Nicușor Dan, cu prilejul Zilei Eroilor: Apartenența la valorile euroatlantice, garanția că vom rămâne un stat suveran

Omagiu adus eroilor Revoluției, militarilor din teatrele de operații și „eroilor discreți”

Președintele României,  Nicușor Dan, a afirmat că România modernă a fost construită prin sacrificiul celor care au luptat pentru idealul național, libertate și democrație. Șeful statului a amintit și de sacrificiul eroilor Revoluției din decembrie 1989, dar și de militarii români care au participat la operațiuni în Balcani, Afghanistan și Irak. 

„Celebrăm astăzi Ziua Eroilor, odată cu Înălțarea Domnului, un moment cu o puternică semnificație spirituală, în care aducem un omagiu tuturor celor care s-au jertfit pentru idealul național, pentru libertatea și democrația noastră. Lor le datorăm România modernă, o țară care și-a câștigat cu demnitate locul în marea familie europeană. O națiune își construiește viitorul în măsura în care înțelege să-și onoreze trecutul. Astfel, sacrificiul celor care, în timpul Revoluției din decembrie 1989, au luptat împotriva dictaturii, rămâne înscris în istoria devenirii noastre naționale. Le suntem recunoscători și eroilor Armatei României, care au reprezentat tricolorul în teatrele de operații din Balcani, Afganistan și Irak și care au dovedit că onoarea, disciplina și curajul rămân valorile de căpătâi ale hainei militare. Amintirea celor care și-au dat viața rămâne pentru totdeauna în conștiința noastră națională”, transmite președintele României. 

De asemenea, Nicușor Dan i-a menționat și pe „eroii discreți ai României  din toate domeniile de activitate, care și-au făcut sau își fac datoria cu integritate, punând mai presus de orice binele comun”. 

Valorile euroatlantice, garanție a independenței

Președintele a mai subliniat că în contextul actualelor tensiuni geopolitice generate de Războiul din Ucraina sau conflictul din Orientul Mijlociu, apartenența la valorile euroatlantice este un pilon de stabilitate. 

Contextul geopolitic actual ne arată că pacea și libertatea nu sunt bunuri câștigate definitiv, ci valori care trebuie protejate mereu. Amenințările de la granițele noastre și instabilitatea internațională ne obligă să ne păstrăm permanent vigilența. Într-o lume atât de imprevizibilă, apartenența la valorile euroatlantice nu este doar o opțiune politică, ci garanția că vom rămâne un stat suveran, independent și unitar”, se arată în mesajul șefului de stat. 

„Dacă eroii martiri ai țării au apărat hotarele cu arma în mână, astăzi avem datoria de a lupta pentru un stat de drept consolidat și o democrație funcțională. Avem obligația civică și morală față de cei care s-au jertfit să construim un stat în care drepturile și libertățile cetățeanului sunt respectate, în care justiția este egală pentru toți și demnitatea umană este protejată”, mai transmite Nicușor Dan. 

The post Nicușor Dan, cu prilejul Zilei Eroilor: Apartenența la valorile euroatlantice, garanția că vom rămâne un stat suveran first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Cele mai valoroase 50 de branduri din România. Unul a trecut de pragul de un miliard de euro

Dacia rămâne și în acest an pe prima poziție...

Tenis: Novak Djokovic are un nou antrenor

„Bun venit prietenului, coechipierului și acum antrenorului meu… Viktor...

Grupul parlamentar Uniți pentru Românie, după consultări: Guvernul anterior a eșuat. Nu s-a discutat despre o formulă de guvernare

Eșecurile Guvernului Ilie Bolojan În cadrul declarației sale, după consultările...

ULTIMA ORĂ

Primarul Capitalei şi premierul Ilie Bolojan, ministru interimar al Energiei, întâlnire în perspectiva preluării Elcen de către Primăria Generală, pentru ca „Bucureştiul să nu...

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a convenit cu premierul interimar Ilie Bolojan, ministru interimar al Energiei, în perspectiva preluării Elcen de către Primăria Municipiului...

