Consiliul de Supraveghere al TRM se reunește în ședință vineri. Reuniunea începe la ora 14:00, iar pe agendă se numără examinarea cererii de demisie a lui Vlad Țurcanu.
Alte subiecte incluse pe agendă sunt modificarea onorariilor pentru emisiunile radio și concluziile unor vizite de documentare în studiourile companiei naționale.
Vlad Țurcanu și-a anunțat demisia pe 18 mai, urmare a scandalului cu jurizarea finalei Eurovision. Reprezentanții Moldovei au fost acuzați că nu au acordat suficiente puncte României și Ucrainei.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Drept urmare, mai multe voci din spațiul public au cerut demisia șefului Teleradio Moldova.
După ce demisia va fi aprobată, funcția de director general al TRM va fi exercitată de un interimar. Consiliul de Supraveghere al companiei urmează să organizeze un concurs public, pentru desemnarea noului șef al instituției. Ulterior, candidatura trebuie aprobată și de Parlament.
Articolul Consiliul de Supraveghere al TRM se reunește în ședință, pentru a examina demisia lui Vlad Țurcanu apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA





