Cât au ajuns să coste cireșele și căpșunele în piețele din București. De la 150 kilogramul, au ajuns un chilipir

Cireșele de mai, precum și căpșunele se află printre fructele preferate ale multor consumatori români. Tarabele din piețele bucureștene, de pildă, sunt pline cu aceste fructe, iar prețurile diferă în funcție de comerciant. Înainte, puteam găsi cireșe cu un preț de 150 de lei per kilogram. Acum, în schimb, au ajuns un „chilipir”. Gândul a mers prin două piețe cunoscute din București, pentru a afla cu cât se vând cireșele și căpșunele, acum, după jumătatea lunii mai 2026. Iată mai jos.

Prețurile mari la cireșe nu sunt surprinzătoare, cel puțin spre finalul primăverii și începutul verii. De pildă, la finalul lunii aprilie 2026, un kilogram de cireșe de Spania se vindeau cu 180 de lei, în Sibiu (vezi AICI). Apoi, în prima săptămână din luna mai 2026, clienții puteai găsi cireșe mai ieftine, într-o piață din Oradea. Un kilogram costa 80 de lei (vezi AICI). Fiind „vremea” acestor fructe, prețurile au mai scăzut, iar acum clienții au mai degrabă posibilitatea să își facă „pofta”.

Cireșe și căpșuni Piața Domenii

Cât au ajuns să coste cireșele și căpșunele în piețele din București

Gândul a luat la pas două piețe mari din București pentru a afla prețurile cireșelor și căpșunelor, acum, după jumătatea lunii mai 2026. Prima oprire a fost la Piața Domenii, acolo unde clienții pot găsi aceste fructe la prețuri mai mici față de începutul lunii. În această piață, de exemplu, comercianții vând cireșele cu 15 – 60 de lei per kilogram. Căpșunele se vând cu 20-30 de lei per kilogram.

Cireșe și căpșuni Piața Domenii

Apoi, Gândul a ajuns și în Piața Obor. Aici, un kilogram de cireșe costă între 10 și 30 de lei. Prețul unui kilogram de căpșune este între 9.90 și 16 lei.

Cireșe și căpșune în Piața Obor

Autorul recomandă:

Sursă foto: Gândul

The post Cât au ajuns să coste cireșele și căpșunele în piețele din București. De la 150 kilogramul, au ajuns un chilipir first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Premierul Senegalului critică Franța si Occidentul care vor să „impună homosexualitatea restului lumii”

Premierul senegalez Ousmane Sonko a acuzat Occidentul, și în special Franța, că încearcă să își „impună diktatul cultural” asupra restului lumii prin promovarea homosexualității….The post...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Premierul Senegalului critică Franța si Occidentul care vor să „impună homosexualitatea restului lumii”

Premierul senegalez Ousmane Sonko a acuzat Occidentul, și în special Franța, că încearcă să își „impună diktatul cultural” asupra restului lumii prin promovarea homosexualității….The post Premierul Senegalului critică Franța si Occidentul care vor să „impună homosexualitatea restului lumii” first appeared on Nexta.ro.

Weekend sportiv la Chișinău: Mii de participanți, așteptați la VeloHora, „Delfinul Vesel” și turneul „Tudor Jubîrcu”, pe 23-24 mai

Primăria Chișinău invită locuitorii capitalei la un nou sfârșit de săptămână dedicat sportului, mișcării și competițiilor sportive de amploare, organizate în mai multe locații din oraș.

SUA pregătesc un „plan B” pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz. Marco Rubio: „Țările NATO ar putea contribui”

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că Washingtonul pregătește un „plan B” pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, inclusiv o posibilă opțiune militară, în cazul în care Iranul refuză să deblocheze această rută strategică pentru comerțul energetic mondial. Oficialul american a spus că SUA preferă o soluție negociată, dar avertizează că aliații trebuie să fie pregătiți și pentru un scenariu de escaladare.The post SUA pregătesc un „plan B” pentru...

Caz tulburător: doi copii, de 3 și 5 ani, au fost abandonați de mama lor pe o șosea în Portugalia. Le-a lăsat biscuiți, nu...

Un caz tulburător de abandon face turul lumii. Doi copii francezi, în vârstă de 3 și 5 ani, au fost abandonați pe marginea unui drum la sud de Lisabona, în Portugalia. Cei doi frați au fost găsiți, speriați și plângând, de un șofer, care a alertat autoritățile.  Un bărbat și o femeie, despre care presa locală a relatat că ar fi mama și tatăl vitreg al celor doi băieți...