Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, a admis parțial acțiunea intentată de Ion Ceban și Partidul Politic Mișcarea Alternativa Națională împotriva consilierului municipal PAS Ion Melnic, obligându-l pe acesta să dezmintă public informațiile defăimătoare legate de dosarul fostului director al Î.M. „Spații Verzi”. Hotărârea, pronunțată pe 21 mai 2026, constată că afirmațiile lui Melnic nu au avut „substrat factologic suficient.”
Prin hotărârea nr. 2-14246/25, judecătorul Vitalii Ciumac de la Judecătoria Chișinău (sediul Rîșcani) a dispus că Ion Melnic este obligat să dezmintă, în termen de 15 zile, prin același mijloc prin care a răspândit-o pe 22 mai 2025, informația defăimătoare la adresa primarului Ion Ceban. Textul dezminițirii stabilit de instanță este explicit: „Confirm că Ion Ceban nu este vizat în dosarul pornit în privința fostului director al Î.M. «Spații Verzi» și nu există substrat factologic suficient pentru a crede în implicarea lui.”
Cererea de chemare în judecată a fost depusă de avocata Mariana Barașianț, în interesele lui Ion Ceban și ale Partidului Politic Mișcarea Alternativa Națională, și viza apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale ale primarului general.
Instanța a admis cererea parțial – celelalte pretenții din acțiune au fost respinse ca neîntemeiate.
Hotărârea poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 30 de zile de la pronunțare, prin intermediul Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.









