Orășelul căutat de vedete, cu zeci de mici afaceri, în care o mare rețea de cafenele nu a putut să se impună

Orășelul Dalkey este considerat un paradis pentru turiști și afaceri independente, potrivit Express. Localitatea se află pe coasta irlandeză, în apropierea capitalei Dublin. Zona este poreclită „Coasta Amalfi a Irlandei” are un lucru inedit: o mare companie de cafenele, prezentă în toate zonele turistice din lume, lipsește din Dalkey.

Este vorba despre Starbucks care în mod ironic sărbătorește chiar în această lună 20 de ani de activitate comercială în Irlanda. O cafenea a celebrei rețelei a existat în trecut în Dalkey. Aceasta s-a deschis în 2008 și s-a închis 13 luni mai târziu, deoarece localnicii au organizat un boicot în semn de solidaritate cu afacerile independente.

„Nu cred că se potrivește imaginii orașului Dalkey. Cred că era prea mare pentru un loc atât de mic”, a explicat un om de afaceri local.

Un orășel cu cafenele și multe vedete

Celebrul actor Matt Damon a stat o perioadă în Dalkey în timpul unor filmări și a descris zona drept „incredibilă”. El a spus că este ca „un basm” și „unul dintre cele mai frumoase locuri” în care a fost.
Zona a atras și alte celebrități. Cântăreții Van Morrison și Bono locuiesc în zonă, iar Pierce Brosnan, Mel Gibson și Russell Crowe au închiriat proprietăți în regiune,

Zona nu are doar cafenele

O populară atracție a orașului este Castelul Dalkey, construit în jurul anului 1390 și folosit ca port în Evul Mediu. În prezent, găzduiește o Galerie a Scriitorilor, cu exponate dedicate unor mari nume din literatură (de exemplu James Joyce n.r.), care au locuit cândva în apropiere. Orașul fermecător are străzi înguste, cu numeroase restaurante și librării. Până la coastă se poate merge pe alei șerpuitoare, iar zona are locuri bune de făcut baie. De asemenea, localnicii organizează plimbări cu bărcile în timpul cărora pot fi văzuți delfini și foci.

The post Orășelul căutat de vedete, cu zeci de mici afaceri, în care o mare rețea de cafenele nu a putut să se impună first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Ministerul Sănătăţii: Au fost identificate întârzieri şi depăşiri financiare la mai multe obiective de investiţii din PNRR / 6 spitale şi 2 centre de...

Ministerul Sănătăţii a analizat situaţia proiectelor din cadrul PNRR, constatând că, în cazul a 6 spitale şi 2 centre de pregătire continuă, se înregistrează costuri...

BREAKING NEWS VIDEO | Renato Usatîi anunță alte cazuri tragice din Armata Națională

Renato Usatîi, vicepreședinte al Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, a anunțat înainte de ședința Parlamentului că a fost informat despre alte...

Important

Ministerul Sănătăţii: Au fost identificate întârzieri şi depăşiri financiare la mai multe obiective de investiţii din PNRR / 6 spitale şi 2 centre de...

Ministerul Sănătăţii a analizat situaţia proiectelor din cadrul PNRR, constatând că, în cazul a 6 spitale şi 2 centre de pregătire continuă, se înregistrează costuri suplimentare care depăşesc valorile prevăzute iniţial, valoarea totală a acestor depăşiri fiind estimată la aproximativ 1,2 miliarde de lei. Constructorul de la Institutul Marius Nasta a retras personalul din cauza întârzierilor la plată.The post Ministerul Sănătăţii: Au fost identificate întârzieri şi depăşiri financiare la...

PPC anunță mari investiții și pentru România

Grupul grec PPC atrage capital de 24 de miliarde de euro pentru o extindere suplimentară a investițiilor în Grecia, Europa Centrală și de Sud-Est.The post PPC anunță mari investiții și pentru România first appeared on Nexta.ro.

Noi cazuri de agresiune în unitățile militare: Ministerul Apărării confirmă incidentele: „Poliția militară a inițiat verificări”

Doi militari în termen au fost agresați fizic de colegi, iar unul ar fi fost „făcut bucăți”. Ministerul Apărării confirmă incidentele și susține că acestea s-au produs pe 15 și 19 mai curent în diferite unități ale Armatei Naționale. Precizările au fost făcute după ce deputatul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a făcut publice aceste cazuri, subliniind că „situația din armată este foarte gravă”.

Lemnul, vândut în circa 70 de centre regionale sau raionale: Ce mai prevede procesul de reformare a Agenției Moldsilva

Reforma Agenției „Moldsilva”, lansată acum o lună de autorități, nu presupune disponibilizări, ci modernizarea întregului sistem forestier. În prezent, se lucrează la reorganizarea personalului silvic pe domenii și segmente de activitate. Proiectul urmează să fie discutat cu angajații din teritoriu, iar ulterior va fi înaintat Executivului spre aprobare.

Cine este firma care a făcut mentenanța la liftul care a căzut în gol la Palatul CFR. Câte lucrări a avut luna trecută

O firmă din sectorul 1 al Bucureștiului a făcut mai multe reperații în luna aprilie la lifturile din Palatul CFR, unde are sediul Ministerul Transporturilor. Grup Exploatare și Întreținere CFR SA, o societate aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, a avut mai multe contracte pentru mentenanța lifturilor din sediul central din București, scrie publicația locală Buletin …The post Cine este firma care a făcut mentenanța la liftul care a căzut...

Ce s-a întâmplat, de fapt, cu liftul căzut în gol la Ministerul Transporturilor. „Nu au funcționat”

Frânele de siguranţă ale liftului implicat, joi, într-un incident la Palatul CFR din Bucureşti nu au funcţionat, iar ISCIR face o expertiză pentru a stabili de ce mecanismele nu s-au activat.The post Ce s-a întâmplat, de fapt, cu liftul căzut în gol la Ministerul Transporturilor. „Nu au funcționat” first appeared on Nexta.ro.

Cum arată cea mai mare turbină eoliană plutitoare din lume, construită în China: poate rezista uraganelor de categoria 5

China a instalat în largul coastelor sale cea mai mare turbină eoliană plutitoare din lume, o structură offshore uriașă proiectată să funcționeze în ape adânci și să reziste unor uragane de categoria 5. Turbina de 16 megawați poate produce suficientă energie pentru aproximativ 4.200 de locuințe anual și este considerată un nou pas important pentru dezvoltarea energiei verzi în oceanul adânc.The post Cum arată cea mai mare turbină eoliană...