiștii explică prezența acestui obiect într-un astfel de spațiu
Trebuie reținut însă că nu este atât de simplu să te întinzi pe podea în timpul căderii. Deoarece nu îți vei simți propria greutate și va trebui să găsești o modalitate de a te menține lipit de sol pentru a nu ricoșa.
Acțiunile pe care trebuie să le faci pentru a minimiza riscurile includ:
- Nu sări:
Mulți cred că săritul în sus chiar înainte de impact te salvează, dar este o idee greșită. Este aproape imposibil să calculezi momentul perfect, iar săritura te va face să te lovești și mai violent de tavan.
Dacă nu ai loc să te întinzi:
Ghemuiește-te sau stai așezat pe podea cu genunchii ușor îndoiți, pentru a permite picioarelor să absoarbă o parte din șoc.
- Protejează-ți capul:
Ține mâinile în jurul capului și a gâtului pentru a te feri de obiectele care ar putea cădea din tavanul cabinei.
- După oprire:
Nu încerca să forțezi ușile pentru a ieși. Poți risca să cazi în gol prin puț sau liftul se poate mișca brusc. Folosește butonul de alarmă, interfonul sau sună la numărul unic de urgență (112) și așteaptă intervenția echipelor de salvare
Vestea bună este că probabilitatea de a suferi un accident într-un lift, de orice tip, este de doar 0,00000015% per călătorie, iar probabilitatea ca liftul să se desprindă este mult mai mică.
Context
Un lift în care se aflau mai multe persoane a căzut în gol. Incidentul cu victime s-a produs joi la Ministerul Transporturilor. Compania care se ocupă cu întreținerea lifturilor din incinta MT a transmis că, miercuri, la liftul în cauză au fost efectuate lucrări de revizie majoră, fiind înlocuite integral cablurile de tracțiune.
Potrivit primelor informații, în lift se aflau 7 persoane. Victimele au fost rănite și cel puțin trei sunt transportate la spital. Se pare că liftul, care a mai avut probleme în trecut, s-a prăbușit câteva etaje. O anchetă va fi făcută la finalul intervenției pompierilor și medicilor.
AUTORUL RECOMANDĂ
The post Ce trebuie să faci ca să-ți crești șansele de supraviețuire în cazul prăbușirii unui lift. Explicațiile specaliștilor în cazul unui astfel de accident first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO









