O nouă zi de consultări la Cotroceni pentru desemnarea premierului. Nicușor Dan discută cu parlamentarii „Uniți pentru România”, „PACE” și neafiliați

Preşedintele Nicuşor Dan va avea joi, la Palatul Cotroceni, consultări privind situaţia economică şi politică a ţării cu parlamentarii din grupul Uniţi pentru România, din grupul PACE – Întâi România şi cu cei neafiliaţi, transmite Administrația prezidențială.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, consultările vor avea loc după următorul program:

de la ora 9:00 – Grupul parlamentar Uniţi pentru România;
de la ora 10:00 – Grupul parlamentar PACE – Întâi România;
de la ora 11:00 – parlamentarii neafiliaţi.

Grupul PACE – Întâi România a anunţat că va participa la discuţiile cu şeful statului. Delegaţia va fi alcătuită din senatorii Ninel Peia, Adrian Peiu, Nadia Cerva, Clement Sava, Paul Gheorghe şi deputatul Mădălin Făget.

Şeful statului a avut luni consultări cu liderii PSD, AUR, PNL, USR, UDMR, ai Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, S.O.S. România şi POT în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru.

The post O nouă zi de consultări la Cotroceni pentru desemnarea premierului. Nicușor Dan discută cu parlamentarii „Uniți pentru România”, „PACE” și neafiliați first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

COMUNICAT DE PRESĂ FONDUL PENTRU MODERNIZARE (P)

Obiectivul general al proiectului de investiții îl reprezintă dezvoltarea...

Cum funcționează parolele și de ce nu ar trebui să folosești aceeași parolă peste tot

Parolele sunt prima linie de apărare pentru majoritatea conturilor...

ULTIMA ORĂ

A fost găsit trupul neînsuflețit al uneia dintre cele două românce date dispărute după prăbușirea unei clădiri în Germania

Trupul neînsuflețit al uneia dintre cele două turiste românce date dispărute după prăbușirea unei clădiri în Görlitz a fost găsit.The post A fost găsit trupul...

VIDEO | PAS a blocat în comisie proiectul de majorare a scutirilor vamale pentru colete. Alexandr Berlinschii: „Diaspora contează pentru ei doar la...

Deputații PAS au respins în comisie un proiect legislativ al Partidului Nostru care propunea majorarea plafonului neimpozabil pentru coletele expediate din străinătate de la...

Important

A fost găsit trupul neînsuflețit al uneia dintre cele două românce date dispărute după prăbușirea unei clădiri în Germania

Trupul neînsuflețit al uneia dintre cele două turiste românce date dispărute după prăbușirea unei clădiri în Görlitz a fost găsit.The post A fost găsit trupul neînsuflețit al uneia dintre cele două românce date dispărute după prăbușirea unei clădiri în Germania first appeared on Nexta.ro.

A fost găsit trupul neînsuflețit al uneia dintre cele două românce date dispărute după prăbușirea unei clădiri în Germania

Trupul neînsuflețit al uneia dintre cele două turiste românce date dispărute după prăbușirea unei clădiri în Görlitz a fost găsit.The post A fost găsit trupul neînsuflețit al uneia dintre cele două românce date dispărute după prăbușirea unei clădiri în Germania first appeared on Nexta.ro.

COMUNICAT DE PRESĂ FONDUL PENTRU MODERNIZARE (P)

Obiectivul general al proiectului de investiții îl reprezintă dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii) conPublicitateectate la o instalație existentă de producere a energiei din surse regenerabile, contribuind la atingerea obiectivelor asumate de România în cadrul Fondului pentru Modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei. Obiectivele specifice ale proiectului sunt: Instalarea unei capacități noi de stocare a energiei electrice de 4,5 MWh, conectată direct la Centrala Electrică...

Miniștrii NATO se reunesc în Suedia după anunțul SUA privind retragerea treptată din securitatea europeană

Miniștrii de externe ai NATO se reunesc în Suedia pentru un summit de două zile, după ce administrația președintelui american Donald Trump a anunțat că vrea să reducă treptat implicarea SUA în securitatea europeană, scrie Euronews. Discuțiile se vor concentra pe planurile SUA de a retrage o parte din garanțiile de securitate oferite Europei, mai ales în cazul unui conflict militar, dar și pe problema stocurilor de armament ale alianței,...

(live) CSP, în ședință: Desemnarea a noi interimari la Procuratura Chișinău și cea din UTA Găgăuzia, printre subiectele de pe agendă

Membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) se întrunesc astăzi, 21 mai, în ședință pentru a examina mai multe subiecte. Pe agenda CSP figurează ordinul Procurorului General privind dispunerea interimatului funcției de adjunct al procurorului-șef al Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Principal.

Trimisul american, vizită în Groenlanda: Cred că este timpul ca SUA să-şi pună din nou amprenta asupra Groenlandei

Jeff Landry, trimisul special al SUA în Groenlanda, a fost în vizită în ultimele zile pe insulă, care este râvnită de către președintele american Donald Trump. La finalul vizitei sale, el a declarat pentru AFP că Washingtonul trebuie să-și restabilească prezența în teritoriul autonom danez. „Cred că este timpul ca SUA să-şi pună din nou amprenta asupra Groenlandei. Cred că vedeți cum președintele vorbește despre intensificarea operațiunilor de securitate națională și...

Franța anchetează dacă o firmă israeliană a interferat în alegerile locale. Totul s-ar fi întâmplat online

Ministrul de interne al Franței a promis că țara va lua „măsuri legale” după ce o agenție guvernamentală a declarat că a descoperit dovezi că o firmă israeliană a desfășurat o campanie de dezinformare îndreptată împotriva candidaților pro-palestinieni în timpul alegerilor municipale din martie, relatează Politico. Anne-Sophie Dhiver, directoarea adjunctă a Viginum – agenția franceză de combatere a dezinformării online – a declarat miercuri parlamentarilor că „o companie privată cu...