Companii amendate cu 1,27 milioane de euro pentru că au izolat România de piața europeană a echipamentelor de imagistică medicală

Potrivit comunicatului publicat, vineri, este vorba despre companiile Esaote SpA (Italia), Esaote Europe BV (Olanda), DTL Medical SRL (România), Camed Medical Systems GmbH (Germania) și BMS Ultraschall (Germania). 

Consiliul a acordat amenzi în valoare de 6,42 milioane de lei, echivalentul a 1,27 milioane de euro), pentru participarea la o înțelegere pe piața echipamentelor de imagistică medicală din România.

Compania Esaote SpA, alături de filiala din Olanda, și distribuitorii din România și Germania s-au înțeles să limiteze comercializarea echipamentelor de imagistică medicală marca Esaote pe teritoriul României, a concluzionat Consiliul Concurenței, în urma investigației. 

Astfel, în perioada 2020-2022, companiile sancționate au încheiat contracte și au adoptat un comportament prin care au restricționat vânzările paralele în și dinspre România, având ca efect izolarea teritoriului național în cadrul pieței europene”, potrivit Consiliului Concurenței. 

Sursa citată afirmă că, prin intermediul acordurilor formale încheiate cu distribuitorii DTL și Camed, și prin comportamentul pe piață adoptat după derularea unor proceduri de achiziție publică, furnizorii au restricționat posibilitatea distribuitorilor de a accepta solicitările venite de la clienți din alte teritorii.

România, izolată de restul pieței

Așadar, clienții români nu au putut primi echipamente de la firmele germane, deși le solicitaseră, iar firma iar DTL Medical SRL nu putea vinde la cererea unor clienți din afara teritoriului României.

Consiliul Concurenței a precizat că, prin această practică, România a fost izolată de restul pieței interne, fiind restricționată concurența intra-marcă pentru echipamentele Esaote. Înțelegerea dintre părțile implicate a limitat concurența, în special în ceea ce privește prețurile echipamentelor de imagistică marca Esaote.

Acest tip de înțelegeri pot afecta clienții publici, precum spitalele, prin reducerea accesului la oferte și prețuri mai mici pentru echipamente.

„Reamintim că legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii și practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească, în special cele limitează sau controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investiţiile”, precizează Consiliul Concurenței.

Grupul Esaote produce și furnizează dispozitive medicale de diagnostic imagistic, precum sistemecu ultrasunete și rezonanță magnetică (RMN).

Potrivit comunicatului citat, deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. Decizia de sancționare va fi pusă în aplicare de ANAF.

The post Companii amendate cu 1,27 milioane de euro pentru că au izolat România de piața europeană a echipamentelor de imagistică medicală first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Microsoft negociază cu Anthropic un acord pentru cipuri AI

Anthropic negociază cu Microsoft un acord pentru cipuri AI,...

Ce mai aruncă românii pe marginea drumului: vase de toaletă, saci cu haine și gunoi menajer

Oamenii aruncă la întâmplare de la gunoi menajer și...

Un tânăr turist din Brașov a fost găsit înecat în Dunăre

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Mehedinți...

ULTIMA ORĂ

Tesla recheamă peste 14.000 de vehicule Model Y în SUA din cauza unei probleme de certificare

Tesla va rechema 14.575 de vehicule Model Y în Statele Unite, după ce autoritățile americane au identificat o problemă legată de etichetele de certificare ale...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Tesla recheamă peste 14.000 de vehicule Model Y în SUA din cauza unei probleme de certificare

Tesla va rechema 14.575 de vehicule Model Y în Statele Unite, după ce autoritățile americane au identificat o problemă legată de etichetele de certificare ale mașinilor. Tesla recheamă peste 14.000 de vehicule Model Y în SUA Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi din SUA, National Highway Traffic Safety Administration, a anunțat că sunt afectate vehicule Model Y produse în anii 2025 și 2026. Potrivit instituției, unele automobile ar putea fi livrate...

Reprezentanții SIS și Ministerului Apărării sunt așteptați săptămâna viitoare la audieri în Parlament

Repreƶentanții Servicii de Informații și Securitate (SIS), dar și cei ai Ministerului Apărării, sunt așteptați săptămâna viitoare la audieri în Parlament. Oficialii se vor prezenta în fața membrilor Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică. Funcționarii din domeniul Apărării ar urma să prezinte informații despre implementarea Legii cu privire la pregătirea cetățenilor pentru apărarea Patriei și a recomandărilor Comisiei securitate. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! În...

Microsoft negociază cu Anthropic un acord pentru cipuri AI

Anthropic negociază cu Microsoft un acord pentru cipuri AI, după investiția de 5 miliarde de dolari.The post Microsoft negociază cu Anthropic un acord pentru cipuri AI first appeared on Nexta.ro.

Alexandru Rogobete, apel către politicieni: Înțeleg că este greu, înțeleg că tranșeele par atât de adânc săpate încât nu poți ieși din ele, dar...

Fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete face un apel, vineri, către toți politicienii să renunțe la orgolii și să găsească o soluție pentru un guvern funcțional. ”Înțeleg că este greu, înțeleg că tranșeele par atât de adânc săpate încât nu poți ieși din ele, dar orgoliile mari au mize mici”, transmite deputatul PSD.The post Alexandru Rogobete, apel către politicieni: Înțeleg că este greu, înțeleg că tranșeele par atât de...

Locul cel mai periculos din sistemul solar e chiar deasupra capului nostru. Nu e vorba despre Soare, nici despre Jupiter

Când ne gândim la cele mai ostile locuri din sistemul solar, mintea se duce aproape automat la Soare. La urma urmei, erupțiile sale arzătoare și ejecțiile de masă coronală sunt capabile să distrugă infrastructura electronică și, oricât de apocaliptic ar suna, să ne întoarcă în Epoca de Piatră, scrie National Geografic. De asemenea, este obișnuit să indicăm infernul climatic de pe Venus, a cărui atmosferă de acid sulfuric coexistă cu...

Ce mai aruncă românii pe marginea drumului: vase de toaletă, saci cu haine și gunoi menajer

Oamenii aruncă la întâmplare de la gunoi menajer și ambalaje din plastic până la vase de toaletă, haine vechi sau resturi de materiale de construcții. Potrivit unei postări publicate pe pagina de Facebook a instituției, printre obiectele găsite frecvent în parcările și zonele adiacente drumurilor se numără toalete stricate, saci cu haine vechi, ambalaje de fructe și legume cu produse alterate, ambalaje din plastic și deșeuri menajere. Reprezentanții DRDP Brașov precizează...

Un tânăr turist din Brașov a fost găsit înecat în Dunăre

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Mehedinți au fost sesizați, vineri, că un tânăr de 18 ani, din județul Brașov a părăsit voluntar o pensiune din localitatea Dubova, la care se afla cazat și nu a mai revenit. Au intervenit efective mărite din cadrul IPJ Mehedinți, IJJ Mehedinți, STPF Mehedinți și ISU Mehedinți care au făcut căutări atât pe teren, cât și pe fluviul Dunărea. Din nefericire, tânărul a...