CSP a decis! Cine sunt noii adjuncți ai șefului Procuraturii din Găgăuzia

Anatoli Arabadji și Dmitrii Ianac vor asigura interimatul funcțiilor de adjuncți ai procurorului-șef al Procuraturii UTA Găgăuzia. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței de joi a Consiliului Superior al Procurorilor, transmite IPN.

Ordinul procurorului general, Alexandru Machidon, cu privirea la numirea celor doi a fost motivat prin necesitatea asigurării eficienței procesului managerial și a bunei funcționări a Procuraturii UTA Găgăuzia.

În cadrul ședinței CSP, Anatoli Arabadji a declarat că lucrează în organele Procuraturii din 2006. Inițial a activat la Procuratura raionului Taraclia, iar din 2008 a fost transferat la Procuratura orașului Ceadâr-Lunga. Ulterior, din 1 aprilie 2025, activează în cadrul Procuraturii UTA Găgăuzia. Arabadji a menționat că nu a fost sancționat disciplinar, iar ultima evaluare a avut loc în 2024.

Întrebat despre provocările specifice regiunii, procurorul a menționat că o parte dintre cetățeni și angajați ai organelor de drept nu cunosc limba de stat. Potrivit lui, în ultimii ani au fost organizate cursuri de limbă română, iar situația s-a îmbunătățit.

La rândul său, Dmitrii Ianac a declarat că activează în sistem din 2003. El și-a început activitatea la Procuratura raionului Taraclia, iar din 2006 a fost transferat la Procuratura raionului Ceadâr-Lunga, unde în aprilie 2013 a fost numit adjunct al procurorului, funcție pe care a deținut-o până în 2016.

În prezent, el lucrează în cadrul Procuraturii UTA Găgăuzia, iar din 1 aprilie 2025 activitatea sa este legată în mare parte de reprezentarea acuzării de stat. Ianac a menționat în cadrul ședinței că obiectivele sale vizează combaterea criminalității, gestionarea eficientă a resurselor umane, conducerea și exercitarea urmăririi penale, reprezentarea acuzării de stat și colaborarea cu alte instituții de drept.

Prin urmare, în urma votului CSP, interimatul dispus în privința lui Anatoli Arabadji a fost aprobat cu șapte voturi, iar cel al lui Dmitrii Ianac, cu șase voturi. Hotărârile pot fi contestate la Curtea Supremă de Justiție în termen de zece zile lucrătoare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul CSP a decis! Cine sunt noii adjuncți ai șefului Procuraturii din Găgăuzia apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

VIDEO Protest în Parlament! Opoziția a părăsit plenul

În cadrul ședinței parlamentare din 21 mai curent, opoziția...

Casa lui Johnny Depp, ocupată în secret de o femeie necunoscută

O femeie necunoscută a locuit câteva zile în casa...

CEDO: încălcarea vieții private a unui bărbat din Camenca prin divulgarea diagnosticului psihiatric

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Federația Rusă...

Cum pot cetățenii de peste hotare obține cartea de identitate cu semnătură electronică: ASP explică procedura

Agenția Servicii Publice (ASP) vine cu informații privind modul...

Deputatul Verșinin, lipsit de dreptul de a lua cuvântul timp de 3 ședințe. Costiuc către Grosu: ”Oricum nu vă ajută”

Deputatul Partidului ”Democrația Acasă”, Alexandru Verșinin, a fost lipsit...

ULTIMA ORĂ

Liftul prăbușit de la Palatul CFR: Experții ISCIR spun că a căzut de la etajul 4, trebuie verificat de ce frânele n-au funcționat

Frânele de siguranţă ale liftului implicat, joi, într-un incident la Palatul CFR din Bucureşti nu au funcţionat, iar ISCIR face o expertiză pentru a stabili...

BREAKING NEWS VIDEO | Renato Usatîi anunță alte cazuri tragice din Armata Națională

Renato Usatîi, vicepreședinte al Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, a anunțat înainte de ședința Parlamentului că a fost informat despre alte...

Important

Liftul prăbușit de la Palatul CFR: Experții ISCIR spun că a căzut de la etajul 4, trebuie verificat de ce frânele n-au funcționat

Frânele de siguranţă ale liftului implicat, joi, într-un incident la Palatul CFR din Bucureşti nu au funcţionat, iar ISCIR face o expertiză pentru a stabili de ce mecanismele nu s-au activat. Un incident similar a avut loc în ziua de luni, însă atunci au funcţionat frânele.The post Liftul prăbușit de la Palatul CFR: Experții ISCIR spun că a căzut de la etajul 4, trebuie verificat de ce frânele n-au...

Economia României frânează puternic în 2026. Comisia Europeană estimează o creștere de doar 0,1%, inflație ridicată și datorie publică în creștere

În prognoza economică de primăvară, publicată joi, Comisia Europeană estimează că economia României va crește cu doar 0,1% în 2026, pe fondul inflației ridicate, al scumpirii energiei și al măsurilor de reducere a deficitului bugetar. „Economia României urmează să stagneze în mare măsură în 2026”, arată Comisia Europeană. „Încrederea economică, în special încrederea consumatorilor, s-a deteriorat și mai mult de la începutul anului 2026, iar indicatorii de frecvență ridicată arată o...

Mario Iorgulescu condamnta definitiv la 8 ani și 8 luni de închisoare

Instanța a menținut pedeapsa rezultantă de 8 ani și 8 luni de închisoare. Decizia de azi este definitivă şi a fost pronunţată după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispusese, în martie 2026, rejudecarea apelurilor doar în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Instanţa a menţinut pedeapsa de 7 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, precum...

Un caz de Ebola confirmat într-o zonă din Congo controlată de rebeli, departe de epicentrul epidemiei

Un caz de Ebola a fost confirmat în provincia Kivu de Sud din estul Republicii Democrate Congo – la sute de kilometri de epicentrul epidemiei, a declarat joi alianţa rebelă care controlează zona, relatează Reuters.The post Un caz de Ebola confirmat într-o zonă din Congo controlată de rebeli, departe de epicentrul epidemiei first appeared on Nexta.ro.

O invitaţie inedită: Preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa va participa la summitul G7 din Franţa

Siria va participa la summitul G7 din Franţa de luna viitoare în calitate de ţară invitată şi va fi reprezentată de preşedintele Ahmed al-Sharaa, marcând prima participare a Siriei la un summit al grupului de la înfiinţarea acestuia în 1975, au declarat pentru Reuters trei surse familiarizate cu subiectul.The post O invitaţie inedită: Preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa va participa la summitul G7 din Franţa first appeared on Nexta.ro.

Mario Iorgulescu rămâne cu condamnarea la opt ani şi opt luni de închisoare, după accidentul provocat în urmă cu şapte ani, când un tânăr...

Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, rămâne cu condamnarea la opt opt ani şi opt luni de închisoare pentru că a provocat un accident rutier în urma căruia un tânăr de 24 de ani şi-a pierdut viaţa. Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, definitiv, apelurile depuse în dosar, după ce instanţa supremă a dispus, în 4 martie 2026, rejudecarea acestora „numai în ceea ce...

Trafic afectat în Chișinău după un accident pe bd. Ștefan cel Mare: Cum circulă transportul public

Un accident rutier produs la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt cu strada Armenească afectează circulația troleibuzelor din centrul capitalei. Mai multe unități de transport staționează, iar unele rute au fost redirecționate sau circulă în regim autonom.