O nouă zi de consultări la Cotroceni pentru desemnarea premierului. Nicușor Dan continuă discuțiile la Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan va avea joi, la Palatul Cotroceni, consultări privind situaţia economică şi politică a ţării cu parlamentarii din grupul Uniţi pentru România, din grupul PACE – Întâi România şi cu cei neafiliaţi.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, consultările vor avea loc după următorul program:

de la ora 9:00 – Grupul parlamentar Uniţi pentru România;
de la ora 10:00 – Grupul parlamentar PACE – Întâi România;
de la ora 11:00 – parlamentarii neafiliaţi.

Grupul PACE – Întâi România a anunţat că va participa la discuţiile cu şeful statului. Delegaţia va fi alcătuită din senatorii Ninel Peia, Adrian Peiu, Nadia Cerva, Clement Sava, Paul Gheorghe şi deputatul Mădălin Făget.

Şeful statului a avut luni consultări cu liderii PSD, AUR, PNL, USR, UDMR, ai Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, S.O.S. România şi POT în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru.

The post O nouă zi de consultări la Cotroceni pentru desemnarea premierului. Nicușor Dan continuă discuțiile la Cotroceni first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Situație hidrologică dificilă în Prahova. Apele Române anunță măsuri de urgență la barajele Măneciu și Paltinu

Apele Române anunţă sâmbătă seara că, în urma precipitaţiilor...

Apele Române anunţă sâmbătă seara că, în urma precipitaţiilor cu intensitate ridicată înregistrate în bazinele hidrografice amonte ale acumulării Măneciu pe râul Teleajen, unde valorile...

Fiodor Gagauz: Dezvoltarea fotbalului în Găgăuzia este strâns legată de numele lui Fiodor Vlah

Politicianul Fiodor Gagauz a fost prezent la Turneul de Fotbal în memoria lui Fiodor Vlah, unul dintre primii fotbaliști locali acceptați în echipa națională...

Important

Situație hidrologică dificilă în Prahova. Apele Române anunță măsuri de urgență la barajele Măneciu și Paltinu

Apele Române anunţă sâmbătă seara că, în urma precipitaţiilor cu intensitate ridicată înregistrate în bazinele hidrografice amonte ale acumulării Măneciu pe râul Teleajen, unde valorile au depăşit 60 l/mp, debitul afluent a crescut rapid, ajungând la aproximativ 250 mc/s astfel că la acumularea Măneciu, evacuarea apei se realizează controlat, iar la acumularea Paltinu, unde debitele afluente sunt în creştere, au fost dispuse măsuri preventive de exploatare, prin evacuarea controlată...

Meciul România – Ţara Galilor: Stanciu – Ne bucurăm că am reuşit să câştigăm şi pentru Mister. Sper să o ţinem tot aşa

Nicolae Stanciu a declarat, sâmbătă seară, după meciul României cu Ţara Galilor, că se bucură de victorie şi pentru Gheorghe Hagi, pentru care a fost primul meci acasă în noul mandat.The post Meciul România – Ţara Galilor: Stanciu – Ne bucurăm că am reuşit să câştigăm şi pentru Mister. Sper să o ţinem tot aşa first appeared on Nexta.ro.

Cercetători excluşi de la o conferinţă medicală din SUA, după ce au criticat politica administraţiei Trump în domeniul ştiinţific

Mai mulţi cercetători de top în sfera diabetului au fost excluşi de la o conferinţă medicală importantă din Statele Unite, după ce au criticat politicile administraţiei președintelui Donald Trump în domeniul ştiinţific. Cercetătorii au fost escortaţi afară de la conferinţa Asociaţiei Americane pentru Diabet, desfășurată la New Orleans, cu puţin timp înainte de discursul programat …The post Cercetători excluşi de la o conferinţă medicală din SUA, după ce au...