BREAKING NEWS VIDEO | Renato Usatîi anunță alte cazuri tragice din Armata Națională

Renato Usatîi, vicepreședinte al Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, a anunțat înainte de ședința Parlamentului că a fost informat despre alte...

Important

Primarul Capitalei şi premierul Ilie Bolojan, ministru interimar al Energiei, întâlnire în perspectiva preluării Elcen de către Primăria Generală, pentru ca „Bucureştiul să nu...

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a convenit cu premierul interimar Ilie Bolojan, ministru interimar al Energiei, în perspectiva preluării Elcen de către Primăria Municipiului Bucureşti, ca ministerul „să facă evaluarea activelor Elcen, evaluare de care se face că uită de mai mulţi ani”. Ciucu avertizează că „procesul de preluare va putea fi blocat iarăşi de către viitorul Guvern”, adăugând că deciziile corecte „nu trebuie să aibă culoare politică”....

Nouă avertizare cod galben de vânt puternic emisă de meteorologi – Rafale care pot ajunge la 65 de kilometri la oră, până vineri seară

Meteorologii au emis o nouă avertizare cod galben de vînt puternic, valabilă, până vineri seară, în mai multe zone ale ţării. Se vor înregistra rafale care pot ajunge la 65 de kilometri la oră.The post Nouă avertizare cod galben de vânt puternic emisă de meteorologi – Rafale care pot ajunge la 65 de kilometri la oră, până vineri seară first appeared on Nexta.ro.

Cele mai valoroase 50 de branduri din România. Unul a trecut de pragul de un miliard de euro

Dacia rămâne și în acest an pe prima poziție în topul celor mai valoroase branduri românești, cu o valoare de 1,2 miliarde de euro, potrivit celui mai recent raport Brand Finance.The post Cele mai valoroase 50 de branduri din România. Unul a trecut de pragul de un miliard de euro first appeared on Nexta.ro.

Tenis: Novak Djokovic are un nou antrenor

„Bun venit prietenului, coechipierului și acum antrenorului meu… Viktor Troicki”, a scris Novak Djokovic, fost număr unu mondial și actualul loc 4, care își va sărbători vineri cea de-a 39-a aniversare, potrivit Le Figaro. Viktor Troicki, în vârstă de 40 de ani, fost numărul 12 mondial și căpitanul echipei sârbe de Cupa Davis, a făcut parte din staff-ul lui Djokovic când acesta a câștigat aurul olimpic la Jocurile Olimpice de...

Bogdan Ivan îi răspunde lui Ilie Bolojan după criticile privind proiectul SMR de la Doicești: „Avem un singur domeniu clar și palpabil care leagă...

Într-o postare pe Facebook, Bogdan Ivan a afirmat că România are „un singur domeniu clar și palpabil” care o leagă de SUA în energie: proiectele nucleare de la Cernavodă și Doicești. „Premierul demis vrea să blocheze și acest singur cap de pod pe care da, puteam construi împreună. Un proiect de energie nucleară nu e un drum comunal sau un cămin cultural. Este una dintre cele mai sofisticate tehnologii din...

(live) Deputații, în ședință. Domentiuc: În statul condus de dvs, pot fi ridicate doar amenzile și impozitele

Deputații se întrunesc în ședință, la această oră. Pe ordinea de zi figurează 9 proiecte, printre care și cel cu privire la modificarea articolului 8 din Legea nr.499/1999 privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni. Urmăriți live, pe UNIMEDIA.

(video) Igor Dodon critică noul memorandum al RM cu FMI: „O lovitură serioasă pentru cetățeni și economie”

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a criticat noul memorandum de cooperare cu Fondul Monetar Internațional, afirmând că acesta ar reprezenta „o lovitură serioasă pentru cetățeni și economie”. „Se confirmă ceea ce am spus în ultimele luni: țara se va confrunta cu o criză economică serioasă”, a declarat liderul PSRM.